21 noiembrie – Ziua Mondială a Salutului. Cele mai bizare saluturi din lume.

Ziua Mondială a Salutului. Cele mai bizare saluturi din lume

Ziua Mondială a Salutului a fost fondată în 1973 de Brian McCormack, absolvent al Arizona State University, şi de Michael McCormack, absolvent al Harvard University, în răspuns la războiul Yom Kippur. Ziua este sărbătorită acum în 180 de ţări.

Orice persoană poate participa la Ziua Mondială a Salutului întâmpinând cel puţin zece oameni. Acest lucru demonstrează importanţa comunicării interpersonale în păstrarea păcii. Întrucât Ziua Mondială a Salutului a început ca răspuns la conflictul dintre Egipt şi Israel din toamna anului 1973, oamenii folosesc această ocazie pentru a-şi exprima dorinţa de pace.

Cu această ocazie, vă prezentăm cele mai bizare saluturi de pe glob.

Noua Zeelandă

Triburile Maori au un salut tradiţional denumit hongi. Acesta implică atingerea nasurilor a două persoane, atunci când se întâlnesc. Este un act simbolic denumit „ha” sau „respiraţia vieţii”, considerat a veni direct de la zei.

Tibet

În timp ce în alte părţi ale lumii este considerat un act urât, în Tibet localnicii scot limba unii la alţii pentru a se saluta. Tradiţia vine din secolul al IX-lea, din timpul unui rege tibetan malefic cunoscut drept Lang Darma, care avea o limbă neagră. Tibetanii se temeau că regele se va reîncarna, aşa că au început să scoată limba unii la alţii pentru a dovedi că nu sunt răi. Tradiţia continuă şi în ziua de azi.

Tuvalu

Salutul tradiţional de pe insula polineziană Tuvalu implică să îţi lipeşti obrazul de faţa celeilalte persoane şi să o miroşi adânc.

Mongolia

Când un mongol primeşte un străin în casă, îi va oferi o hada – o fâşie de mătase sau de bumbac. Dacă primeşti aşa ceva, trebuie să o iei în ambele mâii şi să te înclini uşor. Gestul de a da şi de a primi hada, precum şi înclinarea unul faţă de celălalt, este foarte important în cultura mongolă.

Japonia

Salutul în Japonia este înclinarea, care poate merge de la înclinarea capului până la o înclinare completă a trupului. Cu cât plecăciunea este mai lungă şi mai mare, cu atât este mai mare şi respectul arătat. Înclinarea capului este folosită mai ales de tineri şi este mai informală.

Kenya

Oamenii din Kenya te întâmpina printr-un dans tradiţional denumit adamu, făcut de războinicii din trib.

Groenlanda

Salutul în multe zone ale Arcticii, inclusiv Groenlanda, este cel tradiţional al eschimoşilor, kunik. Acesta este folosit în special între membrii familiei şi persoanele iubite şi implică să îţi lipeşti nasul şi buza superioară de pielea celeilalte persoane şi să respiri.

Thailanda

Salutul thailandez se numeşte wai şi implică o mică plecăciunea cu corpul şi capul, în timp ce braţele sunt ţinute în faţă, precum la rugăciunea ortodoxă, şi se spune „Sawaddee”. Cu cât ţineţi mâinile mai aproape de faţă, cu atât este şi mai mare respectul faţă de persoana salutată.

sursa – http://www.romaniatv.net/ziua-mondiala-a-salutului-sarbatorita-joi-cele-mai-bizare-saluturi-din-lume_110014.html