Povestea rechinului din acvariu.

Muscatura de rechin

În timpul unui experiment de cercetare un biolog marin a pus un rechin într-un acvariu mare și apoi a eliberat mai multe pești mici de momeală în rezervor.

După cum v-ați aștepta, rechinul a înotat repede în jurul rezervorului, a atacat și a mâncat peștii mai mici. Biologul marin a introdus apoi în rezervor o bucată mare de fibră de sticlă clară, creând două partiții separate in interiorul acvariului, rechinul neputand trece acum in partea cealalta.  Apoi a pus rechinul pe o parte a fibrei de sticlă și in cealalata parte a eliberat pestii mici. Din nou, rechinul a atacat repede. De data aceasta însă, rechinul a intrat în separatorul d sticla si nu a putut ajunge la pestisori. insa rechinul a repetat acest comportament la fiecare câteva minute fără nici un rezultat. Între timp, peștii de momeală înotau nestingheriti in partea lor de acvariu.

În cele din urmă, aproximativ o oră în experiment, rechinul a renunțat. Acest experiment a fost repetat de câteva zeci de ori în următoarele câteva săptămâni. De fiecare dată, rechinii au devenit mai puțin agresivi și au făcut mai puține încercări de a ataca peștii de momeală, până când în cele din urmă rechinul a obosit să lovească separatorul din fibră de sticlă și pur și simplu a încetat să atace pestii mai mici.
Biologul marin a scos apoi separatorul din fibră de sticlă, dar rechinul nu a mai atacat. Rechinul a fost instruit să creadă că există o barieră între el și peștii de momeală, așa că peștii mici înotau oriunde doreau, fără a le face rău.

Morala: Mulți dintre noi, după ce au trecut prin eșecuri și eșecuri, renunță emoțional și încetăm să încercăm. Ca și rechinul din poveste, noi credem că pentru că nu am reușit în trecut, vom fi întotdeauna fără succes. Cu alte cuvinte, vom continua să vedem o barieră în capul nostru, chiar dacă nu există o barieră „reală” între locul unde suntem și locul unde vrem să mergem.

Patul de la fereastră. Poveste cu talc.

Povestea urmatoare este despre doi barbati grav bolnavi, imobilizati la pat, impartind aceeasi camera de spital. Unuia dintre ei i se permitea sa stea asezat in fiecare zi cate o ora pentru a facilita drenarea fluidului din plamani. Patul sau se afla in dreptul singurei ferestre din camera.

Celalalt barbat era imobilizat in pozitie culcata si ii era inaccesibila privelistea pe care o oferea fereastra.

Cei doi nu aveau altceva de facut decat sa stea de vorba. Si vorbeau la nesfarsit: despre sotiile lor, despre carierele lor si despre locurile in care isi petreceau vacantele. In fiecare dupa-amiaza, cel caruia i se permitea sa stea asezat, ii descria celuilalt ceea ce vedea afara.

Omul care nu putea privi pe fereastra ajunsese sa traiasca pentru ora aceea din zi cand i se descria in amanuntime ce se intampla in afara spitalului. Perspectiva sa se largea si capata substanta datorita acestei descrieri. Fereastra pare-se ca dadea spre un parc cu un lac minunat. O multime de rate salbatice isi gasisera camin in acel lac iar copiii se jucau lansand in apa barci din hartie. Indragostitii se plimbau imbratisati admirand florile in toate culorile curcubeului ce crestea din belsug in parc.Copaci seculari margineau aleile.

Omul de la fereastra povestea cu voce domoala si cu detalii minutios alese tot ce parcul ii dezvaluia. Celalalt se lasa purtat de povestire inchizand ochii
si imaginandu-si toate scenele. Intr-o dupa-aminaza calduta omul de la fereastra povesti despre parada care tocmai trecea prin parc. Desi bolnavul imobilizat nu putea auzi muzica, reusea sa isi imagineze clovnii, carele alegorice, caii impodobiti si masinile decorate de sarbatoare.

Zilele treceau iar omul ce nu putea privi pe fereastra incepu sa fie invidios pe sansa celuilalt. Aprecia efortul celui de la fereastra de a-i descrie in detaliu ce se intampla afara, dar si-ar fi dorit sa fie el cel care putea admira privelistea. Incepuse sa isi antipatizeze colegul de camera si, in cele din urma, ajunsese sa-si doreasca cu disperare sa fie el asezat in locul aceluia.

Intr-o dimineata, infirmiera ce ii avea in grija constata ca bolnavul de la fereastra murise linistit in somn. Cu tristete, cheama asistentii sa ia trupul neinsufletit. Curand dupa aceea, bolnavul ce tanjea dupa patul de langa geam intreba daca nu poate fi mutat in locul pe care si-l dorise atat.

Infirmiera il transfera imediat si se asigura ca sta confortabil apoi il lasa singur. Incet si cu mare greutate bolnavul nostru reusi sa se propteasca intr-un cot si sa incerce sa arunce o prima privire afara. In sfarsit se putea bucura nemijlocit de privelistea de afara!

Se cazni sa se intoarca si privi pe fereastra. In locul parcului nu era decat un zid gol! Suna infirmiera si o intreba:

„- Cum se face ca omul acela, colegul meu de camera, vedea un parc si un lac? Cum putea sa imi spuna despre frumusete si dragoste cand, de fapt, el nu putea vedea decat un zid vechi din caramida?”.

Sora ii raspunse surprinsa:

„- Vai! Nu stiai ca bietul tau coleg de camera era orb? Nu putea vedea nici macar zidul daramite altceva”. Apoi adauga trista: „Poate voia doar sa te incurajeze”.

Gelozia, ucigaşul lent al unei relaţii?

Gelozia, boală grea!

Gelozia poate distruge sufletul unui om, ea poate distruge o relație, poate îmbolnăvi, poate duce la violențe. La femei, gelozia pare a fi dominată de o prejudecată de tipul „bărbații sunt veșnic niște cuceritori, în căutare de aventura.”

Cum putem aborda acest sentiment ciudat, un amestec de iubire și de teamă, presărat, uneori, cu mici accese de ură?

Despre gelozie ne-a vorbit psihologul Cristina Zaharia.

Se știe: foarte multe cupluri au de suferit din cauza geloziei unuia dintre parteneri. „Gelosul este autor al gândurilor iraționale, de genul: «Nu pot suportă să știu că el/ea…». Gândirea acestuia este absolutistă și rigidă, contribuind la generarea unor probleme de natură emoționalcomportamentală. Neliniștit și incontrolabil în unele situații, gelosul este întotdeauna într-o permanentă disonanță cognitivă cu partenerul(a) de cuplu”, ne spune psihologul.

Bărbații neagă, dar reacționează violent

Gelozia este trăită și exprimată diferit de cele două genuri. Bărbații sunt mai geloși față de activitatea intima a partenerelor, iar femeile sunt mai geloase față de implicările emoționale ale perechii în raport cu alte femei. „Bărbații au tendința de a-și nega sentimentele de gelozie, iar adesea și le exprimă prin furie și violență.

Bărbații au tendința de a-și nega sentimentele de gelozie, iar adesea și le exprimă prin furie și violență

În schimb, femeile admit mai repede gelozia și reacționează prin de presie de cele mai multe ori”, ne descrie , pe scurt, psihologul, felul în care reacționăm la această încercare. La femei, gelozia pare a fi dominată de o prejudecată de tipul „bărbații sunt veșnic niște cuceritori, în căutare de aventuri”, ceea ce trădează superficialitate în mentalitatea femeii. În schimb, la bărbat, gelozia pare a fi adesea provocată de un orgoliu mult exagerat: „Femeia își manifestă gelozia mai des, însă man i festările cele mai pa to l o g i – ce ale geloziei le întâlnim în comportamentul fizico-emoțional al bărbaților. Pe de altă parte, bărbații își acuză mult mai frecvent partenerele și intră în competiție cu rivalii”. De asemenea, femeile tind să se autoacuze și țin să mențină relații strânse cu persoana de lângă ele. Femeia geloasă manifestă adeseori dorința de a încătușa, de a îngrădi libertatea și de a-și impune dominația.

„O metodă preferată de persoanele geloase este aceea de a le fixa reguli de conduită partenerilor lor. Impun celorlalți o lege absurdă a iubirii, izolându-i de lume, prescriind unde și ce să privească, ce și cum să facă, cu scopul de a le orienta/controla întreaga gândire și acțiune. Pentru mulți dintre noi poate fi flatantă această limitare a drepturilor personale și ar trebui să o stopăm înainte de a lua amploare, însă de la «a face» până la «a pune stop» este cale lungă și anevoioasă”, ne atrage atenția specialistul.

Vindecarea obsesiei

Poate fi gelozia bună într- o relație? Depinde. „În anumite împrejurări, manifestarea unei doze minime de gelozie poate să fie benefică pentru cuplu, deoarece reamintește permanent valoarea și importanța acordată celuilalt. Însă sentimentele puternice (patologice) de gelozie sunt distructive pentru relație, mai ales că uneori pot duce chiar la violențe verbale și fizice. Adevărul este că gelozia izvorăște de cele mai multe ori dintr-o stimă de sine scăzută și o percepție total deformată a propriei persoane și mai mult de atât, gelozia reprezintă un reper major în mecanismele noastre de adaptare la societate”.

Cum scăpăm de acest vierme, care ne roade sufletul și relația?

Demersul către o „vindecare” a geloziei „ar trebui să înceapă cu necesitatea înțelegerii trăirilor provocate și identificarea exactă a ceea ce determina sentimentul de gelozie. Partenerii trebuie să își analizeze sentimentele și să decidă dacă sunt prea sensibili, prea suspicioși sau dacă există o problema reală în căsnicie sau cuplu”, ne sfătuiește Cristina Zaharia.

Uneori, un cuplu ajunge la concluzia că nu se mai poate trăi așa, că e nevoie de despărțire. Încercați și altfel, spune specialistul: „Dacă sentimentul de gelozie e mult prea chinuitor și devastator pentru ambii parteneri, înainte de a lua decizia despărțirii se impune apelarea la un ajutor de specialitate, la consilierea psihoterapeutică”.
sursa – capital.ro

Cele 8 tipologii de parinti. Ce fel de parinte esti pentru copilul tau?

Cele 8 tipologii de parinti. Ce fel de parinte esti pentru copilul tau?

Multi adulti se gandesc si isi fac planuri cu mult timp inainte de a deveni parinti, despre cum se vor comporta ei cu viitorii lor copii, isi spun ca ei nu vor repeta greselile propriilor parinti, si cauta un model de perfectiune in educatie, dar dupa ce ajung sa fie parinti nu pun in aplicare acele planuri ideale asa cum le-au gandit, uneori ajung sa aplice pe propriii copii ceea ce au detestat ei mai mult cand erau copii.
Cel mai mult iti doresti sa ai o relatie stransa cu cel mic, sa te considere o buna prietena si nu un dusman care ii doreste raul. Primii pasi spre o buna comunicare in copilarie afecteaza relatia voastra si in adolescenta. Ideal este sa fii cate putin din fiecare tip de parinte si sa-i arati dragostea cum poti mai bine fara a ajunge la violenta fizica sau la un rasfat exagerat.
Sa constatat ca exista mai multe tipuri principale de parinti: parintele autoritar, parintele permisiv, parintele hiperprotector, parintele nepasator, parintele democratic si parintele perfectionist.
1. Parintii indiferenti
Acesti parinti reactioneaza printr-o hipoprotectie, prin nepasari, lipsa de interes. La o astfel de situatie se poate ajunge prin :
lipsa de afectiune,
suprasolicitarea copilului,
respingere.
Lipsa de afectiune – parintii demonstreaza copiilor o lipsa de interes, de afectiune, de ingrijire. Frecvent, acesti parinti, sunt reci, ostili, isi cearta copilul pentru nimic, il pedepsec sau il ignora. In aceste familii au loc certuri frecvente, iar copilul este antrenat in disputeledintre parinti.
O alta categorie de parinti lipsiti de afectiune sunt cei care nu pot accepta sacrificarea vietii profesionale.
Pentru copilul cu deficienta situatia este foarte dificila. El se confrunta cu numeroase probleme pe care nu le poate depasi sau compensa. Daca copilul nu este ajutat sa le depaseasca, se ajunge la situatia de esec. Sentimentul de inferioritate care apare datorita esecurilor ajunge sa fie trait intens, devenind traumatizant.
Frecvent, in aceasta situatie, copilul renunta usor la eforturi, deoarece nu are o satisfactie mobilizatoare si ajunge la solutii usoare sau la abandon scolar.
Suprasolicitarea copilului apare atunci cand parintii nu tin seama de posibilitatile reale ale acestuia. Parintii unui copil cu deficienta au o reactie de negare a problemelor. Ei considera copilul « ca toata lumea » si-i cer rezultate asemanatoare celor ale fratilor si surorilor sanatoase. In acest caz, apare o suprasolicitare, care se soldeaza cu esecuri demoralizatoare.ce fel de parinte esti pentru copilul
In situatia esecului parintii reactioneaza prin reprosuri si chiar pedepse repetate, care duc la aparitia sentimentului de neputinta, incapacitate si inutilitatea efortului.
Respingerea este o alta modalitate de hipoprotectie. Copilul cu deficienta este mereu comparat cu fratii si surorile sanatoase si ridiculizat. Parintii se detaseaza emotional fata de copiii cu deficienta, dar le asigura o ingrijire corespunzatoare. Atitudinea de respingere se manifesta mai mult sau mai putin deschis, sub forma negarii oricarei calitati sau valori a copilului, care este permanent ignorat si minimalizat.
Aceste situatii apar atunci cand copilul nu a fost dorit. Parintii considera ca nu au nici un fel de obligatii fata de copilul lor. Chiar si in fata legii ei isi declina responsabilitatea.
2. Parintii perfectionisti
Parintele perfectionist este cel care vrea sa faca din propriul sau copil un adevarat “Einstein” de la o varsta frageda. El nu intelege ca cel mic isi formeaza abilitatile in functie de varsta si dezvoltare si insista sa fie ascultator, respectuos, manierat, sa invete excelent, sa stie limbi straine chiar atunci cand singura preocupare a copilului ar trebui sa fie joaca.
3. Parintii exagerati
Cel mai obisnuit raspuns, mai ales din partea mamei, este supraprotectia, o sursa de dependenta. Acest comportament impiedica copilul sa-si dezvolte propriul control, independenta, initiativa si respectul de sine.
Supraprotectia este un element negativ, generand negatii atat din partea parintilor, cat si din partea copiilor. Parintii care se simt vinovati devin exagerat de atenti, transformand copilul intr-un individ dependent si solicitant pentru familie. Aceasta permanenta solicitare va genera reactii de nemultumire si ostilitate din partea parintilor, reactii care-l vor face pe copil sa devina nesigur.
Pentru copiii cu deficiente aceasta situatie este foarte dificila, intrucat ei nu beneficiaza de un regim care implica stimularea si antrenarea in activitatile casnice. Acesti parinti vor reusi « marea performanta » de a creste un copil singuratic, lipsit de posibilitatea de a-si manifesta propria personalitate. Copilul se va confrunta cu greutatile vietii, dar nu va fi capabil sa le faca fata, deoarece nu a capatat instrumentele cu ajutorul carora sa actioneze si sa se apere.
4. Parintii democratici
Acest tip de parinte imbina atitudinile, stie sa ii fie prieten copilului cand e nevoie, dar stie sa fie si autoritar atunci cand e cazul. Copilul va fi independent, i se va permite sa-si exprime parerile si nemultumirile, ii va respecta pe cei din jurul sau si va accepta cu fruntea sus criticile, invatand din greseli. Un astfel de copil va evolua mai repede si mai frumos.
5. Parintii hiperprotectori
Fiind excesiv de atent la nevoile copilului, acest tip de parinte sufoca copilul si nu ii permite acestuia sa aiba macar o urma de independenta. Crescandu-l ca intr-un “glob de sticla” de teama ca odorul sa nu pateasca ceva, acesta este privat de realitate si ferit de toate pericolele- astfel ca la maturitate nu va sti cum sa depasesca situatiile dificile. Vesnic cocolosit, el va fi dependent de cei din jurul sau si incapabil de a lua decizii in viata de unul singur, traind cu impresia ca parintii vor fi mereu langa el sa-l indrume. Un copil cu parinti hiperprotectori se va integra mai greu in societate, isi va dezvolta mai greu personalitatea si uneori vor fi chiar mai bolnaviciosi.
6. Parintii permisivi
Relatia dintre parintele permisiv si copilul sau este dominata de afectivitate, copilul fiind considerat nepretuit. Parintele este foarte atent la toate nevoile copilului, satisfacandu-i orice pofta si sanctionand rar comportamentul neadecvat al copilului sau. Tocmai din acest motiv, copilul devine rasfatat, obraznic si neascultator. Copilul crescut de un astfel de parinte nu isi cunoaste limitele si poate chiar sa devina agresiv daca nu i se face pe plac. Un astfel de copil nu va sti sa aprecieze corect valorile morale si poate deveni o prezenta dezagreabila pentru cei din jur.
7. Parintii autoritari
Parintii autoritari acest tip de reactie este tot o forma de hiperprotectie a parintilor cu o vointa puternica. Acesti parinti isi controleaza copiii intr-o maniera dictatoriala. Ei stabilesc reguli care trebuie respectate fara intrebari.
Copilul este transformat intr-o marioneta, este dirijat permanent, nu are voie sa-si asume raspunderi si initiative, i se pretinde sa faca numai « ce », « cat » si « cum » i se spune. Un astfel de comportament di partea parintilor are efecte negative, deoarece copilului i se anuleaza capacitatea de decizie si actiune.
O forma particulara de atitudine autoritara apare in relatia dintre parinti si adolescenti. Parintii continua sa ii considere pe tineri copii, neputand accepta ideea maturizarii lor. In acest context, ei le refuza libertatea, incercand sa mentina o atitudine de tutela, in dorinta de a preveni surprizele neplacute. In acest caz, raspunsul copilului este violenta, ce determina o deteriorare a legaturilor afective cu familia.
Uneori autoritatea pune in evidenta atentia acordata copilului si grija pentru o indrumare corespunzatoare. Acest tip de autoritate este justificat mai ales in situatia unui copil cu probleme. In aceste cazuri, tanarul este intrebat, participa la discutii, dar in final tot parintii decid, in functie de parerile lor.
8. Parintii nepasatori
Parintele nepasator este cel care nu ii arata copilului nici un pic de afectiune sau foarte putina, neglijandu-l si aratandu-i ca nevoile si parerile sale nu conteaza. Copilul se va inchide in el, devenind timid si neimpartasind sentimentele cu cei din jur. Deoarece crede ca parerea lui nu conteaza, el va fi usor influentabil si va crede intotdeauna ca parerile celorlalti sunt mai bune decat ale lui. Un astfel de copil poate avea probleme cu increderea in propriile forte si va avea si o imagine de sine deformata.

sursa – mamicamea.ro

Povestea cu morală – Fereastra sufletului.

O pereche recent casatorita s-a mutat intr-un cartier foarte linistit.

In prima dimineata, in timp ce-si savurau cafeaua, femeia observa, privind pe fereastra, o vecina care isi intindea cearceafurile in balcon.

– Ce cearceafuri murdare intinde vecina noastra in balcon…! Cred ca are nevoie de un nou sapun…poate ar trebui s-o invat sa-si spele cearceafurile!

Sotul ei privi si ramase tacut.

Si asa, la fiecare doua, trei zile femeia repeta observatiile ,in timp ce vecina isi intindea rufele la soare.

Dupa o luna, într+o dimineaţă, femeia ramase surprinsa vazand ca vecina sa, intindea cearceafuri mult mai curate si îi spuse sotului ei:

– Priveste, a invatat sa spele rufele! cearceafurile ei sunt mult mai curate decât alta dată.

Sotul ei o privi lung şi apoi îi raspunse:

– Nu, azi m-am trezit mai de dimineata si-am spalat geamurile casei noastre!

Morala – nu este despre o femeie care nu şi-a spălat geamurile casei ci despre ceea ce vrem să vedem si cum ii privim pe cei din jur. Viata este asa! Totul depinde de curatenia ferestrei sufletului nostru prin care observam faptele. Inainte de a critica potrivit ar fi sa ne verificam si curatam sufletul nostru pentru a vedea clar. Atunci vom vedeam mai clar în jurul nostru.

POVESTEA INIMII – O poveste de viață interesantă.

POVESTEA INIMII, O poveste de viata super interesanta

Nu va temeti de suferinta si lasati-va inimile sa iubeasca, chiar cu riscul de a le rani… acesta este mesajul pe care ni-l transmite frumoasa poveste cunoscuta sub numele de ‘Inima perfecta.’

Inima perfecta

Intr-o buna zi un tanar s-a oprit in centrul unui mare oras si a inceput sa le spuna trecatorilor ca el are cea mai frumoasa inima din lume. In scurta vreme, s-au strans in jurul lui o multime de curiosi si trecatori. Inima lui nu avea nicio crapatura, nici cea mai mica zgarietura nu se vedea pe ea. Da, au cazut cu totii de acord… Era cu adevarat cea mai frumoasa inima pe care au vazut-o vreodata.

Cu cat oamenii ii admirau inima mai mult, cu atat tanarul se lauda si mai tare cu inima sa frumoasa. Era tare mandru de ea…

Deodata, un batranel isi face loc in fata multimii si spune cu o voce linistita, ca pentru sine:

“Si totusi, inima ta nu este nici pe departe la fel de frumoasa ca inima mea”.

Brusc, toate privirile oamenilor, inclusiv cea a a tanarului, s-au indreptat catre inima batranului. S-au uitat cu totii la inima ce batea in pieptul batranului. Intr-adevar, inima batranului batea cu putere, insa era plina de cicatrici. Avea locuri de unde bucati din ea fusesera smulse si alte bucati puse la loc, dar nu se potriveau chiar bine si se puteau vedea si cateva margini crestate. Ba mai mult, in anumite locuri ale inimii erau scobituri adanci din care bucati intregi lipseau.

Oamenii se uitau muti de uimire la batran.

“Cum poate sa spuna ca inima lui este mai frumoasa?”, sopteau intre ei.

Tanarul s-a uitat si el atent la inima batranului, a vazut in ce stare se afla si a inceput sa rada.
“Probabil ca glumesti”, a spus acesta. “Uita-te la inima ta si uita-te si la inima mea. Inima mea este perfecta, pe cand a ta este toata numai cicatrici si lacrimi.”

“Da”, a spus cu blandete batranul. Inima ta arata perfect, insa nu as schimba-o niciodata cu a mea. Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea reprezinta o persoana careia i-am dat dragostea mea – smulg o bucata din inima si le-o dau lor, iar ei adesea imi dau o bucata din inima lor care se potriveste in locul gol din inima mea.

Dar fiindca bucatile nu sunt rupte la milimetru, am anumite margini colturoase si aspre pe care le pretuiesc deoarece imi amintesc de dragostea pe care am impartasit-o.”

Sursa: Garbo.ro

Noul Cod Rutier a fost APROBAT. Vezi care sunt pedepsele.

Noul Cod Rutier a fost APROBAT. Inchisoare pentru Alcool si Fara Permis pentru Centura si Vorbit la Telefon.

Noul Cod Rutier va intra în vigoare. Legea circulației prevede pedepse drastice pentru şoferii neatenți și indisciplinați. Noua prevedere legislativă ce va intra în vigoare începând de vineri se remarcă prin creşterea de zece ori a amenzilor sau transformarea amenzilor neplătite în suspendarea permisului.

Şoferii se vor gândi de două ori înainte de a lua decizia de a vorbi la telefon în timp ce se află la volan. Potrivit noului Cod Rutier, dacă vor fi prinşi vorbind la telefon în timp ce conduc un autoturism, riscă amenzi în cuantum de 1.600 de lei, la fel ca şi în cazul în care vor fi depistaţi că nu poartă centura de siguranţă, de zece ori mai mult decât amenzile de până acum.

Depăşirea limitei de viteză cu 51 până la 60 de kilometri pe oră se sancţionează cu amenzi din clasa a IV-a, cuprinse între 9 şi 20 de puncte amendă, adică între 720 şi 1.600 de lei. În plus, se ridică şi permisul de conducere pentru 90 de zile. În cazul depăşirii limitei de viteză cu peste 60 de kilometri pe oră, se aplică amenzi din clasa a V-a, care implică sancţiuni cuprinse între 21 şi 50 de puncte amendă (între 1.680 şi 4.000 de lei), plus suspendarea permisului de conducere pentru 180 zile. În cazul în care depăşirea vitezei legale cu mai mult de 60 de kilometri pe oră se soldează cu un accident rutier urmat exclusiv de pagube materiale, se aplică sancţiuni din clasa a VI-a, care implică de la 51 până la 120 de puncte de amendă (între 4.080 şi 9.600 de lei), la care se adaugă suspendarea permisului pentru un an. În cazul în care accidentul se soldează cu victime, perioada de suspendare a permisului se dublează la doi ani.

Noul Cod Rutier mai prevede că dacă un şofer se află la volan sub influenţa băuturilor alcoolice, care are o îmbibaţie alcoolică cuprinsă între 0,2 -0,5 g/l alcool pur în sânge, respectiv 0,15 – 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat, se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a V-a de sancţiuni (21 la 50 puncte-amendă) şi cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 180 de zile”. În cazul în care îmbibaţia alcoolică este de peste 0,5 g/l alcool pur în sânge, fapta constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani.

Potrivit noului Cod Rutier, vor fi sancţionaţi cu 9 până la 20 de puncte-amendă şi suspendarea permisului până la trei luni numai şoferii care nu acordă prioritate, depăşesc sau trec pe roşu şi provoacă un accident rutier soldat exclusiv cu pagube materiale. În cazul în care un şofer nu îşi achită amenda în termen de 30 de zile, permisul de conducere îi este suspendat. Suspendarea efectivă a permisului are loc, însă, după alte 15 zile de la comunicarea dispoziţiei de suspendare. Sumele aferente amenzilor percepute pentru contravenţii rutiere vor fi vărsate într-un cont unic deschis la Trezorerie, din care vor fi transferate ulterior către primării şi care va fi verificat de către Poliţie.

Amenda maximă, de 9.600 de lei, va fi aplicată şoferilor care nu opresc la trecerea la nivel cu calea ferată, atunci când semnalele acustice şi vizuale sunt pornite. De asemenea, cu 9.600 de lei vor fi sancţionaţi şi şoferii care sunt implicaţi în accidente rutiere şi au o alcoolemie mai mare de 0,25 la mie în aerul expirat. Şoferii care se încumetă să treacă pe culoarea roşie a semaforului vor fi sancţionaţi cu amenzi de 4.000 de lei.

O altă prevedere a noului Cod Rutier face referire la transportul copiilor. Astfel, copiii sub 12 ani nu pot fi transportaţi pe scaunele din faţă, cu excepţia bebeluşilor care sunt transportaţi cu dispozitive speciale de acest fel. Copiii cu vârste de până la 3 ani nu mai pot fi transportaţi decât în scaune speciale. De asemenea, copiii cu o înălţime de cel mult 135 de centimetri trebuie transportaţi în scaun. Este obligatoriu ca dispozitivele de fixare în scaun să fie omologate şi adecvate pentru caracteristicile fizice ale copiilor.

 

sursa – krespy-ro.com

Copiii învață ceea ce trăiesc

Copiii învață ceea ce trăiesc

Poate că cea mai mare artă pe lume este educarea unui copil, creșterea lui, astfel încât, odată ajuns la vârsta adultă el însuși să fie un exemplu și să își poate crește proprii copii corect…Este greu de dat o definiție educației perfecte, dar de câteva lucruri putem ține seama.

Să vă fie copiii bine și voi pe lângă ei.

„Copiii invată ceea ce trăiesc.

Dacă trăiesc în critică şi cicăleală, copiii învaţă să condamne;

Dacă trăiesc în ostilitate, copiii învaţă să fie agresivi;

Dacă trăiesc în teamă, copiii învaţă să fie anxioşi;

Dacă trăiesc înconjuraţi de milă, copiii învaţă autocompătimirea;

Dacă trăiesc înconjuraţi de ridicol, copiii învaţă să fie timizi;

Dacă trăiesc în gelozie, copiii învaţă să simtă invidia;

Dacă trăiesc în ruşine, copiii învaţă să se simtă vinovaţi;

Dacă trăiesc în încurajare, copiii învaţă să fie încrezători;

Dacă trăiesc în toleranţă, copiii învaţă răbdarea;

Dacă trăiesc în laudă, copiii învaţă preţuirea;

Dacă trăiesc în acceptare, copiii învaţă să iubească;

Dacă trăiesc în aprobare, copiii învaţă să se placă pe sine;

Dacă trăiesc înconjuraţi de recunoaştere, copiii învaţă că este bine să ai un ţel;

Dacă trăiesc împărţind cu ceilalţi, copiii învaţă să fie generoşi;

Dacă trăiesc în onestitate, copiii învaţă respectul pentru adevăr;

Dacă trăiesc în corectitudine, copiii învaţă să fie drepţi;

Dacă trăiesc în bunăvoinţă şi consideraţie, copiii învaţă respectul;

Dacă trăiesc în siguranţă, copiii învaţă să aibă încredere în ei şi în ceilalţi;

Dacă trăiesc în prietenie, copiii învaţă că e plăcut să trăieşti pe lume.”

Școala acasă (homeschooling) vs învățământul de masă

Școlirea acasă (din eng. Homeschooling) este activitatea de educare a copilului de către părinți sau tutori profesioniști (meditatori), în locul unei educații standard în școală. Educația acasă (pe termen lung) a apărut în țările dezvoltate în cadrul familiilor – îndeosebi cu studii superioare chiar în educație – drept alternativă pentru studiul deficitar al școlilor din regiunea respectivă.

După ce cântăreaţa româncă Dana Nălbaru a anunţat că îşi va retrage fiica de la sistemul de învăţământ de stat în favoarea unui sistem de tip homeschooling, au apărut tot mai multe reacţii cu privire la această metodă de educaţie.

Potrivit Digi24, legislaţia românească nu are prevederi clare despre acest tip de educaţie, dar nici nu este interzis. În România, peste 500 de copii învaţă acasă şi sunt înscrişi la şcoli din Statele Unite sau Europa.

În România există de 15 ani o asociaţie de profil, aproximativ 500 de copii românii fiind înscrişi în acest sistem. Aceştia respectă programa şcolară şi sunt testaţi periodic şi trebuie să studieze obligatoriu limba ţării, o limbă străină, matematică, geografie şi istoria naţională.

În funcţie de şcoală, un an de homeschooling costă între 350 şi 500 de dolari, bani în care sunt incluse şi materiale multimedia.

„Homeschoolingul, dacă este bine făcut, atunci este o plăcere atât pentru copii, cât şi pentru părinţi. Fiecare şcoală spune câte zile trebuie să înveţe copilul, ce materie trebuie să înveţe şi cer un orar şi o disciplină din partea părinţilor  şi din partea copiilor”, a transmis Gabriel Curcubeţ, preşedintele Asociaţiei de Homeschooling din România.În legislaţia românească este prevăzut ca orice copil să frecventeze o formă de învăţământ autorizată, dar nu neapărat în ţara noastră.

Este pregătit un copil care este educat acasă să se integreze într-un colectiv şi să facă faţă cerinţelor din societate?

Fostul ministru al Educaţiei Mircea Miclea a declarat pentru MEDIAFAX că, în această dezbatere, „etic vorbind, trebuie luată partea copilului”. „Dacă noi vrem să-i pregătim pentru viaţa de adult, mediul şcolar este locul unde acest lucru se întâmplă. Acolo învaţă să se apere, învaţă ce înseamnă competiţia, leadershipul. Competenţele socio-emoţionale sunt esenţiale pentru dezvoltarea copilului şi se referă la interacţiuni sociale, la leadership, competiţie, capacitatea de a face faţă conflictelor. Aceste competenţe nu se pot dezvolta prin homeschooling” a declarat fostul ministru Miclea.

Potrivit acestuia există studii în acest domeniu, care arată că un copil are nevoie de o „structură de ataşament, de factorul uman atunci când vine vorba despre învăţare şi mai mult, un copil care este educat acasă, izolat de un grup de copii de vârsta lui, va avea probleme atunci când va fi nevoit să se integreze într-un colectiv”.

„Nivelul de socializare are de suferit. Când vine vorba de socializare vorbim de competenţe sociale, şcoala fiind un mediu în care un copil îşi alege oamenii care îi plac şi leagă prietenii” a declarat şi psihologul Cristina Fulop.

În acelaşi timp, părinţii care aleg varianta de homeschooling spun că ei nu izolează copiii şi că aceştia interacţionează cu alţi copii de vârsta lor, doar că acest lucru nu se întâmplă în mediul şcolar.