“A sunat, aseară, mama…EMOTIONANT!

“A sunat, aseară, mama…

M-a sunat aseară mama și mi-a zis că totu-i bine,
Are bani, are de toate, doar că-i este dor de mine…
M-a-ntrebat dacă-n străini viața este mai frumoasă,
Dacă nu mi-e dor de țară, dacă nu mai vin pe-acasă…

Nu, zic, mamă, nu mi-e dor, poate-un pic mi-e dor de tine…
Dar în rest, la ce să vin? Cine mă așteaptă, cine?
Așa e… a răspuns mama, pe la noi a nins prin sat,
Ce frumos astăzi zăpada peste case s-a-nșirat…

Și am plâns, căci de zăpadă și de iarnă-mi este dor,
Dar oricum, chiar și așa, amintirile mă dor.
– Nu vin, mamă, pe la voi, stă gunoiul după ușă,
Iar când vreți să faceți focul, vă mânjiți toți de cenușă.

Apă nu aveți prin case și fântânele-s secate,
Altfel lumea azi trăiește și așa nu se mai poate…
Mama, tristă, a șoptit: Fă cum știi și fă cum poți,
Dar oricum, mi-e dor de tine și mi-e dor și de nepoți…

– Lasă, mamă, trece dorul, poate-n vară voi veni,
Când o fi iarbă pe luncă, când bujorul va-nflori…
Nu fi tristă și mai sună, dacă vrei și eu te sun,
Ți-am trimis bani și mâncare… e cadoul de Crăciun.

– Hai, la revedere, mamă…a zis mama și-a închis,
Parcă-o văd cum, în cămară, plânge-n hohot, știu precis.
Are lângă ea un câine și mai are și-un motan,
Îi iubește și toți trei fac Crăciunul an de an…

O fi poate-o săptămână de când mama nu-a sunat,
Mi-e în grijă, ce e oare? Și-am pornit la drum, spre sat.
Avioane, gări și trenuri, îmbulzeală, drumu-i greu,
După-atâta stres și lacrimi am ajuns… în satul meu.

Parcă nici nu-mi vine-a crede, ninge lin, drumu-i pustiu,
Totu-i alb, foșnește neaua, mică iar aș vrea să fiu…
Am strigat de pe la poartă: Mamă, ce s-a întâmplat?
A ieșit mama în ușă: Telefonul s-a stricat…

Două săptămâni cu mama, am uitat de țări străine,
Sunt din nou copilă mică, râdem, plângem și ni-e bine….”

de Emilia Plugaru

Se întoarce Dumnezeu în România. O poezie emotionanta

Se întoarce Dumnezeu în România – Autor: Petru Dugulescu

Se-ntoarce Dumnezeu în România,
Trecând prin vamă, fără pașaport!
S-alunge pe tirani și tirania,
Să ne aducă-n țară omenia,
O marfă ce-am vândut-o la export.

Se-ntoarce Dumnezeu în România –
În țara Lui de care I-a fost dor…
Căci L-am chemat cu toții în agonia
Acelor ore când veni urgia,
Îngenunchiați, smeriți, sub tricolor.

Se-ntoarce-n țară Domnul, să ne spele
Și să ne-nvețe sa trăim frumos.
Noi vrem un Dumnezeu de vremuri grele
Și-apoi să plece dincolo de stele
Că știm noi ce să facem aici jos.

Se-ntoarce-n țară Domnul cu Scriptura –
Ca să ne-nvețe viața de creștini;
Dar ateismul și nomenclatura
Și-au transformat subtil coloratura
Și-I împletesc din nou cununi de spini.

Cu darul de iubire și dreptate
Se-ntoarce Dumnezeu Preaînalt;
Să nu mai fie-n țară strâmbătate,
Nici comunism și nici securitate,
Să nu mai moară tineri pe asfalt.

Stă Dumnezeu la poartă, Românie –
Dar cine Îi va spune: „Bun venit!”?
La Parlament și la Președinție
Se-aprobă legi, se vrea democrație,
Dar Numele Lui nu e pomenit.

Te cheamă Creatorul azi, nu mâine,
În ceasul de destin hotărâtor –
Să-ți frângă-n dar a învierii pâine;
Acum ori niciodată poți, române,
Să ai un Dumnezeu și-un viitor!

 

„Popor român…”Scrisoare deschisă poporului român, transmisă de Iustin Pârvu. EXCEPTIONAL!

Scrisoare deschisă poporului român, transmisă de Iustin Pârvu

POPOR ROMÂN,

Îţi scriu pentru că sper ca măcar acum, să îţi aminteşti cine ai fost, cine eşti şi poate aşa vezi încotro te îndrepţi! Eşti singurul popor european care trăieşte încă acolo unde s-a născut.

Nu o spun eu, o spune istoria popoarelor. O fi mult, o fi puţin, nu ştiu – dar ştiu că eşti unic în Europa, această Europă care te loveşte, te jigneşte şi te umileşte.

De ce o laşi să facă asta, când tu eşti singurul popor născut, crescut şi educat în graniţele sale? Eşti primul popor din lume care a folosit scrierea. Nu o spun eu, o spun tăbliţele de la Tărtăria şi o recunosc toţi cei care le-au studiat.

Acum 7000 de ani, când alţii nici nu existau ca popor, pe aceste meleaguri locuitorii scriau, pentru a ne lăsa nouă mândria de a fi prima civilizaţie care se semnează pe acest pământ.

Scrierea sumeriană a apărut 1.000 de ani mai târziu şi totuşi mulţi se fac că nu văd şi nu recunosc adevărul. Cât timp o să te laşi neglijat?

Ai fost singurul popor pe care nici o putere din lume nu l-a cucerit chiar dacă ai fost împărţit, despărţit şi asuprit de mai multe imperii. Nici unul nu a putut să te cucerească cât ai fost unit, nici romanii care au stăpânit doar o parte din vechea Dacie, cealaltă

fiind stăpânită de Dacii liberi, nici turcii care nu au reuşit niciodată să îţi transforme teritoriul în paşalâc. Toate marile înfrângeri s-au bazat pe trădare. NIMENI NU A REUŞIT SĂ TE SUPUNĂ CÂT AI FOST UNIT. De ce te laşi dezbinat? Ai fost scut creştinătăţii, când întreaga Europă tremura de teama islamului.

Sângele tău a salvat Europa iar românul Iancu de Hunedoara a salvat Viena şi întreaga Europa de furia semilunii. Acum, tu popor de salvatori ai creştinismului, eşti tratat ca un paria. Când îţi vei revendica drepturile? Din tine au apărut: Eminescu, Enescu, Brâncuşi, Gogu Constantinescu, Vuia, Vlaicu, Coandă, Petrache Poenaru, Nicolae Teclu, Spiru Haret, Herman Oberth, Conrad Haas. Dar ce păcat, cei mai mulţi şi-au pus minţile sclipitoare în slujba altor ţări pentru că acasă nu i-a ascultat nimeni. De ce ai lăsat să se întâmple asta? Astăzi, popor român pentru tine se rescrie istoria. Cum vrei să se facă asta? Cum vrei să te vadă cei ce îţi vor urma?

Astăzi, ca şi pe vremea fanarioţilor, domnitorul şi divăniţii nu au nici o legătură cu tine. Sunt străini de interesele şi dorinţele tale, tot ce doresc este să stea cât mai mult în funcţie şi să câştige cât mai mult. Tu taci !!!

Astăzi, ca şi pe vremea cuceririi romane, bogăţiile tării, aceleaşi mine de aur, argint sare, mierea acestui pământ, sunt exploatate de alţii cu braţele tale şi se duc pentru a umple vistieriile străinilor de neam. Tu taci !!!

Astăzi, ca şi pe vremea asupririi austro – ungare, drepturile românilor sunt călcate în picioare, iar cei puţini fac legea pentru cei mulţi. Tu taci !!!

Astăzi, ca şi în vremuri de restrişte, românii pleacă din ţară, să muncească, sau să îşi vândă inteligenţa, pentru că ţara lor nu are nevoie de ei. Câţi dintre ei sunt viitorii Brâncuşi, Coandă, Conrad Haas, te-ai gândit la asta ? Conducătorii acestei ţări au nevoie de slujbaşi proşti, lipsiţi de educaţie, lipsiţi de caracter, lipsiţi de voinţă, lipsiţi de coloană vertebrală, ca să îi poată îndoi şi face figurine de plastilină din ei. Tu taci !!!

Astăzi, ca şi pe vremea bolşevismului, la mare preţ sunt trădătorii, linguşitorii, vânzătorii de neam şi conştiinţă, traseiştii politici, gata să calce pe cadavre pentru a parveni şi a îşi păstra privilegiile. Tu taci !!!

Astăzi, parlamentul şi guvernul ţării, divăniţii de azi, arendează pământurile şi întreprinderile „nerentabile” la indicaţiile unor străini de neam cărora le cântă osanale, unor arendaşi străini, spunând că asta se numeşte privatizare. Pentru aceste arende, ei primesc peşcheşul, iar ţara rămâne pe butuci. Tu taci !!!

Astăzi, urmele civilizaţiei străbunilor voştri sunt şterse, pentru ca fiii tăi să nu mai ştie niciodată cum au apărut ei pe acest pământ, cine le sunt strămoşii şi care le sunt meritele:

1. Vechile situri arheologice sunt distruse, se construiesc şosele experimentale peste ele, Sarmisegetuza, Grădiştea, Munţii Buzăului,

sunt vândute sub pretextul impulsionării turismului, unor privaţi care, habar nu au că în pământul pe care îl calcă zace istoria ta încă nedescoperită. Tu taci !!!

2. Elemente din tezaurul ţării, sunt trimise „la expoziţie” în afara ţării şi uită să se mai întoarcă, iar cei ce le-au scos, nu dau nici un răspuns, se fac că au uitat de ele. Tu taci !!!

3. Arhivele tării sunt cedate printr-o lege a arhivelor, străină de interesele naţionale, celor ce vor să scoată din mintea românilor ideea şi dovezile de unitate naţională. Tu taci !!!

Slujbaşii ţării, căftăniţii, vând la preţ de piatră seacă şi fier vechi, bunurile realizate de tine, sub oblăduirea şefilor lor, împart banii, apoi sunt „judecaţi” de ochii lumii şi primesc pedepse cu suspendare, adică „mulţumesc, la revedere, te mai chemăm noi când avem nevoie de serviciile tale”. Tu taci !!!

Oştirea ţării este batjocorită, decimată, dezarmată, pusă în slujba altora, copiii tăi mor pe pământuri străine, iar Hatmanul Suprem vine în faţa ta şi spune că suntem într-o mare încurcătură, vom fi nevoiţi să împrumutăm avioane străine pentru a ne asigura siguranţa aeriană, de parcă asta s-a întâmplat peste noapte şi nu este urmarea politici sale dezastruoase, de parcă nimic din ceea ce se întâmpla românului azi nu i se datorează lui. Tu taci !!!

Dispar din instituţii ale statului arhive cu invenţii şi inovaţii de interes strategic privind cercetarea nucleară. Cei puşi să le păzească nu păţesc nimic, iar cei ce trebuie să investigheze, spun că nu e nimic deosebit. Tu taci !!!

Şi se fură voturile, iar comisia care trebuia să investigheze pe cei care au fost prinşi cu vot dublu, nu dă nici un răspuns, deşi există dovezi că ai fost furat şi voinţa ta răsturnată. Tu taci !!!

În divan, se fură la 2-3 mâini, unii chiulesc, alţii se fac că lucrează, iar alţii mânuiesc legile după bunul plac, în văzul tuturor şi nu li se întâmplă nimic. Tu taci !!!

Sistemul educaţional se reduce la bani, bani la înscriere, bani la examene, bani la absenţe, bani la promovare, bani la angajare, bani la reexaminare. Copiii tăi nu mai ştiu nici cum îi cheamă dacă nu se uită pe internet sau nu primesc un SMS. Tu taci !!!

Dacă te îmbolnăveşti, nu ai unde să te duci, s-au închis spitalele, s-au scumpit medicamentele, trebuie să mergi dacă eşti operat cu faşele şi anestezicul de acasă, altfel mori neoperat sau deschis şi neînchis. Intri în spital pentru o unghie lovită şi ieşi cu 10 boli pe care nu le aveai la intrare. Tu taci !!!

Un copil de 15 ani, român sportiv, este bătut de colegii de echipă maghiari, pentru că e român, chiar de Ziua Naţională a României. Nu se întâmplă nimic. Ceva mai târziu, Hocheiştii Naţionalei României (de naţionalitate maghiară) la un meci cu selecţionata Ungariei, tac când se intonează Imnul României, dar cântă cu foc imnul Ungariei şi pe cel al Ţinutului Secuiesc, imn care nu avea ce căuta la o manifestare oficială. Toţi tac !!! Tu taci !!!

Guvernanţii nu fac altceva decât să te jupoaie, îţi bagă mâna în buzunar şi îţi iau banii, pentru că eşti prea bogat în viziunea lor, sau nu meriţi ce ai câştigat, iar ţara nu are bani. Se împrumută lăsându-te dator pe sute de ani, fără să le pese ce vor face şi de unde vor plăti datoriile cei ce le vor urma. Tu taci !!!

Duşmanii tăi, cei ce vor să te vadă dispărut pentru a îţi lua locul, îţi impun ce să mănânci, ce să bei, ce medicamente să iei, fac experimente cu tine, te folosesc drept cobai cu avizul şi ajutorul trădătorilor din fruntea ţării, care le aplică legile într-un Codex Alimentarius care te duce la pieire. Tu taci !!!

Parlamentarii îşi votează legi speciale, se protejează împotriva judecăţii pentru hoţiile şi prostiile pe care le fac, se acoperă cu legi făcute numai pentru ei, şi fură acoperindu-se unul pe altul. Tu taci !!!

Preşedintele ţării îşi exprimă oficial acordul de modificare a Constituţiei ţării, la cererea unor străini, care îşi urmăresc propriile interese, fără a consulta măcar parlamentul, dar să te mai consulte pe tine… Tu taci !!!

Un român plecat de acasă, descoperă peste hotare că ţara lui are de recuperat o sumă mare de bani de la alt stat. Ce fac parlamentarii români? Refuză să investigheze cazul, pentru că nu vor să îi supere pe cei ce îi ţin pe jilţuri, fără să le pese de interesul naţiunii, trădând jurământul făcut la investire. Tu taci !!!

ASTA SE ÎNTÂMPLĂ ASTĂZI, POPOR ROMÂN, ŞI TU TACI !!!

Dacă ar fi ca tot ceea ce se întâmplă să se răsfrângă numai asupra ta, românul de azi, nu ţi-aş scrie un cuvânt. Te-aş lăsa să lâncezeşti, să dormi până se aşterne praful peste tine şi mătura istoriei te va scoate afară din mintea celor ce vor urma, ca pe o întâmplare neplăcută. Dar tu popor român de azi, eşti legat de cel de ieri şi de cel de mâine şi odată cu tine piere nu numai trecutul, dar şi viitorul acestui neam.

Cât o să mai taci ?

Trezeşte-te, popor român, trezeşte-te român adormit şi nu lăsa să se şteargă dintr-o trăsătură de condei, tot ce ti-au lăsat părinţii, nu îţi lăsa copiii pe drumuri, sclavi ai celor ce nici nu existau pe când tu ştiai să scrii.

sursa – http://www.cotidianul.ro/template/article.php?id=210969&skip=1

Adio, România! Scrisoare pentru biata tară românească. Trist de adevărat…

Adio, România! Scrisoare pentru biata tară românească. Trist de adevărat…

Stefan Moisanu, este un tânăr om de afaceri, a publicat pe blogul sau o scrisoare deschisă adresată României în care se declară învins de sistem…

„Nu mai merge. Tot am incercat, am crezut ca pot, dar am obosit. Vreau sa ne despartim. Esti o tara minunata si sunt convins ca intr-o zi vei face un alt cetatean foarte fericit. Dar eu trebuie sa plec pana nu imi pierd mintile. Acum, la sfarsit, imi e greu sa spun daca te-am iubit vreodata. Nu stiu de ce am fost atat de convins ca da, dar am crescut alaturi de tine si nu mi-am imaginat cum as putea exista in afara ta. Cele mai frumoase momente din viata le-am avut alaturi de tine. Mare parte din ce sunt acum, cu bune si rele, e asa datorita tie. Dar si cele mai abisale clipe ale disperarii le-am aflat tot de la tine.

Cand eram la scoala ti-am adus primele jigniri. Am pus la indoiala calitatea dascalilor tai. Am trecut cu 10 la Romana nascocind citate din Tudor Vianu si altii si niciunul din ei nu a avt tupeul sa spuna ca sunt inventate, de teama sa nu se faca de rusine ca nu l-au citit niciodata. Le-am spus eu. Am avut curajul sa ii spun profesoarei de chimie ca e psihopata si sa imi sustin cauza in fata inspectoratului. In facultate le-am spus profesorilor ca eu nu am venit la facultatea de Microsoft si Oracle si ca nu voi fi partas la smenurile lor. Ai incercat sa ma scoti din sistem pe toate caile si sa ma pui jos cu alti invinsi dar am reusit de fiecare data sa rezist. Si nu te intelegeam de ce erai atat de inversunata impotriva unui tanar ce doreste sa fie mai bun pentru a produce pentru tine.

Mai tii minte cand eram student si mi-am facut prima firma? Facturasem 6 milioane lei vechi. Prima mea factura, scrisa pe genunchi la un client care se amuza uitandu-se la mine cu incerc sa calculez TVA-ul. In doua saptamani mi-ai trimis Garda Financiara care m-a amendat cu 50 milioane lei vechi pentru ca nu trecusem numarul contractului pe factura. Le-am spus celor de la Garda ca nu am, ca abia am facturat 6 milioane. Mi-au spus ca lasa, ai parinti, rude, esti tanar.

Dar cand am hotarat sa imi declar dragostea pentru tine si sa cumpar cu munca mea o bucata din tine? Cand am facut primul credit sa iau un teren, sa fac o casa unde sa muncesc pentru a prospera ca parte din tine si unde sa mor pentru a ma intoarce in pamantul tau. Mai tii minte cum m-ai batjocorit prin cei de la cadastru care mi-au spus ca nu e problema lor ca sunt gresite planurile si ca un sfert din teren e in sosea. Pierderea mea, ofranda ta.

Stii tu oare cate zile am pierdut in templele tale cu ghisee? Am invatat in ele umilinta in toate declinarile ei si tot nu am fost demn de tine, tot arogant am ramas.

Stii tu oare ca mi-am petrecut peste 5000 de ore conducand? Stii tu ca era sa mor intr-un accident? Si toate pentru ca nu poti construi drumuri si cai ferate, stii doar sa le desenezi ca un retardat pe servetele.

Am muncit cu bucuria si energia pe care numai tineretea ti-o dau, si pentru ca am avut cap si maini dibace am produs cat pentru a hrani cei 121 de fii ai tai ce mi-au fost angajati in anii astia. Si din banii pe care i-am facut vanzand roadele muncii mele ti-am pus lunar pe masa o parte frumusica. I-ai luat de fiecare data fara macar sa zambesti. Si daca am fost stramtorat si nu i-am avut mi i-ai luat tu singura din buzunar. Si daca nu ii aveam ti-ai trimis recuperatorii sa ii scoata de la mine cu bataia.

Hmm, mi-aduc aminte de cate ori am pus tot ce aveam gaj sa construiesc ceva, pentru mine, pentru tine, pentru noi, si totul a fost la un pas sa se naruiasca pentru ca o hartie zacea sub salamul cuiva la un ghiseu.

Nu am fost demn nici de oamenii tai. Oricat am muncit, abia am reusit sa acopar tepele pe care mi le-au dat. Pentru ca ti-ai invatat oamenii ca atunci cand sunt furnizori sa nu livreze, ca atunci cand sunt clienti sa nu plateasca, ca atunci cand le imprumuti bani sa nu iti mai raspunda. Si eu nu pot munci pe cat fura ceilalti.

Si pentru ca vorbim de oameni, te-ai schimbat, sa stii. Ai devenit mai rea, mai incrancenata, mai apasatoare. Si ai devenit barbara, in sensul istoric al cuvantului. Fiii tai stiu mai putina carte dar fura mai mult, violeaza mai mult, beau mai mult, mananca pana le crapa burtile si sunt intr-un permanent razboi. Ai distrus mediul sanatos in care familia, izvorul normalitatii, moralitatii si evolutiei, putea sa se nasca si sa creasca. Te-ai autocondamnat la sterilitate. Poate e felul naturii sa traga pe linie moarta o mutatie genetica nereusita, un experiment social ratat.

Stii ce, daca ma gandesc mai bine, it is you. Tot ce ti-am cerut a fost sa ma lasi sa muncesc si as fi impartit cu tine roadele cu bucurie. Sunt tanar, inteligent, doritor sa muncesc, si unde imi pun mintea si mainile ramane ceva in urma. Tu esti cea care m-ai transformat intr-un etern mester Manole. Si ca sa nu se naruiasca peste noapte ce am cladit, am zidit in temelii multe din cele ce imi erau dragi. Si cand politicienii tai se lauda ca edificiul a mai crescut cu un procent, nu spun ca in el sunt inchise suflete si sacrificii ale unor fraieri ca mine.

Cred ca vei muri batrana si singura. Cei care te-au iubit si pe care i-ai batjocorit vor obosi sau vor pleca, iar cei care doar te-au folosit se vor muta la alta cand nu vei mai putea sa le oferi nimic. Si mai cred ca iti meriti soarta…”

sursa – https://mstefan.svbtle.com/its-not-you-its-me

25 Noiembrie. Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeii

25 Noiembrie.

Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeii

„Violența asupra femeii”: Durerea nu trece dacă taci

Durerea loviturii. Durerea umilinței. Durerea iubirii și încrederii care au fost. Te lovește omul de lângă tine ca un străin. Ce te mai ține alături de el? Ce-l ține pe el alături de tine? După prima palmă, după durere, ce mai urmează? Un lung șir de lovituri și dureri.

Statistica e rece și ea. Ca o palmă. Nu ne dă nicio speranță. Încă primează mentalitatea că bătaia e ruptă din rai și că femeia trebuie să fie supusă bărbatului până la moarte. Violența domestică este „cea mai democratică infracțiune”. Nu există un anumit tip de familie în care se întâmplă acest lucru. Nu există un anumit tip de femeie căreia i se întâmplă. O femeie din 10 este afectată de violența domestică în fiecare an, neținând cont de vârstă, statutul civil, etnie, religie sau trecutul socio-economic. Practic, o femeie este bătută la fiecare 30 de secunde, adică aproape 1,2 milioane de românce cunosc violența domestică.

Numărul este îngrijorător, însă trebuie să ținem cont că nu reflectă întreaga realitate, pentru că ne referim doar la cazurile care sunt raportate. Și mai dureros este că sub 1% din femeile agresate intră în statisticile oficiale, pentru că nu depun plângere împotriva agresorului.
Fenomenul poate căpăta proporții colosale fără a avea un număr exact al femeilor care sunt victimele violenței domestice și pentru faptul că multe dintre ele aleg să tacă.

Avem de purtat o luptă grea: avem de schimbat mentalități. 8,5% dintre români cred că violenţa domestică este întâlnită doar în familiile sărace, iar 15,3% că este întâlnită doar la oamenii needucaţi, conform unei analize ISOP. Româncele tac și rabdă, dar fenomenul este de amploare.
Violența împotriva femeilor este influențată de factorii socio-culturali și educaționali.

Mai grav este că mai mult de jumătate din români (aproape 60%) tolerează comportamentele violente din familie și chiar le consideră justificate. De aceea am ajuns ca în perioada 2004-2011 să vedem înregistrate 82.000 cazuri de violenţă excesivă şi 800 decese.

Situația la nivel european și mondial:

O femeie din 4 este victimă a violenţei domestice la un moment dat în viaţă. Între 6% şi 10% din populaţia feminină a Europei este afectată de violenţa domestică în decursul unui an, conform Eurobarometrului din anul 2010.

Peste 35% din femeile din întreaga lume suferă violenţe fizice sau sexuale de-a lungul vieţii, de obicei din partea partenerilor bărbaţi, conform Raportului Organizației Mondiale a Sănătății din anul 2013 pe un eșantion de 81 de țări.

La nivel mondial, o femeie din 3 este agresată de partenerul său.
38% dintre crimele asupra femeilor sunt comise de partenerii lor.

În Europa, peste 27% dintre femei suferă violenţe sexuale sau fizice. În Africa, procentul este de peste 45%. Chiar şi în ţările bogate, violenţa împotriva femeilor este semnificativă, cu peste 23 de procente.

42% dintre femeile supuse actelor de violență, sunt rănite şi ajung în atenţia sistemului de sănătate. Ele ajung de cele mai multe ori la spitale, şi aceasta este prima ocazie în care violenţa domestică poate fi detectată.

Femeile cu un nivel mai ridicat de educație sunt mai puţin predispuse la violenţă, în aceeaşi situaţie aflându-se şi femeile care muncesc. 55% dintre femeile care au fost abuzate fizic de către parteneri nu au contactat niciodată poliţia, autorităţile, adăposturile sau centrele de consiliere pentru a cere ajutor, conform unui studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, desfăşurat pe un eşantion de 24.000 de femei din 10 ţări.

Toleranţa la adresa acestui tip de atacuri trebuie să fie oprită.

Agresorul utilizează diferite tactici pentru a obține puterea:

Copiii pe post de pioni;

Constrângere și amenințări;

Negare și cenzură;

Abuzul economic;

Abuzul emoțional;

Intimidare;

Izolare.

E important să știm că avem lângă noi instrumentele de care ne putem folosi:

Pe 8 martie 2012 a fost promulgată legea împotriva violenţei în familie. Avem pentru prima dată o lege care defineşte clar formele de manifestare a violenţei în familie. Femeile se pot proteja în fața amenințărilor de orice fel, se pot feri de controlul banilor, de izolarea de prieteni și familie sau de orice altă formă de agresiune.

Este introdusă în lege instituţia ordinului de protecţie. Agresorul poate fi evacuat temporar din locuință sau îi este interzis orice contact cu victima.
Prima măsură la îndemâna victimei este solicitarea către instanță a unui ordin de protecție, care poate fi obținut în aceeași zi. Ordinul este valabil 6 luni și îl poate scoate pe agresor din casă cu forța.

E important să știm că cineva ne înțelege:

De la începutul anului până în prezent la asociația ANAIS (asociație umanitară care protejează victimele violenței) au apelat peste 70 de femei.
În martie 2013, la doar 4 luni de la inaugurarea Centrului de asistență pentru mamă și copil din București, numărul cazurilor de violență domestică raportate au crescut.
În București au fost depuse 140 cereri de obținere a ordinului de protecție la instanțele judecătorești. Dintre acestea, au fost admise 46 de ordine de protecție (33% din totalul solicitărilor), 38% au fost respinse.

Violența împotriva femeii este una dintre cele mai întâlnite încălcări ale drepturilor omului. Ai dreptul să nu fi agresată așa cum ai dreptul să respiri. Durerea nu trece dacă taci.

Nu e normal să fii împinsă, lovită, amenințată sau insultată, umilită, învinovățită, izolată de prieteni și de familie, lipsită de accesul la bani sau împiedicată să iei decizii importante. Și mai ales, nu e normal ca aceste lucruri să se întâmple în familie.

sursa – http://www.andreeapaul.ro/proiecte/violenta-asupra-femeii-durerea-nu-trece-daca-taci/

21 noiembrie – Ziua Mondială a Salutului. Cele mai bizare saluturi din lume.

Ziua Mondială a Salutului. Cele mai bizare saluturi din lume

Ziua Mondială a Salutului a fost fondată în 1973 de Brian McCormack, absolvent al Arizona State University, şi de Michael McCormack, absolvent al Harvard University, în răspuns la războiul Yom Kippur. Ziua este sărbătorită acum în 180 de ţări.

Orice persoană poate participa la Ziua Mondială a Salutului întâmpinând cel puţin zece oameni. Acest lucru demonstrează importanţa comunicării interpersonale în păstrarea păcii. Întrucât Ziua Mondială a Salutului a început ca răspuns la conflictul dintre Egipt şi Israel din toamna anului 1973, oamenii folosesc această ocazie pentru a-şi exprima dorinţa de pace.

Cu această ocazie, vă prezentăm cele mai bizare saluturi de pe glob.

Noua Zeelandă

Triburile Maori au un salut tradiţional denumit hongi. Acesta implică atingerea nasurilor a două persoane, atunci când se întâlnesc. Este un act simbolic denumit „ha” sau „respiraţia vieţii”, considerat a veni direct de la zei.

Tibet

În timp ce în alte părţi ale lumii este considerat un act urât, în Tibet localnicii scot limba unii la alţii pentru a se saluta. Tradiţia vine din secolul al IX-lea, din timpul unui rege tibetan malefic cunoscut drept Lang Darma, care avea o limbă neagră. Tibetanii se temeau că regele se va reîncarna, aşa că au început să scoată limba unii la alţii pentru a dovedi că nu sunt răi. Tradiţia continuă şi în ziua de azi.

Tuvalu

Salutul tradiţional de pe insula polineziană Tuvalu implică să îţi lipeşti obrazul de faţa celeilalte persoane şi să o miroşi adânc.

Mongolia

Când un mongol primeşte un străin în casă, îi va oferi o hada – o fâşie de mătase sau de bumbac. Dacă primeşti aşa ceva, trebuie să o iei în ambele mâii şi să te înclini uşor. Gestul de a da şi de a primi hada, precum şi înclinarea unul faţă de celălalt, este foarte important în cultura mongolă.

Japonia

Salutul în Japonia este înclinarea, care poate merge de la înclinarea capului până la o înclinare completă a trupului. Cu cât plecăciunea este mai lungă şi mai mare, cu atât este mai mare şi respectul arătat. Înclinarea capului este folosită mai ales de tineri şi este mai informală.

Kenya

Oamenii din Kenya te întâmpina printr-un dans tradiţional denumit adamu, făcut de războinicii din trib.

Groenlanda

Salutul în multe zone ale Arcticii, inclusiv Groenlanda, este cel tradiţional al eschimoşilor, kunik. Acesta este folosit în special între membrii familiei şi persoanele iubite şi implică să îţi lipeşti nasul şi buza superioară de pielea celeilalte persoane şi să respiri.

Thailanda

Salutul thailandez se numeşte wai şi implică o mică plecăciunea cu corpul şi capul, în timp ce braţele sunt ţinute în faţă, precum la rugăciunea ortodoxă, şi se spune „Sawaddee”. Cu cât ţineţi mâinile mai aproape de faţă, cu atât este şi mai mare respectul faţă de persoana salutată.

sursa – http://www.romaniatv.net/ziua-mondiala-a-salutului-sarbatorita-joi-cele-mai-bizare-saluturi-din-lume_110014.html

Ce înseamnă să fii student?

Ce înseamnă să fii student?

,,Să fii student” înseamnă să fii o cascadă de informaţii!

Să ştii că peste tine vor da năvală sentimente pe care nu le cunoşti, la care nu vei avea acces până în momentul în care ajungi să fii ceea ce vrei tu să fii, asta dacă îţi vei da şi seama de ce vrei să ajungi.

Atunci când vei conştientiza că te-ai desprins de vârsta adolescenţei şi că trebuie să devii responsabil, matur, te vei teme, vei ajunge să ai o reacţie de inconştienţă, de frică. Însă, odată intrat în jocul ,,minţilor citite”, va ajunge să îţi placă, vei înainta în această poveste plăcută, iar teama va dispărea. Îţi va fi sete de succes, vei vrea să asimilezi tot mai multe informaţii, să le pui în practică, să realizezi ceva cât mai reped cu putinţă. Astfel, ajungi să te implici în tot mai multe proiecte, peste cursurile facultăţii, timpul va deveni limitat, iesirile cu prietenii vechi tot mai puţine, iesirile cu prietenii noi tot mai dese, pentru că sunteţi colegi şi vă pasionează aceleaşi lucruri, pentru că vei avea multe în comun cu ei, iar tot mai puţine în comun cu cei vechi. Vei lega prietenii noi cu oamenii dornici de afirmare, la fel ca tine şi tare îi vei mai îndrăgi. Te va cunoaşte multă lume, vei câştiga beneficii, vei fi răsplătit, pentru că munceşti, pentru că e frumos!

,,A fi student” nu înseamnă o obişnuinţă sau o resemnare, înseamnă să trăieşti fiecare clipă a studenţiei la cotă maximă, înseamnă că orice informaţie, orice proiect la care lucrezi să fie asimilat de tine la cel mai înalt nivel. Să ştii că fiecare an ce a trecut din perioada studenţiei tale nu a fost unul oarecare, ci că a fost ceva minunat, iar dacă timpul va putea fi dat înapoi să ai puterea de a retrăit totul iar şi iar, fără a simţi vre-un chin.

Sunt studentă în anul II la Jurnalism şi pot spune cu mâna pe inimă că ,,m-am îndrăgostit” de perioada prin care am trecut de-a lungul acestor doi ani, am ajuns să iubesc lipsa timpului, să iubesc stresul la care eşti supus înaintea fiecărui examen şi dorinţa nestăpânită de a afla rezultatul după sesiune. Am ajuns să îmi doresc tot mai multe, să îmi doresc să nu se termine.

Şi da, secretul stă în a iubi viitoarea meserie pe care ti-o alegi!

O facultate nu se alege pentru că este ,,la modă”, domeniul la care vei opta trebuie să fie cel dorit de tine, cel pe care îl vroiai de o bună bucată de timp, iar o alegere bună necesită timp de gândire, altfel, te vei trezi după ce ai terminat primul semestru sau poate mai târziu că ceea ce faci nu corespunde cu dorinţele tale!

Lasă inima să aleagă pentru tine! Alege să studiezi ceea ce-ţi doreşti acolo unde ţi se oferă cele mai mari posibilităţi pentru aţi putea împlini visul! Încearcă să ştii totdeauna ce vrei!

Mădălina ISAR

sursa – https://madalinastudent.wordpress.com/2012/05/25/ce-inseamna-sa-fii-student/

Scrisoarea unei soţii abuzate, către soţul ei. Cutremurător.

O poveste dramatica, prin care oricine poate trece. Citeste scrisoarea unei sotii abuzate si descopera o lectie de viata.

Dragul meu sot,

Incep aceasta scrisoare cu „dragul meu” in numele iubirii pe care ne-am purtat-o. Poate la tine dragostea a incetat cand mi-ai dat prima palma, dar eu chiar te-am iubit. Oamenii se intreaba mereu „cum poti sa tii la cineva care te loveste?”.

Adevarul este ca nici eu nu stiu de unde se naste acest sentiment si de ce nu dispare atunci cand omul de langa tine este toxic, dar adevarul este ca iubirea nu e ceva ce poti controla. Am incetat sa te iubesc brusc, atunci cand mi-am dat seama ca fiul nostru sufera din cauza ta. A fost in ziua in care mi-am strans lucrurile si am plecat de acasa.

Iti scriu aceasta scrisoare, pentru ca vreau sa avem relatia normala a doi oameni care au un trecut si, mai ales, un copil impreuna.

Poate nu iti amintesti cand m-ai lovit prima oara, insa eu stiu perfect cum a fost. Imi amintesc cu incetinitorul clipa in care te-ai ridicat de la masa, pentru ca era „mancarea rece” si ai intins palma spre mine. Durerea de obraz nu a fost nici pe departe ca cea sufleteasca. Sotul meu, dragostea vietii mele, un om pe care il idolatrizam… sa ma loveasca? Socul pe care l-am trait nu m-a lasat sa dorm nopti la randul.

Am crezut ca este un caz singular si ti-am cautat scuze: ca ai o perioada stresanta, ca erai obosit si bausesi cateva pahare.

Apoi ai gasit si alte pretexte sa ma lovesti: ca „nu am facut curat„, „am intarziat„, „am tipat la tine„. Orice faceam era gresit.

Incepusem sa ma indoiesc de mine. Ma gandeam in fiecare zi: „Cu ce voi mai gresi astazi?„ Mult timp, nu am realizat ca tu esti VINOVATUL, ci traiam cu impresia ca eu sunt cea care face lucrurile pe dos. Nu am crezut o clipa ca merit sa ma lovesti, dar eram convinsa ca doar eu TE POT OPRI.

Incercam sa fac totul perfect si, mai ales, incercam sa il protejez pe fiul nostru. El nu trebuia sa te vada nervos sau violent. Asa ca il lasam zile intregi la mama sau mai rugam o prietena sa il tina peste noapte.

Ajunsese sa-mi fie groaza de sotul meu.

Intre noi, lucrurile s-au inrautatit, iar eu nu stiam unde sa ma duc. Parintilor mei nu le puteam spune despre cum a devenit sotul meu, iar alor tai nu am vrut sa le spun ca fiul lor s-a schimbat enorm. Privirea ta blanda devenise plina de ura si aveai zile in care veneai cu intentia clara de a ma lovi. Incepuse sa iti placa sa ma bati, devenise o rutina.

Cand am amenintat ca plec, ai spus ca te schimbi. S-a intamplat de 3 ori sa imi promiti si de 3 ori m-ai lovit, din nou.

Intr-o dimineata, fiul nostru a intrebat de ce nu te-a mai vazut de o saptamana. Nu venisesi acasa cateva nopti la randul, iar eu recunosc… m-am bucurat ca lipsesti. Acela a fost momentul in care am decis sa plec, impreuna cu baiatul nostru.

Sotul meu, m-ai facut sa nu ma mai simt femeie, sa ma simt inferioara, sa cred ca eu sunt vinovata pentru ca tu te-ai schimbat. Nu era asa. As vrea sa te rog sa nu te porti asa cu nicio femeie, niciodata. Ca viitoarea ta iubita sau poate sotie sa nu sufere ca mine. Sa te cunoasca doar ca pe un barbat bland, sufletist, asa cum erai cand ne-am casatorit.

Dragul meu sot, eu te-am iertat. Nu pentru tine, ci pentru ca eu sa pot sta linistita.

Copilul nostru nu te-a vazut niciodata, din fericire, lovindu-ma. Asa ca te va considera toata viata drept cel mai bun tata, ceea ce sper sa si dovedesti.

Adio!

sursa – https://m.facebook.com/cmarioarei/posts/981852848532351

Scandal FĂRĂ PRECEDENT la Universitatea București: Studente cu văl islamic, date afară din sala de curs! Cum a motivat profesorul

Studente purtând hijab, date afară de la curs -”Eu nu afişez, şiruri de icoane, de lumânări şi cădelniţe!”

Florin Diaconu, profesor al Facultății de Științe Politice – Universitatea București – a publicat pe blogul său un demers prin care cere părerea asupra oportunității unei legi prin care să se interzică purtarea burka, niqab sau hijab în instituțiile statului român. El a relatat pe blogul său o întâmplare petrecută la cursul său, în care a avut o dispută pe această temă cu trei studente de-ale sale, de religie islamică.

Conform cotidianului Libertatea, profesorul Diaconu le-a trimis pe cele trei studente afară din sala de curs, iar acestea au depus o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

”M-am trezit pe cap, ieri, la unul din cursurile mele, cu o purtătoare de acoperământ islamic. Nu o burka, aceea care ascunde complet capul, inclusiv faţa, ci mai degrabă ceva care semăna cu ceea ce numim în mod obişnuit hijab sau al-amira.

La o întrebare vădit benignă, zic eu, adresată în afara orelor de curs (de fapt, după ele) legată de eventualitatea ca persoana în cauză să ia în calcul, măcar ca simplă ipoteză de lucru, rugămintea mea de a se gândi dacă, totuşi, chiar e cazul să-şi afişeze în chip atât de ostentativ credinţa, am primit, în loc de răspuns, un şir de zbierăte.

Cu puţinele cuvinte pe care le ştie în limba română, persoana în cauză – relativ recent ajunsă în România, pe cât am înţeles, ca refugiat sau azilant – mi-a transmis, printre alte răcnete: ”Eu am drepturi!”. Perfect adevărat. Are drepturi, desigur, ca orice alt azilant sau refugiat; ştiu şi eu asta. Doar că drepturi am, la naiba, şi eu, nu numai domnia sa. (…)

Ca lucrurile să fie foarte clare, cred că România, ca şi orice altă ţară civilizată, are a fi cât se poate de tolerantă cu toate religiile, inclusiv cu cele ale minorităţilor şi ale refugiaţilor sau azilanţilor, oricare şi oricâte ar fi ele. (…)

Prin urmare, cred că simbolurile religioase de orice fel NU trebuie afişate sau purtate la vedere, în clădirile în care funcţionează instituţii de stat (cu excepţia acelora care au, din start, un profil care face trimitere directă la religie – cum ar fi liceele confesionale, dacă ele sunt de stat, ca şi facultăţile de stat care pregătesc viitori clerici).

În ceea ce îi priveşte, în mod concret (dar şi, precizez din nou, complet lipsit de orice discriminare – vezi şi paragraful anterior) pe purtătorii de identitate religioasă islamică, veniţi în număr tot mai mare în România, în ultima vreme (nu contează că-s la studii, sau sosiţi aici ca să facă afaceri, sau sunt refugiaţi şi/sau azilanţi, alungaţi din ţările lor de război sau de sărăcie), lucrurile sunt, după mintea mea, extrem de simple: aşa cum eu sunt liber să practic exact ce religie doresc (aşa cum scrie şi-n Constituţie, de altfel), tot aşa şi ei au dreptul să facă exact acelaşi lucru – respectiv să-şi practice religia lor.

Fără ostentaţie şi fără să mă deranjeze, însă, în vreun fel, pentru bunul motiv că nici eu nu-i deranjez pe ei cu credinţa mea, indiferent care şi câtă e ea (şi nici nu comit gesturi ostentative cu încărcătură religioasă de vreun fel – nu cred că m-a văzut, de exemplu, cineva, vreodată, purtând pe piept, la vedere, vreo cruce, fie ea mare sau mică).

În aceste condiţii, m-ar bucura tare mult să nu mai văd – dacă s-o putea – vreo burka sau vreun hijab atunci când intru la cursuri, pentru simplul motiv că nici eu nu afişez, pe catedră, şiruri-şiruri de icoane, de lumânări şi de cădelniţe în care să fumege tămâie”, a scris pe blogul său profesorul universitar.

Chiar, cât de multă corectitudine politică trebuie să mai curgă, până când va înceta discriminarea majorității?

sursa – 3dots.ro

O gardă într-un spital din România. Cutremurător!

Garda

Sunt de (z)garda intr-un oras din Ardeal… Stiu, imi depasesc competentele profesionale, dar nu am ce sa fac. Sunt cu foamea in gat, nu am nici un venit, trebuie sa supravietuiesc. Singura varianta e sa fac garda pe toata medicina interna, nu doar pe specialitatea mea. Asa e in Romania: chiar daca esti specialist pe o anumita specialitate, din lipsa crunta de doctori, poti face garda pe mai multe specialitati. Nimanui nu-i pasa de competenta si de faptul ca mi-o depasesc. Trebuie acoperite garzile – majoritatea medicilor au plecat deja afara – si spitalele trebuie sa-si justifice existenta…

Nu e un secret ca sunt stresat la maxim. Stiu ca voi intalni cazuri pe care poate le voi manageria mai prost decat un medic specialist in specialitatea respectiva, dar trebuie sa supravietuiesc… mi-e foame… Si apoi, ma bazez pe faptul ca in Franta, orice medic e in primul rand medic generalist, deci capabil sa faca fata la urgentele obisnuite… De ce ar fi atat de dificil in Romania? Dar tot eu ma gandesc: acolo esti de garda pe specialitatea ta, aici sunt de garda pe un intreg spital si pe toate specialitatile. Si daca tot umbla zvonul ca la un spital vecin au ajuns sa faca de garda stomatologii pe medicina interna, din lipsa de doctori, ma gandesc ca ma voi descurca si eu…

Nu apuc sa ma dezmeticesc bine si sunt chemat de urgenta: stop cardiac pe o sectie. Cand intru in salon, senzatia de trecere a timpului se incetineste, suficient cat sa fac o radiografie a intregii situatii. Intr-un pat, direct pe pat, niste asistente fac deja manevrele de resuscitare pe un pacient. Ceva nu e in regula… ce cauta in pat? Urlu la asistente sa traga pacientul din pat direct pe jos. Echipa se socheaza. O asistenta imi spune ca se vor murdari cearsafurile daca punem pacientul pe jos. Ma uit la ea pentru o clipa, iar ea continua cu „e frig pe jos”. Nu am timp de explicatii, asa ca iau un capat de cearsaf si trag singur pacientul pe jos, ajutat de o alta infirmiera. O scurta inspectie imi arata ca pacientul e cu pupilele dilatate. Prin minte imi trece faptul ca e mort de multisor, doar ca acum a fost descoperit ca nu mai sufla… Incep compresiile pe piept pentru a reporni inima, in timp ce de undeva apare un balon pentru respiratii.

Pentru cei care nu sunt medici, si pentru cei care sunt si au trecut prin celebra scoala medicala romaneasca, precizez ca manevrele de resuscitare se fac intotdeauna pe un plan dur. A face resuscitarea in pat este o prostie, pentru ca nu sunt eficiente compresiunile pe inima; nu faci altceva decat de sari in sus si in jos cu pacientul, ajutat de arcurile patului. In timpul unei partide de sex, acest lucru este dezirabil, asigurand o penetrare cat mai adanca de fiecare data cand arcurile se detensioneaza, si eventual provocand un orgasm considerabil, dar pentru a salva o viata e nevoie fie de un plan dur pus in spatele pacientului aflat in pat, fie trebuie facuta resuscitarea direct pe jos. Targile pliante pe care le vedeti in salvari sunt toate prevazute cu un plan dur pentru a resuscita si in timp ce pacientul este dus spre spital.

Am inceput sa transpir deja. Resuscitarea este un efort fizic considerabil. Numar 30 de compresiuni pe piept cu voce tare, dupa care fac o pauza in care un asistent insufla de 2 ori aer cu balonul pe nasul si gura pacientului. Observ cu coada ochiului ca balonul nu e tinut etans cu mana de asistent, astfel ca tot aerul iese pe langa palnia aparatului si mai nimic ajunge in plamani, dar „merge si asa”. Prin gand imi trece ca, pacientul fiind cu midriaza (pupilele dilatate) de fapt eu fac resuscitarea unui cadavru, dar pacientii din jur se uita si „da bine” sa aratam ca ne pasa, asa ca tot exercitiul continua pana ma epuizez.

S-a scurs deja mult timp si un asistent mi-a luat locul la compresiunile cardiace. Am facut deja injectia cu adrenalina si am chemat Smurd-ul. Peste intreaga incapere s-a lasat linistea, cu exceptia gafaitului asistentului care face resuscitarea. Ceva nu e in regula. Stiu. Urlu la asistent sa numere cu voce tare. Parca e prima data cand face o resuscitare, nu stie, pentru numele lui Dumnezeu, ca se numara pana la 30 cu voce tare ca sa stie cel cu balonul cand sa umfle plamanii!?! La resuscitare se numara permanent cu voce tare! Sunt pe terapie intensiva si imi dau seama ca asistentii nu stiu nimic. Un alt gand imi spune ca aici totul s-a facut de mantuiala pana am venit eu, din alt judet, sa le stric feng-shui-ul…

Soseste Smurd-ul care preia resuscitarea. Ma relaxez. Salvaristul face compresiile degajat inca aproape jumatate de ora. Are muschii antrenati. Toata lumea stie ca nu se mai poate face nimic, dar „lejea-i leje”. Apoi medicul de pe ambulanta ma intreaba daca sa se opreasca. Ma uit interogativ la el, pentru ca decizia ii apartine, pentru ca totusi el e medicul de urgenta. Il simt nesigur. Convenim amandoi sa pronuntam decesul, pentru a scurta momentul penibil. Toata lumea din salon, inclusiv cadavrul, rasufla usurati.

Consulturile si internarile curg… E o garda in care nu voi dormi… Ma critic in minte pentru alegerea de a fi vrut sa fac garzi… Ma descurc, dar imi dau seama ca nu am cu cine sa lucrez – asistentii de pe toate sectiile fiindu-mi ostili fara sa ma cunoasca si ne-avand reflexele necesare – si nici nu am cu ce sa lucrez – sunt inarmat doar cu un stetoscop si un tensiometru, fara laborator accesibil, fara posibilitatea de a face radiografii, fara a putea sa dau o singura pastila din aparatul de urgenta (dulapul cu medicamente de urgenta) pentru pacientii veniti din exterior si care nu necesita internare (am dreptul sa dau medicamente doar la cei pe care ii voi interna).

Sunt sunat pentru o pacienta care „se simte rau”. Gasesc o batrana cu pneumonie care abia mai respira. O consult, plamanii sunt „incarcati”, are nevoie de tratament. Mi se prezinta o foaie de observatie goala, care nu are decat un sir de diagnostice. Pacienta e de mai multe zile internata dar nimeni nu s-a sinchisit sa completeze istoricul ei sau rezultatul consultului de la internare. Am in fata o necunoscuta. Legea spune ca foaia se completeaza in primele 24 de ore dar pacienta e de mai multe zile internata. Probabil un caz cunoscut de medicul de pe sectia respectiva, dar nu si de mine care sunt medic exterior. In disperare de cauza, ma uit la foaia de evolutie, unde se scrie de obicei tratamentul. Nu e nimic scris. Urlu la asistente sa imi dea planul de tratament si descoperim impreuna, cu oarecare stupoare, ca pacienta nu are tratament. A fost internata, i s-au pus cateva diagnostice, dupa care a fost parasutata intr-un pat si… au uitat de ea… Pot intelege ca medicul prea ocupat cu altele a uitat de o pacienta (desi pare absurd), dar nici asistentele nu i-au spus (fiind o echipa) ca exista o pacienta fara tratament?! Se pare ca nu. Mai am banuiala sumbra ca pacienta nu a dat spaga si atunci a fost „trecuta cu vederea”, dar imi pastrez banuiala pentru mine.

Pneumonia are nevoie de tratament antibiotic. Intreb asistentele ce antibiotice avem pe sectie, pentru a face o selectie, anume ce antibiotic este mai potrivit pentru pneumonie. Aflu ca exista un singur antibiotic; altceva nu exista. Il dau pe acela, cu inima stransa, stiind ca provoaca insuficienta renala si nu stiu cum sta pacienta cu rinichii pentru ca nu are nimic scris in documente si nu are analizele facute. Intreb asistenta daca au un medicament pentru a elibera caile respiratorii, un expectorant. Asistenta imi zambeste amar: spitalul nu are nimic pentru expectoratie. Imi vine in minte tehnica din strmosi cu sarea incalzita care se pune pe piept pentru ca „sa se rupa din gat” si sa se faciliteze expectoratia, dar ma abtin. Pun pacienta pe oxigen si ii cresc un pic confortul… Si inalt o rugaciune catre Divinitate sa nu pateasca ceva…

Nu reusesc sa ma adun ca sunt chemat pe alta sectie. Alta gripa cu febra. Intreb cat de mare e febra si asistenta nu stie. Ii spun sa ii puna termometrul pe tonul cu care te adresezi unui cretin. Asistenta, jenata, imi spune ca pe sectia lor nu au termometru, si va trebui sa mearga pe alta sectie, la cateva minute distanta, pentru a imprumuta de acolo un termometru. Am un moment de „asta nu mi se intampla mie, nu-i asa?! asta nu e real!” Nu mai astept pentru ca sunt iar sunat pentru un nou stop cardiac ce se va lasa cu un alt deces. Prescriu ceva pentru febra si fug catre sectia unde ma asteapta noi exercitii fizice, posibil incepute deja, din nou, in pat…

Sunt in Romania anului 2017.

Articol preluat de pe blogul medicului Ceyar Danilevici