COLINDELE. Obiceiuri şi tradiţii de Crăciun.

COLINDELE. Obiceiuri şi tradiţii de Crăciun

Dintre obiceiurile româneşti, cel care a ajuns aproape să se identifice cu sărbătoarea Crăciunului este colindul de Crăciun. În Ajunul Crăciunului, cete de colindători merg la casele oamenilor cântând ”Bună dimineaţa la Moş Ajun”. Dacă gazda le deschide, copiii primesc nuci, covrigi, colaci, mere sau bani, se arată într-un material Agerpres.

În zilele noastre colindul de Crăciun al copiilor s-a degradat ca semnificaţie, invadând oraşele, mijloacele de transport în comun, unde a căpătat aspect de cerşetorie. În zonele rurale, colindul copiilor păstrează încă frumuseţea şi emoţia de altădată, cetele de colindători mergând pe uliţe şi cântând ”Noi umblăm să colindăm”. În unele zone ale ţării se păstrează tradiţia ca tinerii care colindă să fie îmbrăcaţi în costume populare.

Colindele de Crăciun

Colindele de Crăciun sunt religioase şi laice. Cele religioase sunt colindele Domnului (În drum spre Vitleim, Naşterea Domnului, Vestirea Păstorilor, Închinarea Păstorilor, Pornirea Magilor după stea, Închinarea Magilor) şi colindele Sfinţilor (Colindul Crăciunului, Sf. Vasile, Sf. Nicolae, Sf. Ion).

În general, capitolul teologiei creştine, cu puternice influenţe de factură populară, este preferinţa celor mici, mai ales în cântecele de stea, precum ‘Steaua sus răsare’, ‘În oraşul Vifleem’, sau ‘Trei crai de la Răsărit’.

Colindele laice (sau lumeşti) sunt adaptate de colindători la situaţia celor în faţa cărora le cântă, adresându-se unor membri ai familie sau ai comunităţii: colind de copil mic, de fată mare, de flăcău, colindul omului bogat şi milostiv, colind de preot, de cioban, de vânător, de pescar, de marinar, colind de viteaz, de familie, de însurăţel, etc.

Umblatul cu Steaua de Crăciun

Unul dintre obiceiurile cele mai cunoscute ale copiilor colindători este umblatul cu Steaua. Acest obicei evocă momentul în care, la naşterea lui Iisus, pe cer s-a ivit steaua care i-a călăuzit pe magi. Cele mai cunoscute cântece de stea sunt ”Steaua sus răsare”, ”Trei păstori se întâlniră”, ”O, ce veste minunată”, ” În oraşul Viflaim”. Spre deosebire de colinde, transmise de la o generaţie la alta prin viu grai, cântecele de stea au fost culese în cartea lui Anton Pann, care a apărut în numeroase ediţii.

Alt obicei cunoscut este Vicleimul, o formă de teatru popular care semnifică naşterea lui Iisus. Inspirat din literatura bisericească, Vicleimul păstrează detalii din colindatul cu măşti. Altă formă de teatru popular sunt Irozii, în care personajele centrale sunt împăratul Irod, pruncul Iisus, magii.

Umblatul cu capra de Crăciun

Umblatul cu capra este un obicei de Crăciun ce ţine, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Numele acestui obicei variază de la o regiune la alta — cerb în Hunedoara, capra sau ţurcă în Moldova şi Ardeal, boriţă în Transilvania. În Muntenia şi Oltenia capra e denumită brezaia.

Capra este însoţită de o ceată zgomotoasă cu nelipsiţii lăutari care acompaniază dansul caprei, care sare, se roteşte şi se apleacă, în acelaşi timp clămpănind ritmic din fălcile de lemn. Spectacolul se remarcă mai ales prin originalitatea costumului şi a coregrafiei. Cercetătorii presupun că dansul caprei provine din ceremoniile sacre arhaice închinate renaşterii divinităţii.

Primul colind, care se cântă la fiecare casă, în Ajunul Crăciunului, este colindul de uşă sau de fereastră. Prin aceast colind se invocă trezirea rituală a gazdelor, pentru a-i întâmpina pe colindătorii ce le aduc vestea naşterii lui Hristos şi pentru a se pregăti să celebreze marea sărbătoare a Naşterii Domnului: ”Sculaţi, sculaţi, boieri mari/ Florile dalbe/ Sculaţi, voi, români plugari/ Că vă vin colindători/ Noaptea pe la cântători/ Şi v-aduc un Dumnezeu/ Să vă mântuie de rău/ Un Dumnezeu nou născut”. Refrenul ”Florile dalbe”, des întâlnit în poezia colindelor, are astăzi numai o valoare simbolică. Se presupune, însă, că la origine el era o formulă magică, rostită concomitent cu atingerea persoanei colindate cu o ramură înflorită de măr.

Citarea ramurii de măr în colinde, la fel ca şi folosirea ei rituală, avea rostul de a transmite omului calităţi atribuite plantei: energie şi vigoare şi este întrucâtva înrudit cu obiceiul sorcovitului de AnulNou.

După ce colindătorii termină de cântat la fereastră, gazda îi invită în casă. Primul colind pe care îl rostesc aici este colindul de masă, cântat în faţa mesei de Crăciun încărcată cu colaci, nuci, mere şi alte produse tradiţionale. Sensul acestui colind este de a trece belşugul, sugerat prin bogăţia şi varietatea produselor alimentare aşezate pe masă, dintr-un an în altul. Urmează colindul ”cel mare”, adresat gazdei. Ceata colindă apoi, pe rând, pe toţi membrii familiei.

Primul dar oferit colindătorilor este colacul, semn al belşugului. Cel care conduce grupul de colindători mulţumeşte gazdei pentru daruri.

Tradiţii de Crăciun din Ardeal

În Transilvania, în dimineaţa de Ajun copiii, în grupuri de opt, nouă, se adună într-un capăt de sat şi pornesc în alai. Alt grup porneşte din celălalt capăt al satului. Când începe colindul, mai întâi sunt primiţi în casă băieţii, apoi fetele, căci se consideră că este bine să intre în casă întâi parte bărbătească. Gospodarii îi cheamă în curte şi le aruncă un coş cu mere. Femeile aruncă un fel de colăcei numiţi colindreţi şi fructe (mere). La vărsarea fructelor copiii se întrec să le adune. Numele obiceiului diferă chiar în cadrul aceluiaşi judeţ (”Codrea” la Pianul de Jos, ”Bună dimineaţa la Moş Ajun”, la Pianul de Sus, judeţul Alba).

Feciorii colindă după copii. Ei se organizează în ceată, cu două, trei săptămâni înainte. O singură ceată pe sat. Îşi aleg gazda, unde se adună înainte de sărbători să mai înveţe colinde. În frunte merge vătaful mare, mai isteţ şi dintr-o familie înstărită, ales doar pentru sărbătorile de iarnă. Vătaful mare ţine evidenţa câştigurilor şi conduce întreaga ceată. Vătaful mic îl înlocuieşte pe vătaful mare la diferite servicii, ca tocmirea muzicii.

Primul colind se cântă acasă la preot să dezlege postul. Apoi urmează celelalte gospodării din sat. Când ajung în faţa unei case, colindătorii cântă la fereastră, după care gazda îi pofteşte în casă. Şeful colindătorilor întreabă dacă sunt primiţi Feciorii de Crăciun. După ce cântă trei, patru colinde la uşă, cântau: ”Primeşte-ne gazdă-n casă/Şi pune colac pe masă/Lângă colac şi cârnaţi/Şi-o litră de vinars”. Dacă până la terminarea colindului gazda nu deschide uşa, înseamnă că nu te primeşte. Atunci strigă colindătorii: ”Bureţi pe pereţi”.

A doua zi de Crăciun, începe jocul la casa gazdei. Chemătorii sunt împodobiţi cu năframe şi panglici tricolore şi merg la casele fetelor şi feciorilor să-i cheme la horă. A treia zi, feciorii vin cu muzica la biserică, unde se adună toţi tinerii la joc. În a patra zi se ”îngroapă” Crăciunul şi sunt chemate iarăşi fetele la joc.

sursa – https://jurnalspiritual.eu/colindele-si-traditiile-de-craciun/

Ce înseamnă să fii student?

Ce înseamnă să fii student?

,,Să fii student” înseamnă să fii o cascadă de informaţii!

Să ştii că peste tine vor da năvală sentimente pe care nu le cunoşti, la care nu vei avea acces până în momentul în care ajungi să fii ceea ce vrei tu să fii, asta dacă îţi vei da şi seama de ce vrei să ajungi.

Atunci când vei conştientiza că te-ai desprins de vârsta adolescenţei şi că trebuie să devii responsabil, matur, te vei teme, vei ajunge să ai o reacţie de inconştienţă, de frică. Însă, odată intrat în jocul ,,minţilor citite”, va ajunge să îţi placă, vei înainta în această poveste plăcută, iar teama va dispărea. Îţi va fi sete de succes, vei vrea să asimilezi tot mai multe informaţii, să le pui în practică, să realizezi ceva cât mai reped cu putinţă. Astfel, ajungi să te implici în tot mai multe proiecte, peste cursurile facultăţii, timpul va deveni limitat, iesirile cu prietenii vechi tot mai puţine, iesirile cu prietenii noi tot mai dese, pentru că sunteţi colegi şi vă pasionează aceleaşi lucruri, pentru că vei avea multe în comun cu ei, iar tot mai puţine în comun cu cei vechi. Vei lega prietenii noi cu oamenii dornici de afirmare, la fel ca tine şi tare îi vei mai îndrăgi. Te va cunoaşte multă lume, vei câştiga beneficii, vei fi răsplătit, pentru că munceşti, pentru că e frumos!

,,A fi student” nu înseamnă o obişnuinţă sau o resemnare, înseamnă să trăieşti fiecare clipă a studenţiei la cotă maximă, înseamnă că orice informaţie, orice proiect la care lucrezi să fie asimilat de tine la cel mai înalt nivel. Să ştii că fiecare an ce a trecut din perioada studenţiei tale nu a fost unul oarecare, ci că a fost ceva minunat, iar dacă timpul va putea fi dat înapoi să ai puterea de a retrăit totul iar şi iar, fără a simţi vre-un chin.

Sunt studentă în anul II la Jurnalism şi pot spune cu mâna pe inimă că ,,m-am îndrăgostit” de perioada prin care am trecut de-a lungul acestor doi ani, am ajuns să iubesc lipsa timpului, să iubesc stresul la care eşti supus înaintea fiecărui examen şi dorinţa nestăpânită de a afla rezultatul după sesiune. Am ajuns să îmi doresc tot mai multe, să îmi doresc să nu se termine.

Şi da, secretul stă în a iubi viitoarea meserie pe care ti-o alegi!

O facultate nu se alege pentru că este ,,la modă”, domeniul la care vei opta trebuie să fie cel dorit de tine, cel pe care îl vroiai de o bună bucată de timp, iar o alegere bună necesită timp de gândire, altfel, te vei trezi după ce ai terminat primul semestru sau poate mai târziu că ceea ce faci nu corespunde cu dorinţele tale!

Lasă inima să aleagă pentru tine! Alege să studiezi ceea ce-ţi doreşti acolo unde ţi se oferă cele mai mari posibilităţi pentru aţi putea împlini visul! Încearcă să ştii totdeauna ce vrei!

Mădălina ISAR

sursa – https://madalinastudent.wordpress.com/2012/05/25/ce-inseamna-sa-fii-student/

Scrisoarea unei soţii abuzate, către soţul ei. Cutremurător.

O poveste dramatica, prin care oricine poate trece. Citeste scrisoarea unei sotii abuzate si descopera o lectie de viata.

Dragul meu sot,

Incep aceasta scrisoare cu „dragul meu” in numele iubirii pe care ne-am purtat-o. Poate la tine dragostea a incetat cand mi-ai dat prima palma, dar eu chiar te-am iubit. Oamenii se intreaba mereu „cum poti sa tii la cineva care te loveste?”.

Adevarul este ca nici eu nu stiu de unde se naste acest sentiment si de ce nu dispare atunci cand omul de langa tine este toxic, dar adevarul este ca iubirea nu e ceva ce poti controla. Am incetat sa te iubesc brusc, atunci cand mi-am dat seama ca fiul nostru sufera din cauza ta. A fost in ziua in care mi-am strans lucrurile si am plecat de acasa.

Iti scriu aceasta scrisoare, pentru ca vreau sa avem relatia normala a doi oameni care au un trecut si, mai ales, un copil impreuna.

Poate nu iti amintesti cand m-ai lovit prima oara, insa eu stiu perfect cum a fost. Imi amintesc cu incetinitorul clipa in care te-ai ridicat de la masa, pentru ca era „mancarea rece” si ai intins palma spre mine. Durerea de obraz nu a fost nici pe departe ca cea sufleteasca. Sotul meu, dragostea vietii mele, un om pe care il idolatrizam… sa ma loveasca? Socul pe care l-am trait nu m-a lasat sa dorm nopti la randul.

Am crezut ca este un caz singular si ti-am cautat scuze: ca ai o perioada stresanta, ca erai obosit si bausesi cateva pahare.

Apoi ai gasit si alte pretexte sa ma lovesti: ca „nu am facut curat„, „am intarziat„, „am tipat la tine„. Orice faceam era gresit.

Incepusem sa ma indoiesc de mine. Ma gandeam in fiecare zi: „Cu ce voi mai gresi astazi?„ Mult timp, nu am realizat ca tu esti VINOVATUL, ci traiam cu impresia ca eu sunt cea care face lucrurile pe dos. Nu am crezut o clipa ca merit sa ma lovesti, dar eram convinsa ca doar eu TE POT OPRI.

Incercam sa fac totul perfect si, mai ales, incercam sa il protejez pe fiul nostru. El nu trebuia sa te vada nervos sau violent. Asa ca il lasam zile intregi la mama sau mai rugam o prietena sa il tina peste noapte.

Ajunsese sa-mi fie groaza de sotul meu.

Intre noi, lucrurile s-au inrautatit, iar eu nu stiam unde sa ma duc. Parintilor mei nu le puteam spune despre cum a devenit sotul meu, iar alor tai nu am vrut sa le spun ca fiul lor s-a schimbat enorm. Privirea ta blanda devenise plina de ura si aveai zile in care veneai cu intentia clara de a ma lovi. Incepuse sa iti placa sa ma bati, devenise o rutina.

Cand am amenintat ca plec, ai spus ca te schimbi. S-a intamplat de 3 ori sa imi promiti si de 3 ori m-ai lovit, din nou.

Intr-o dimineata, fiul nostru a intrebat de ce nu te-a mai vazut de o saptamana. Nu venisesi acasa cateva nopti la randul, iar eu recunosc… m-am bucurat ca lipsesti. Acela a fost momentul in care am decis sa plec, impreuna cu baiatul nostru.

Sotul meu, m-ai facut sa nu ma mai simt femeie, sa ma simt inferioara, sa cred ca eu sunt vinovata pentru ca tu te-ai schimbat. Nu era asa. As vrea sa te rog sa nu te porti asa cu nicio femeie, niciodata. Ca viitoarea ta iubita sau poate sotie sa nu sufere ca mine. Sa te cunoasca doar ca pe un barbat bland, sufletist, asa cum erai cand ne-am casatorit.

Dragul meu sot, eu te-am iertat. Nu pentru tine, ci pentru ca eu sa pot sta linistita.

Copilul nostru nu te-a vazut niciodata, din fericire, lovindu-ma. Asa ca te va considera toata viata drept cel mai bun tata, ceea ce sper sa si dovedesti.

Adio!

sursa – https://m.facebook.com/cmarioarei/posts/981852848532351

Scandal FĂRĂ PRECEDENT la Universitatea București: Studente cu văl islamic, date afară din sala de curs! Cum a motivat profesorul

Studente purtând hijab, date afară de la curs -”Eu nu afişez, şiruri de icoane, de lumânări şi cădelniţe!”

Florin Diaconu, profesor al Facultății de Științe Politice – Universitatea București – a publicat pe blogul său un demers prin care cere părerea asupra oportunității unei legi prin care să se interzică purtarea burka, niqab sau hijab în instituțiile statului român. El a relatat pe blogul său o întâmplare petrecută la cursul său, în care a avut o dispută pe această temă cu trei studente de-ale sale, de religie islamică.

Conform cotidianului Libertatea, profesorul Diaconu le-a trimis pe cele trei studente afară din sala de curs, iar acestea au depus o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

”M-am trezit pe cap, ieri, la unul din cursurile mele, cu o purtătoare de acoperământ islamic. Nu o burka, aceea care ascunde complet capul, inclusiv faţa, ci mai degrabă ceva care semăna cu ceea ce numim în mod obişnuit hijab sau al-amira.

La o întrebare vădit benignă, zic eu, adresată în afara orelor de curs (de fapt, după ele) legată de eventualitatea ca persoana în cauză să ia în calcul, măcar ca simplă ipoteză de lucru, rugămintea mea de a se gândi dacă, totuşi, chiar e cazul să-şi afişeze în chip atât de ostentativ credinţa, am primit, în loc de răspuns, un şir de zbierăte.

Cu puţinele cuvinte pe care le ştie în limba română, persoana în cauză – relativ recent ajunsă în România, pe cât am înţeles, ca refugiat sau azilant – mi-a transmis, printre alte răcnete: ”Eu am drepturi!”. Perfect adevărat. Are drepturi, desigur, ca orice alt azilant sau refugiat; ştiu şi eu asta. Doar că drepturi am, la naiba, şi eu, nu numai domnia sa. (…)

Ca lucrurile să fie foarte clare, cred că România, ca şi orice altă ţară civilizată, are a fi cât se poate de tolerantă cu toate religiile, inclusiv cu cele ale minorităţilor şi ale refugiaţilor sau azilanţilor, oricare şi oricâte ar fi ele. (…)

Prin urmare, cred că simbolurile religioase de orice fel NU trebuie afişate sau purtate la vedere, în clădirile în care funcţionează instituţii de stat (cu excepţia acelora care au, din start, un profil care face trimitere directă la religie – cum ar fi liceele confesionale, dacă ele sunt de stat, ca şi facultăţile de stat care pregătesc viitori clerici).

În ceea ce îi priveşte, în mod concret (dar şi, precizez din nou, complet lipsit de orice discriminare – vezi şi paragraful anterior) pe purtătorii de identitate religioasă islamică, veniţi în număr tot mai mare în România, în ultima vreme (nu contează că-s la studii, sau sosiţi aici ca să facă afaceri, sau sunt refugiaţi şi/sau azilanţi, alungaţi din ţările lor de război sau de sărăcie), lucrurile sunt, după mintea mea, extrem de simple: aşa cum eu sunt liber să practic exact ce religie doresc (aşa cum scrie şi-n Constituţie, de altfel), tot aşa şi ei au dreptul să facă exact acelaşi lucru – respectiv să-şi practice religia lor.

Fără ostentaţie şi fără să mă deranjeze, însă, în vreun fel, pentru bunul motiv că nici eu nu-i deranjez pe ei cu credinţa mea, indiferent care şi câtă e ea (şi nici nu comit gesturi ostentative cu încărcătură religioasă de vreun fel – nu cred că m-a văzut, de exemplu, cineva, vreodată, purtând pe piept, la vedere, vreo cruce, fie ea mare sau mică).

În aceste condiţii, m-ar bucura tare mult să nu mai văd – dacă s-o putea – vreo burka sau vreun hijab atunci când intru la cursuri, pentru simplul motiv că nici eu nu afişez, pe catedră, şiruri-şiruri de icoane, de lumânări şi de cădelniţe în care să fumege tămâie”, a scris pe blogul său profesorul universitar.

Chiar, cât de multă corectitudine politică trebuie să mai curgă, până când va înceta discriminarea majorității?

sursa – 3dots.ro

O gardă într-un spital din România. Cutremurător!

Garda

Sunt de (z)garda intr-un oras din Ardeal… Stiu, imi depasesc competentele profesionale, dar nu am ce sa fac. Sunt cu foamea in gat, nu am nici un venit, trebuie sa supravietuiesc. Singura varianta e sa fac garda pe toata medicina interna, nu doar pe specialitatea mea. Asa e in Romania: chiar daca esti specialist pe o anumita specialitate, din lipsa crunta de doctori, poti face garda pe mai multe specialitati. Nimanui nu-i pasa de competenta si de faptul ca mi-o depasesc. Trebuie acoperite garzile – majoritatea medicilor au plecat deja afara – si spitalele trebuie sa-si justifice existenta…

Nu e un secret ca sunt stresat la maxim. Stiu ca voi intalni cazuri pe care poate le voi manageria mai prost decat un medic specialist in specialitatea respectiva, dar trebuie sa supravietuiesc… mi-e foame… Si apoi, ma bazez pe faptul ca in Franta, orice medic e in primul rand medic generalist, deci capabil sa faca fata la urgentele obisnuite… De ce ar fi atat de dificil in Romania? Dar tot eu ma gandesc: acolo esti de garda pe specialitatea ta, aici sunt de garda pe un intreg spital si pe toate specialitatile. Si daca tot umbla zvonul ca la un spital vecin au ajuns sa faca de garda stomatologii pe medicina interna, din lipsa de doctori, ma gandesc ca ma voi descurca si eu…

Nu apuc sa ma dezmeticesc bine si sunt chemat de urgenta: stop cardiac pe o sectie. Cand intru in salon, senzatia de trecere a timpului se incetineste, suficient cat sa fac o radiografie a intregii situatii. Intr-un pat, direct pe pat, niste asistente fac deja manevrele de resuscitare pe un pacient. Ceva nu e in regula… ce cauta in pat? Urlu la asistente sa traga pacientul din pat direct pe jos. Echipa se socheaza. O asistenta imi spune ca se vor murdari cearsafurile daca punem pacientul pe jos. Ma uit la ea pentru o clipa, iar ea continua cu „e frig pe jos”. Nu am timp de explicatii, asa ca iau un capat de cearsaf si trag singur pacientul pe jos, ajutat de o alta infirmiera. O scurta inspectie imi arata ca pacientul e cu pupilele dilatate. Prin minte imi trece faptul ca e mort de multisor, doar ca acum a fost descoperit ca nu mai sufla… Incep compresiile pe piept pentru a reporni inima, in timp ce de undeva apare un balon pentru respiratii.

Pentru cei care nu sunt medici, si pentru cei care sunt si au trecut prin celebra scoala medicala romaneasca, precizez ca manevrele de resuscitare se fac intotdeauna pe un plan dur. A face resuscitarea in pat este o prostie, pentru ca nu sunt eficiente compresiunile pe inima; nu faci altceva decat de sari in sus si in jos cu pacientul, ajutat de arcurile patului. In timpul unei partide de sex, acest lucru este dezirabil, asigurand o penetrare cat mai adanca de fiecare data cand arcurile se detensioneaza, si eventual provocand un orgasm considerabil, dar pentru a salva o viata e nevoie fie de un plan dur pus in spatele pacientului aflat in pat, fie trebuie facuta resuscitarea direct pe jos. Targile pliante pe care le vedeti in salvari sunt toate prevazute cu un plan dur pentru a resuscita si in timp ce pacientul este dus spre spital.

Am inceput sa transpir deja. Resuscitarea este un efort fizic considerabil. Numar 30 de compresiuni pe piept cu voce tare, dupa care fac o pauza in care un asistent insufla de 2 ori aer cu balonul pe nasul si gura pacientului. Observ cu coada ochiului ca balonul nu e tinut etans cu mana de asistent, astfel ca tot aerul iese pe langa palnia aparatului si mai nimic ajunge in plamani, dar „merge si asa”. Prin gand imi trece ca, pacientul fiind cu midriaza (pupilele dilatate) de fapt eu fac resuscitarea unui cadavru, dar pacientii din jur se uita si „da bine” sa aratam ca ne pasa, asa ca tot exercitiul continua pana ma epuizez.

S-a scurs deja mult timp si un asistent mi-a luat locul la compresiunile cardiace. Am facut deja injectia cu adrenalina si am chemat Smurd-ul. Peste intreaga incapere s-a lasat linistea, cu exceptia gafaitului asistentului care face resuscitarea. Ceva nu e in regula. Stiu. Urlu la asistent sa numere cu voce tare. Parca e prima data cand face o resuscitare, nu stie, pentru numele lui Dumnezeu, ca se numara pana la 30 cu voce tare ca sa stie cel cu balonul cand sa umfle plamanii!?! La resuscitare se numara permanent cu voce tare! Sunt pe terapie intensiva si imi dau seama ca asistentii nu stiu nimic. Un alt gand imi spune ca aici totul s-a facut de mantuiala pana am venit eu, din alt judet, sa le stric feng-shui-ul…

Soseste Smurd-ul care preia resuscitarea. Ma relaxez. Salvaristul face compresiile degajat inca aproape jumatate de ora. Are muschii antrenati. Toata lumea stie ca nu se mai poate face nimic, dar „lejea-i leje”. Apoi medicul de pe ambulanta ma intreaba daca sa se opreasca. Ma uit interogativ la el, pentru ca decizia ii apartine, pentru ca totusi el e medicul de urgenta. Il simt nesigur. Convenim amandoi sa pronuntam decesul, pentru a scurta momentul penibil. Toata lumea din salon, inclusiv cadavrul, rasufla usurati.

Consulturile si internarile curg… E o garda in care nu voi dormi… Ma critic in minte pentru alegerea de a fi vrut sa fac garzi… Ma descurc, dar imi dau seama ca nu am cu cine sa lucrez – asistentii de pe toate sectiile fiindu-mi ostili fara sa ma cunoasca si ne-avand reflexele necesare – si nici nu am cu ce sa lucrez – sunt inarmat doar cu un stetoscop si un tensiometru, fara laborator accesibil, fara posibilitatea de a face radiografii, fara a putea sa dau o singura pastila din aparatul de urgenta (dulapul cu medicamente de urgenta) pentru pacientii veniti din exterior si care nu necesita internare (am dreptul sa dau medicamente doar la cei pe care ii voi interna).

Sunt sunat pentru o pacienta care „se simte rau”. Gasesc o batrana cu pneumonie care abia mai respira. O consult, plamanii sunt „incarcati”, are nevoie de tratament. Mi se prezinta o foaie de observatie goala, care nu are decat un sir de diagnostice. Pacienta e de mai multe zile internata dar nimeni nu s-a sinchisit sa completeze istoricul ei sau rezultatul consultului de la internare. Am in fata o necunoscuta. Legea spune ca foaia se completeaza in primele 24 de ore dar pacienta e de mai multe zile internata. Probabil un caz cunoscut de medicul de pe sectia respectiva, dar nu si de mine care sunt medic exterior. In disperare de cauza, ma uit la foaia de evolutie, unde se scrie de obicei tratamentul. Nu e nimic scris. Urlu la asistente sa imi dea planul de tratament si descoperim impreuna, cu oarecare stupoare, ca pacienta nu are tratament. A fost internata, i s-au pus cateva diagnostice, dupa care a fost parasutata intr-un pat si… au uitat de ea… Pot intelege ca medicul prea ocupat cu altele a uitat de o pacienta (desi pare absurd), dar nici asistentele nu i-au spus (fiind o echipa) ca exista o pacienta fara tratament?! Se pare ca nu. Mai am banuiala sumbra ca pacienta nu a dat spaga si atunci a fost „trecuta cu vederea”, dar imi pastrez banuiala pentru mine.

Pneumonia are nevoie de tratament antibiotic. Intreb asistentele ce antibiotice avem pe sectie, pentru a face o selectie, anume ce antibiotic este mai potrivit pentru pneumonie. Aflu ca exista un singur antibiotic; altceva nu exista. Il dau pe acela, cu inima stransa, stiind ca provoaca insuficienta renala si nu stiu cum sta pacienta cu rinichii pentru ca nu are nimic scris in documente si nu are analizele facute. Intreb asistenta daca au un medicament pentru a elibera caile respiratorii, un expectorant. Asistenta imi zambeste amar: spitalul nu are nimic pentru expectoratie. Imi vine in minte tehnica din strmosi cu sarea incalzita care se pune pe piept pentru ca „sa se rupa din gat” si sa se faciliteze expectoratia, dar ma abtin. Pun pacienta pe oxigen si ii cresc un pic confortul… Si inalt o rugaciune catre Divinitate sa nu pateasca ceva…

Nu reusesc sa ma adun ca sunt chemat pe alta sectie. Alta gripa cu febra. Intreb cat de mare e febra si asistenta nu stie. Ii spun sa ii puna termometrul pe tonul cu care te adresezi unui cretin. Asistenta, jenata, imi spune ca pe sectia lor nu au termometru, si va trebui sa mearga pe alta sectie, la cateva minute distanta, pentru a imprumuta de acolo un termometru. Am un moment de „asta nu mi se intampla mie, nu-i asa?! asta nu e real!” Nu mai astept pentru ca sunt iar sunat pentru un nou stop cardiac ce se va lasa cu un alt deces. Prescriu ceva pentru febra si fug catre sectia unde ma asteapta noi exercitii fizice, posibil incepute deja, din nou, in pat…

Sunt in Romania anului 2017.

Articol preluat de pe blogul medicului Ceyar Danilevici

Un tată îndurerat de pierderea fiului a scris 10 reguli pe care ar trebuie să le stie orice părinte. EMOȚIONANT!

Un articol emotionant care a devenit viral pe internet.

Un tată îndurerat de pierderea fiului a scris 10 reguli pe care trebuie să le știe orice părinte. Vei rămâne cutremurat de această poveste tragică!

Copiii sunt florile vieții. Odată cu nașterea unui copil în familie viața capătă o nouă întorsătură și nimic nu ne poate înlocui momentele fericite petrecute împreună. Din nefericire, se întâmplă nenorociri, iar copiii ne părăsesc…

Richard Pringle și-a pierdut fiul de numai 3 anișori din cauza unei hemoragii intracraniene.

La un an de la tragica întâmplare, tatăl îndurerat a scris pe pagina sa de Facebook 10 cele mai importante lucruri, pe care le-a conștientizat abia după ce și-a pierdut fiul.

1. Nu există prea multă iubire.

2. Aveți destul de mult timp. Puteți să-i acordați copilului cel puțin un minut de joacă. Nimic nu trebuie să fie mai important.

3. Fotografiați-vă și faceți filmări mai frecvente cu copilul. Niciodată nu poți ști care moment va fi ultimul.

4. Nu este cazul „să cumpărați” copiii cu diferite cadouri sau bani. Cheltuiți mai bine cu ei timpul: mergeți la mare, în excursii sau în parcul de distracții.

5. Ascultați muzică și cântați împreună cu copiii. Eu cu fiul meu iubeam să cântam cântece în mașină, la plimbări și acasă. Eu tot timpul retrăiesc aceste momente.

6. Apreciați timpul petrecut împreună. Luați cina, citiți povești, odihniți-vă pe canapea – sunt momentele în care te plictisești cel mai repede.

7. Sărutați-i întotdeauna pe cei dragi când vă luați rămas bun. Acesta poate fi ultimul lucru pe care-l faceți pentru ei.

8. Distrați-vă cât mai mult împreună. Indiferent ce faceți: vă plimbați, mergeți la cumpărături, sunteți în mașină – nu uitați să vă veseliți și să râdeți cât mai mult.

9. Faceți-vă notițe despre reușitele copilului. Va fi foarte plăcut să le recitiți la bătrânețe.

10. Dacă aveți posibilitatea să vă sărutați copiii înainte de culcare, să-i duceți la școală, să luați micul dejun cu ei, să mergeți la balul lor de absolvire sau la nunta lor, să știți că sunteți cei mai fericiți oameni de pe planetă. Rețineți asta.

sursa – http://krespy-ro.com

Neobişnuita poveste a lui Leon Dănăilă, cel mai sărac medic din lume.

Neobişnuita poveste a lui Leon Dănăilă, neurochirurgul care a vrut să-şi vândă casa pentru o carte. „Sunt cel mai sărac medic din lume. Dacă ar fi s-o iau de la capăt, aş face tot ce am făcut până acum. Aş rămâne în România”

Una dintre cele mai mari personalitati ale planetei merge cu punga de „un leu” si metroul.

Membru al New York Academy of Science și London Diplomatic Academy, unul dintre cei mai mari neurochirurgi ai lumii, Leon Danaila, a fost surprins si fotografiat in metrou. „Dacă ar fi s-o iau de la capăt, aş face tot ce am făcut până acum. Aş rămâne în România”.

Cu toate că e cunoscut în toată lumea, Leon Dănăilă e un om modest. Când ajungi în clinica de neurochirurgie observi că pe uşă există un anunţ că toate consultaţiile sunt gratuite. Dacă astăzi ar lua-o de la capăt şi ar fi pus să aleagă ce să facă ar alege tot neurochirugia. „Aş face tot ce am făcut până acum. M-aş duce în străinătate să văd cum se operează, ce tehnici utilizează”, mărturiseşte el în cadrul unui interviu acordat gândul.

„După ce m-am întors de la New York am introdus şi eu tehnica microchirurgicală şi am reuşit să scad această mortalitate, am reuşit ca bolnavii după operaţie să rămână cu deficite motorii cât mai mici. Calitatea vieţii bolnavului să fie foarte bună, el să poate lucra apoi. Această tehnică pe care eu am introdus-o a creat unele dificultăţi în domeniul neurochirurgiei. Eu lucram în clădirea cu 10 etaje, la profesorul Arseni.

Mulţi dintre pacienţii profesorului Arseni îl rugau să mă ia şi pe mine în operaţie, ceea ce l-a enervat foarte mult. Mai ales că el avea şi o retinopatie diabetică şi nici vederea nu era bună. Eu îl opream uneori: ”Domn profesor, aici e carotida, aici e nervul optic, îmi era frică să nu-l lezeze, să nu facă deficite foarte mari”. Uneori se enerva şi zicea ”du-te dracului, dacă tu eşti deştept, rămâni tu şi operează”. Şi atunci el pleca, rămâneam eu şi reuşeam să micşorez această mortalitate.

Faptul că eu reuşeam să-i operez pe bolnavi foarte bine nu i-a convenit şi a spus că el îmi creează o altă secţie (unde sunt acum) şi mă face şef. Pe de altă parte, spunea la personal că „o să opereze el acolo când o să zboare bivolul deasupra clădirii.”

La 82 de ani, Leon Dănăilă se declară cel mai sărac medic din lume, iar pentru a tipări o carte a vrut să-şi vândă casa. Deține 18 brevete de inventator și 10 de inovator. Este autor a 39 cărți de specialitate, a realizat peste 27.000 de intervenţii chirurgicale pe creier (record mondial), a ajutat la scăderea mortalităţii în operaţii de la 50% la 4%, graţie introducerii microscopului operator. În 2003, World Nations Congres ABI din USA i-a acordat titlul de senator. În 2001 a obținut Noble Prize acordat de “United Cultural Convention” iar în 2002 titlul de Cavaler acordat de “Academie Europeenne d`Informatisation.

„Am făcut şi eu nişte cercetări în privinţa asta. Nu am făcut psihologie aşa degeaba. În 2013, un amercian neurochirurg a scris o carte de neurochirurgie şi mi-a cerut şi mie să scriu despre conştiinţă. Am scris capitolul respectiv. Lumea îmi cere să scriu fără să mă cunoască. Eu am descoperit o nouă celulă (n.r. celulă descoperită împreună cu dr. biolog Viorel Păiş). Şi atunci am pornit de la ideea că în creier nu există vase limfatice, dar trebuie să existe altceva. Încă nu au apărut reacţii la descoperirea mea, nu există nici reacţii pozitive, nici negative, dar există sigur. Celula respectivă este o celulă care apără creierul să nu intre hematiile, înconjură vasele de sânge care la fel trebuie protejate. E o celulă care n-a fost băgată în seamă, eu am observat-o la microscop.”, declara Leon Danaila pentru gandul.info.

Intr-un alt interviu neurochirurgul Leon Danaila, declara:

Toata activitatea mea a depins numai de mine, m-am nascut intr-o familie foarte modesta, nu am avut nicio carte in casa, sau biblioteca, tata nu stia carte, mama avea patru clase primare. Atunci cand a trebuit sa merg la liceu, parintii m-au intrebat, ”vrei sa ramai la munca campului sau te duci sa inveti carte?”…nu prea imi placea cartea, insa decat sa raman la sapa mai bine ma duceam la liceu. Cand am ajuns la liceu am inceput sa citesc foarte multa medicina, citeam din biblioteca toate cartile de medicina. Neglijam la acea vreme matematica, considerand ca nu imi foloseste, si asa am ajuns aproape de corigenta, dar m-am pus sa invat si am reusit sa fac o teza dupa capul meu, iar profesorului nu-i venea sa creada ca trebui sa imi dea 10. M-am hotarat sa dau la medicina la facultate, am fost singurul care a reusit. Parintii mei au inceput atunci sa planga de suparare, ca cine o sa-i mai ajute pe ei la munca campului daca eu o sa plec la facultate,imi spuneau: ”Iti dam 150 de lei (erau bani pe vremea aia) si stai cu noi sa ne ajuti la munca campului.”

sursa – gandul.info

Cum poti fi un tată bun. 10 sfaturi utile.

Sfaturi pentru tati.

Poţi fi un tată bun şi mereu iubit de fiica ta doar dacă respecţi aceste 10 reguli de AUR.

Să fii tată la fetițe este un privilegiu, consideră editorialistul de la Huffington Post Justin Rikclefs, care educă patru fete. Iată care sunt cele mai importante sfaturi pe care le-a dat el tăticilor de fetițe:

1. Ea vrea s-o iubești.

Ea poate să nu te întrebe dacă o iubești, dar acesta e cel mai important lucru de care are nevoie. Acesta este rolul tatălui. Fiica ta te poate dezamăgi, ea poate comite multe greșeli și chiar să-ți întoarcă spatele, dar niciodată n-o face să se îndoiască de faptul că o iubești. Uită-te în ochii ei și spune-i că o iubești. Astăzi și în fiecare zi.

2. Ascultă-i muzica!

Chiar dacă nu-ți place muzica pe care o ascultă – ascult-o!

3. Ea urmărește atent cum te comporți cu mama ei.

Acesta este cel mai important moment: Cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru fata ta este să-i iubești mama. Să-ți dedici viața copilului tău este ușor. Poți să trăiești în cercul ei de prieteni, să participi la viaţa ei.

4. Rămâi alături de ea și după ce crește.

Prietenii, emoțiile din cauza unor fotografii pe Internet, conversațiile la miezul nopții sau orice altceva, nu trebuie să fie un motiv să te îndepărtezi de fiica ta. Ea nu trebuie să simtă că te îndepărtezi de ea din moment ce a crescut.

5. N-o poți influența cu cine să se căsătorească.

Într-o bună zi va vrea să se mărite. Tot ce-i poți spune tu este că va avea o familie la fel de frumoasă ca a ta, care o va iubi la fel cum tu îți iubești soția, adică pe mama ei.

6. Învaț-o să facă sport!

Fetele mele fac sport. La fel ca mama lor. Ele nu știu ce înseamnă ”să arunci mingea ca o fată”. Pe lângă puterea fizică și rezistență, educăm astfel în ele perseverența și stoicismul, calități de care vor avea nevoie în viață.

7. Arată-i fiicei tale că pământul nu se rotește în jurul ei!

Trebuie să ne învățăm fetele că viața este mai bună atunci când înțelegi că nu ești tu singurul pe lume. Trebuie să-i ajutăm pe alții, uneori să cedăm. Este important să înțeleagă acest lucru.

8. Poartă-te cu ea ca un gentilom!

Pentru asta nu este nevoie de mulți bani. Mă puteți considera arhaic, dar eu deschid ușa în fața fetelor mele, le împing scaunul la masă și le ascult povestirile de parcă ar fi deja niște doamne. Trebuie să mergi cu fiecare dintre fetele tale la plimbare în doi, să-ți poată povesti problemele și bucuriile ei.

9. Spune-i că e frumoasă!

Una dintre grijile tale este să-i spui fiicei tale că e frumoasă și, de asemenea, că are o inimă curată și că pentru asta nu e necesar să slăbească.

10. Cere-ţi scuze dacă ai greșit!

Uit de multe ori punctele precedente. Dar unul din cele mai importante este să-ți ceri scuze când greșești față de fiicele tale.

sursa – eustiu.com

Minivacanţă de patru zile de Sfânta Maria, aprobată de Guvern.

Minivacanţă de patru zile de Sfânta Maria, aprobată de Guvern

Bugetarii vor avea o nouă ZI LIBERĂ

Bugetarii vor avea o minivacanţă de patru zile, între 12 şi 15 august. Guvernul a stabilit, în şedinţa de joi, ca ziua de luni, 14 august, să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, pentru a face legătură între zilele de week-end şi ziua de 15 august, declarată nelucrătoare.

”Executivul a stabilit astăzi, printr-o hotărâre, ca ziua de luni, 14 august 2017, să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, făcând legătură între zilele de week-end şi ziua de 15 august, declarată nelucrătoare. Ziua liberă va fi recuperată, în regim de program normal, în data de 19 august 2017 sau prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru până la data de 25 august 2017”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Potrivit Guvernului, facilitatea nu se acordă locurilor de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.

”De asemenea, pentru funcţionarea justiţiei ca serviciu public, dispoziţiile prezentei hotărâri nu se aplică magistraţilor şi altor categorii din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în data de 14 august 2017 şi nici participanţilor în aceste procese. Operaţiunile de încasări prin virament în relaţia cu instituţiile de credit, aferente datei de 14 august 2017, se înregistrează în contabilitatea unităţilor teritoriale ale trezoreriei statului cu data de 14 august 2017”, se mai arată în comunicatul Guvernului.

În luna mai, Executivul a decis să declare ziua de 2 iunie să fie liberă, astfel că bugetarii au beneficiat de o minivacanţă de cinci zile, între 1 şi 5 iunie.

Românii au 14 zile libere în 2017, stabilite pentru sărbători publice sau religioase, cu două zile mai mult faţă de anul trecut, dintre care trei pică în weekend.

Codul Muncii prevede că, prin hotărâre a Guvernului, se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică, în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, al aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie.

sursa – mediafax.ro

Tipuri de mame. Tu unde te încadrezi?

Tipuri de mame

Le vedem pe strada, in filme sau chiar la sedinta cu parintii: mama care arata tot timpul perfect, mama care isi controleaza strict copilul, mama care declara despre ea insasi ca este prietena copilului sau mama care are o afacere pe cont propriu in timp ce creste doi copii. Poate nu ne place tot timpul sa ne incadram intr-o anumita categorie sau tipologie, dar ne place sa citim despre ele, pentru ca ne ajuta sa intelegem si sa interpretam mai usor informatiile. Asadar, daca esti mama, credem ca te vor interesa cele cinci tipuri de mame care apar cel mai frecvent in materialele de parenting.

1. Mama tip burete.

Daca copilul e bucuros si tu esti bucuroasa, daca e trist si tu ii simti si traiesti tristetea. Acest tip de mame se transpun in trairile pe care copiii lor le au si sunt mai mult decat empatice din acest punct de vedere.
Recomandare: Cu toate ca aceste mame sunt considerate ca fiind foarte apropiate de copii si dispuse sa ii sprijine, uneori pot da senzatia ca ii sufoca, asa ca ar fi indicat, din cand in cand, sa acorzi copilului spatiul de care are nevoie… E recomandabil sa programezi dinainte timpul pe care il vei petrece alaturi de copilul tau, sa iti acorzi si tie timp pentru activitatile preferate si, in general, sa incerci sa nu te lasi coplesita de starile emotionale sau evenimentele prin care acesta trece.

2. Mama de piatra.

Se afla la polul opus tipului de mama descrisa anterior. Atunci cand copilul merge intr-o excursie il lasa fara a se arata ingrijorata, cand i se intampla ceva, mereu sare in ajutor, dar ramane calma, fiind o persoana organizata care ia pe loc cele mai bune decizii. Asa se caracterizeaza mama de piatra. Nu isi manifesta foarte tare afectiunea, dar e mereu acolo cand ai nevoie de ea.
Recomandare: Aminteste-ti ca uneori copilul are nevoie de cineva care sa ii asculte visele si sa viseze alaturi de el, sa ii accepte emotiile si sa il asculte atunci cand trece printr-un moment dificil. Invata sa iti exprimi sentimentele fata de copil prin gesturi de apropiere si vorbe calde.

3. Mama care controleaza.

Acest tip de mama se mai numeste si elicopter fiindca pare a se invarti in permanenta in jurul copilului. Ea stie intotdeauna unde este, ce face si cu cine se afla cel mic si incearca sa afle ce gandeste, ce planuieste sau ce simte acesta in legatura cu… tot. Pentru acest tip de mame, siguranta si dezvoltarea optima a copilului sunt principalele obiective, pe care le indeplinesc cu orice pret.
Recomandare: Uneori, acest pret este chiar relatia dintre parinte si copil. Pe masura ce cresc, copiii au nevoie de mai multa autonomie, asadar de mai putin control din partea ta. Desi este laudabil faptul ca stii despre copilul tau foarte multe lucruri, este bine sa il lasi sa aleaga ce informatii impartaseste cu tine si sa decida in situatiile care il privesc direct (ce cursuri extrascolare face, ce prieteni are sau ce carti citeste in timpul liber).

4. Mama dezorganizata.

Pentru ea, viata de zi cu zi este imprevizibila si usor haotica. Uita cu usurinta data si ora sedintei cu parintii, detaliile despre excursia copilului, materialele pe care trebuie sa le aduca copilul la scoala si in general da impresia ca echilibrul dintre viata de familie si serviciu ii solicita mai multa energie si timp decat are disponibile.
Recomandare: cuvantul cheie este organizare. Nu este imposibil, ci doar dificil, asa ca apeleaza la un calendar in care sa treci toate activitatile copiilor si la o agenda in care sa iti tii programul zilnic. De asemenea, nu ezita sa apelezi la ajutorul celor din jur: partenerul de viata, bunici, vecini sau bone, atunci cand pur si simplu nu ai timp sa te ocupi de toate.

5. Mama prietena.

Aminteste-ti filmele “Gilmore Girls” sau “Gossip Girl” si relatia afisata intre mame si fiice. Cam asa sunt mamele din aceasta categorie: se distreaza impreuna cu copiii lor, vorbesc deschis despre subiectele pe care alti parinti le considera tabu si, in general, le ofera copiilor suficienta incredere pentru a lua decizii, cu riscul de a gresi uneori.
Recomandare: Desi pare o relatie perfecta, copiii au nevoie ca parintii sa indeplineasca si un rol de monitorizare si stabilire a limitelor. Asadar, incearca sa stabilesti care sunt situatiile in care ii esti prietena copilului (cand va distrati impreuna, cand comunicati) si care sunt situatiile in care ii esti parinte (cand incalca reguli, cand isi pune siguranta in pericol etc.).

sursa – suntparinte/ro