Povestea florii ofilite.

Poveste de viață

Cand sotul meu m-a anuntat extrem de linistit ca, dupa 11 ani de casnicie, vrea sa divorteze si ca se muta, primul meu gand a fost “Copiii mei!”. Fiul meu avea doar cinci ani, iar fetita patru. Oare i-as putea creste bine, intr-o “familie”? Ca mama singura, voi putea sa am grija de ei si sa ii invat etica si valorile necesare in viata? Nu eram sigura ca ma voi descurca… insa trebuia sa incerc.

Asa ca, in fiecare Duminica mergeam la biserica. In timpul saptamanii imi faceam timp sa le verific temele si discutam foarte des de ce este important sa faca lucrurile corecte. Aveam nevoie de timp si de energie pentru a ii invata tot ce voiam si nici nu imi dadeam seama ca fac ceea ce este corect.

De Ziua Mamei, la doar doi ani de la divort, in timp ce intram in biserica, am observat multe flori in puse in ghivece mici de fiecare parte a altarului. In timpul slujbei, preotul ne-a spus ca pentru el a fi mama este cel mai dificil lucru din lume… iar toate mamele merita respect din partea copiilor. Apoi, a rugat fiecare copil sa vina in fata si sa aleaga cate o floare pe care sa o ofere mamei sale ca simbol al dragostei si al aprecierii.

Fiul si fiica mea, tinandu-se de mana, au mers pana la altar cu ceilalti copii. Impreuna s-au gandit ce floare sa imi aleaga. Trecuseram prin multe momente dificile, iar aceasta mica atentie era tot ce imi trebuia pentru a avea puterea de a merge mai departe.

M-am uitat la minunatele begunii, la crinii imperiali, la panselute purpurii.. deja ma gandeam unde as putea planta flori atat de frumoase. Eram convinsa ca imi vor alege cea mai frumoasa floare pentru a imi arata dragostea lor.

Micutii mei si-au luat treaba foarte in serios si s-au uitat cu mare atentie la fiecare vaza in parte. Ceilalti copii erau deja la locurile lor, iar mamele lor stateau mandre cu cate o floare in mana…iar ai mei nici nu se hotarasera. Apoi, cu o exclamatie de fericire ei au atras atentia ca au gasit floarea potrivita…

Cu zambetul pe buze, s-au intors la mine si mi-au oferit cadoul lor, acea floare care sa reprezinte dragostea si aprecierea fata de mine.

M-am uitat speriata la acea floare rupta, arsa de soare, bolnava. Fara niciun cuvant, am luat floarea din mana fiului meu. Ei au ales ceea mai mica si urata planta… M-am uitat la ei, imi zambeau si aveau o privire calda; erau mandri de alegerea facuta. Stiind ca le-a luat foarte mult sa aleaga aceasta floare, am zambit si am acceptat cadoul.

Dar apoi nu am putut de curiozitate si i-am intrebat de ce din toate florile minunate de acolo au ales aceasta planta pentru mine?

Mangaindu-ma pe obraz, fiul meu a spus: “Aceasta parea ca are nevoie de tine, mama.”

In acel moment, lacrimile au inceput sa curga siroaie pe obrajii mei. Mi-am imbratisat ambii copii; ei imi oferisera cel mai frumos cadou de ziua mamei si eu nici nu imi dadusem seama. Munca mea grea si sacrificiile facute nu au fost in zadar…

Sursa: Patricia A Rinal, Supă de pui pentru suflet de mamă

Cu îngerul la masă. Poveste cu tâlc.

Cu îngerul la masă

A fost odată un băieţel care şi-a dorit foarte mult să întâlnească un înger. Auzise el că îngerii sunt frumoşi şi buni, şi, într-o zi, a pornit în căutarea unui înger.

Ştia foarte bine că nu o să fie o simplă plimbare, aşa că înainte de a porni şi-a umplut bine, bine gentuţa cu dulciuri şi cu multe sticluţe cu apă, ca să-şi mai potolească foamea şi setea din când în când. Când a fost la câteva blocuri depărtare de casa lui a zărit un parc mare şi umbros, şi s-a gândit să-şi tragă puţin sufletul înainte de a porni iar la drum.

S-a aşezat pe o bancă lângă un bătrân trist şi amărât, dar cu o faţă luminoasă, care se uita atât de plictisit la porumbeii ce scormoneau şi ei asfaltul, în speranţa că or mai găsi câte ceva de-ale gurii. Băieţelul şi-a pus gentuţa în braţe şi a scos din ea o sticluţă de apă şi, când să guste din ea, a fost întrerupt de privirea bătrânului, care se uita la el cu o flămânzeală de parcă vroia să îl mănânce cu tot cu papuci.

Făcându-i-se milă, băiatul i-a oferit acestuia câteva dulciuri, iar drept răsplată bătrânul i-a oferit un zâmbet. Atât de minunat şi de radiant a fost zâmbetul bătrânului, încât băieţelul i-a oferit şi o sticluţă cu apă doar, doar va mai primi încă un zâmbet atât de frumos. Fără nicio ezitare şi fără nicio reţinere, bătrânul i-a mai zâmbit încă o dată copilului.

Toată după-amiaza au stat acolo pe bancă, mâncând şi bând, fără să îşi spună vreun cuvânt unul celuilalt. Pe când se înnoptă, băiatul simţi prezenţa oboselii şi se hotărî să o ia către casă, mulţumit de bucuria pe care i-o făcuse bătrânul, din care radia atâta dragoste. Nici nu apucă bine să facă doi paşi că dă fuguţa înapoi să-l îmbrăţişeze pe colegul său de bancă. Bătrânul surprins de fapta copilului, cu doi stropi de lacrimi în ochi, tot ce i-a putut oferi înapoi a fost cel mai frumos zâmbet pe care l-a văzut copilul în acea zi.

Ajuns acasă, mama băiatului îl întâmpină. Surprinsă de expresia feţei lui plină de fericire, dânsa îl întrebă: “Ce ai făcut tu azi de eşti aşa de fericit?

Cine ţi-a adus această fericire?”. Copilul îi răspunse:

“Am stat la masă cu un înger!”. Şi înainte ca mama lui să apuce să îi răspundă, a mai adăugat: “Ştii ceva? Are cel mai frumos zâmbet dintre toate pe care le-am văzut vreodată, cu toate că e mai bătrân decât mi-l închipuiam!”.

Între timp, bătrânul a ajuns şi el acasă şi fiul său, observând privirea paşnică a tatălui, nu a putut să nu îl întrebe: “Tată, ce ai făcut azi de eşti aşa fericit? Cine ţi-a adus această fericire?” El i-a răspuns fiului său: “Am mâncat în parc dulciuri cu un înger!”. Şi înainte ca fiul său să apuce să îi răspundă, el a adăugat:” Ştii ceva? Este mult mai tânăr decât mi-l închipuiam!”.

Concluzie:

Prea des subapreciem puterea unei îmbrăţişări, a unui zâmbet, a unei vorbe bune, a unei urechi ascultătoare, a unui onest compliment sau a unui simplu act de bunătate şi milă. Toate acestea au puterea de a face dintr-o zi obişnuită o zi specială sau chiar să schimbe întregul fir al vieţii unei persoane. Şi toate acestea sunt cele mai simple şi obişnuite manifestări prin care lucrează bunătatea şi dragostea divină.

Sursa: marturieathonita.ro

Scrisoarea dura a unei mame pentru fiica ei.

Scrisoarea dura a unei mame pentru fiica ei de 15 ani.

O femeie din România, pe nume Ana Tismăneanu, i-a scris fiicei sale de 15 ani o scrisoare dură, dar corectă. Poate e greu de citit dar sunt sigură ca un copil inteligent întelege perfect ceea ce a vrut mama ei sa îi transmită.

Citește-o în întregime!

1. Peste 3 ani te pot alunga de acasă. Sună groaznic, nu-i așa? La 18 ani vei avea doar două opțiuni: fie intri la universitate, fie îți cauți un serviciu. Dacă intri la universitate, o să-ți dau bani. Însă doar atâția cât să nu mori de foame și să nu umbli în haine rupte. În rest, te descurci singură. Dacă alegi serviciul – eu nu îți voi da nici un ban. Ai 3 ani la dispoziție ca să decizi. Apropo, peste 3 ani mă voi muta cu traiul în camera ta. În fosta ta cameră.

2. Pentru vârsta ta ești foarte frumoasă. Vezi să nu se folosească nimeni de această frumusețe. Dacă ești frumoasă, nu fi și proasta băieților. Însă tu decizi ce faci cu corpul tău.

3. Eu nu îți sunt exemplu. Nu este nevoie să îți placă ceea ce îmi place mie. Poți să nu ții cont de autoritatea mea. Însă fii gata să răspunzi pentru asta.

4. Ești liberă. Nu aștept nimic de la tine. Poți mătura străzile sau poți fi om de afaceri, asta este alegerea ta. Dar nu uita să recitești primul punct.

5. Nu îmi ești datoare cu nimic. Nu te-am crescut ca să-mi fii datoare cu ceva. Singură vei alege ceea ce este prețios pentru tine. Viața ta – alegerea ta.

6. Totuși ai o familie. Ce nu s-ar întâmpla, eu și tatăl tău îți suntem aproape. Te vom susține și ajuta dacă ne vei ruga. Însă noi nu ne vom implica singuri.

7. Eu am viața mea personală. Nu sunt obligată să-mi las treburile și să-mi sacrific confortul de dragul tău. Pot să fac aceasta, însă nu sunt obligată.

8. Ai viața ta personală. Tu vei decide cu cine să te căsătorești și dacă să intri în PSD sau nu. Fă ce vrei. Ai rațiune, inimă și conștiință. Ghidează-te de ele. Orice alegere nu ai face în viață, chiar și cea mai greșită, oricum rămâi fata mea.

9. Nimeni nu îți va face vreun rău premeditat, dacă este psihic sănătos. Dacă cineva ți-a făcut un rău, aceasta pur și simplu înseamnă că tu ai nimerit în calea acelui om, care e mai puternic decât tine.

10. Nu vei găsi dreptate în lume. Nu există vreo garanție că totul va fi bine chiar dacă vei face totul corect. Poți acționa corect și ajunge în baltă, cum poți călca pe norme și ajunge pe culmile succesului. Important este să nu te minți pe tine. Mai întâi vezi ce vrei de la viață și cum să-ți satisfaci interesele. Învață-te să te înțelegi pe tine, nu acționa doar din impuls.

11. ”Binele” tău întotdeauna va însemna ”răul” cuiva. Așa este viața, dacă undeva se adaugă, înseamnă că se ia din alt loc. Un șef va concedia un angajat și te va lua pe tine în locul său. Sau tu te vei căsători cu un bărbat pe care o altă fată îl iubește din copilărie. La fel și răul tău va însemna binele cuiva. Deci suntem cu toții în aceeași situație.

12. 100% poți avea încredere doar în tine. Nu fi credulă, fii inteligentă.

13. Nu fugi de responsabilitate. Ai făcut o gafă, nu căuta vinovați în jurul tău. Ai rămas însărcinată cu un băiat care s-a făcut după asta nevăzut, nu îl înjura degeaba. Totul s-a făcut cu acordul tău, nu-i așa? Ai avut încredere în promisiunile lui? Atunci recitește punctul 12.

14. Calculează. Fiecare faptă are urmări. Desigur, nu putem prevedea totul, dar putem prevedea maxim posibil. Cu cât mai bine îți dai seama de urmări, cu atât mai corect va fi comportamentul tău.

15. Nu mă asculta. Am scris aceste 14 puncte deoarece cred că ele vor face viața ta mai bună decât a mea. Însă tu nu ești eu. Nu te compara cu mine. Nu mă imita. Du-te și trăiește! Te-am născut nu ca să fii fiica mea, ci pentru că am vrut să fac un om din tine.

Du-te și trăiește!

15a. Dar vezi să nu te plângi după asta.

15b. Și nu închide telefonul. Îmi fac griji.

Destul…

DESTUL…

Mi s-a întamplat să aud un schimb de cuvinte între o mama si fiica ei în ultimele momente ale despărțirii pe aeroport. Tocmai se anunța plecarea. Lânga poarta de securitate, s-au îmbrațișat și mama i-a spus

“Te iubesc și îți doresc destul!”

Fata, zâmbind, i-a raspuns:

“Viața noastră împreună a fost mai mult decât destul.

Dragostea ta a fost tot ce mi-am dorit vreodată. Iți doresc deasemenea destul, mama!”

S-au sărutat și fiica a plecat. Mama a facut câțiva pasi înspre fereastra lângă care mă așezasem. Cum stătea acolo în picioare, puteam să văd că o înecau lacrimile, aș fi vrut s-o îmbărbătez cumva, dar nu puteam să intru în intimitatea unui om străin. Ea a deschis conversația întrebându-mă:

“Vi s-a întamplat vreodată, să vă luați rămas-bun de la cineva, știind că il vedeți pentru ultima dată?”

“Da, mi s-a întâmplat.” i-am răspuns.

“Scuzați-mă ca vă întreb, dar de ce credeți că acesta a fost un ramas-bun pentru totdeauna?”

“Sunt batrana, iar ea locuiește foarte departe. Mă asteaptă momente grele înainte și realitatea este nu stiu cand si daca ne vom mai vedea.

“Pe când vă luati ramas bun, v-am auzit spunând, “ Îți doresc destul ”. Pot să vă întreb ce înseamna asta?”

Ea începu să zâmbească.

„Asta este o urare care ni s-a păstrat de la generațiile anterioare. Părinții mei obisnuiau să le-o spună la toți.” A făcut o mică pauză și s-a uitat în sus, ca și cum ar fi încercat să și-o amintească în detaliu, apoi a zambit și mai mult. ”Când spunem “ Îți doresc destul!” vrem ca cealaltă persoană să aibă viața plină cu destule lucruri care s-o susțină.”

Apoi, întorcându-se spre mine îmi recită din memorie urmatoarele:

Îți doresc destul soare, care să-ți lumineze comportamentul, indiferent de cât de mohorâtă ar fi ziua.

Îți doresc destulă ploaie, pentru a aprecia soarele cu atât mai mult.

Îți doresc destulă fericire, ca să-ți țina spiritul viu cât vei trai.

Îți doresc destulă durere, ca până și cea mai mică bucurie a vieții să ți se pară mai mare.

Îți doresc destul câstig pentru a-ți satisface dorințele.

Îți doresc să pierzi destul, pentru a aprecia ceea ce ai.

Îți doresc destule salutări până a ajunge la finalul rămas-bun.

Aici ochii ei se umeziră din nou și se îndepărtă.

Se spune că ai nevoie de un minut pentru a remarca o persoană specială, o oră ca s-o apreciezi, o zi ca s-o iubești și o viață întreagă ca s-o uiți.

de: Humberto A.Agudelo C

sursa – caietulcuarticole

Ce înseamnă să fii adoptat?

Povestea din clasa

O profesoară comenta o fotografie de familie împreună cu copiii de clasa întâi. Unul dintre băieții din fotografie avea părul si pielea de o altă culoare decât ceilalți membri ai familiei.

Unul dintre elevi sugeră că acest băiețel fusese adoptat.

O elevă mititică, Ana, interveni prompt:

“Ştiu absolut totul despre adopții pentru că și eu am fost adoptată”.

“Ce înseamnă să fii adoptat?”, întrebă pe ton nesigur un alt elev.

“Înseamnă”, răspunse Ana, “Că în loc să crești în burtica mamei crești în sufletul ei.”

Povestea rechinului din acvariu.

Muscatura de rechin

În timpul unui experiment de cercetare un biolog marin a pus un rechin într-un acvariu mare și apoi a eliberat mai multe pești mici de momeală în rezervor.

După cum v-ați aștepta, rechinul a înotat repede în jurul rezervorului, a atacat și a mâncat peștii mai mici. Biologul marin a introdus apoi în rezervor o bucată mare de fibră de sticlă clară, creând două partiții separate in interiorul acvariului, rechinul neputand trece acum in partea cealalta.  Apoi a pus rechinul pe o parte a fibrei de sticlă și in cealalata parte a eliberat pestii mici. Din nou, rechinul a atacat repede. De data aceasta însă, rechinul a intrat în separatorul d sticla si nu a putut ajunge la pestisori. insa rechinul a repetat acest comportament la fiecare câteva minute fără nici un rezultat. Între timp, peștii de momeală înotau nestingheriti in partea lor de acvariu.

În cele din urmă, aproximativ o oră în experiment, rechinul a renunțat. Acest experiment a fost repetat de câteva zeci de ori în următoarele câteva săptămâni. De fiecare dată, rechinii au devenit mai puțin agresivi și au făcut mai puține încercări de a ataca peștii de momeală, până când în cele din urmă rechinul a obosit să lovească separatorul din fibră de sticlă și pur și simplu a încetat să atace pestii mai mici.
Biologul marin a scos apoi separatorul din fibră de sticlă, dar rechinul nu a mai atacat. Rechinul a fost instruit să creadă că există o barieră între el și peștii de momeală, așa că peștii mici înotau oriunde doreau, fără a le face rău.

Morala: Mulți dintre noi, după ce au trecut prin eșecuri și eșecuri, renunță emoțional și încetăm să încercăm. Ca și rechinul din poveste, noi credem că pentru că nu am reușit în trecut, vom fi întotdeauna fără succes. Cu alte cuvinte, vom continua să vedem o barieră în capul nostru, chiar dacă nu există o barieră „reală” între locul unde suntem și locul unde vrem să mergem.

Patul de la fereastră. Poveste cu talc.

Povestea urmatoare este despre doi barbati grav bolnavi, imobilizati la pat, impartind aceeasi camera de spital. Unuia dintre ei i se permitea sa stea asezat in fiecare zi cate o ora pentru a facilita drenarea fluidului din plamani. Patul sau se afla in dreptul singurei ferestre din camera.

Celalalt barbat era imobilizat in pozitie culcata si ii era inaccesibila privelistea pe care o oferea fereastra.

Cei doi nu aveau altceva de facut decat sa stea de vorba. Si vorbeau la nesfarsit: despre sotiile lor, despre carierele lor si despre locurile in care isi petreceau vacantele. In fiecare dupa-amiaza, cel caruia i se permitea sa stea asezat, ii descria celuilalt ceea ce vedea afara.

Omul care nu putea privi pe fereastra ajunsese sa traiasca pentru ora aceea din zi cand i se descria in amanuntime ce se intampla in afara spitalului. Perspectiva sa se largea si capata substanta datorita acestei descrieri. Fereastra pare-se ca dadea spre un parc cu un lac minunat. O multime de rate salbatice isi gasisera camin in acel lac iar copiii se jucau lansand in apa barci din hartie. Indragostitii se plimbau imbratisati admirand florile in toate culorile curcubeului ce crestea din belsug in parc.Copaci seculari margineau aleile.

Omul de la fereastra povestea cu voce domoala si cu detalii minutios alese tot ce parcul ii dezvaluia. Celalalt se lasa purtat de povestire inchizand ochii
si imaginandu-si toate scenele. Intr-o dupa-aminaza calduta omul de la fereastra povesti despre parada care tocmai trecea prin parc. Desi bolnavul imobilizat nu putea auzi muzica, reusea sa isi imagineze clovnii, carele alegorice, caii impodobiti si masinile decorate de sarbatoare.

Zilele treceau iar omul ce nu putea privi pe fereastra incepu sa fie invidios pe sansa celuilalt. Aprecia efortul celui de la fereastra de a-i descrie in detaliu ce se intampla afara, dar si-ar fi dorit sa fie el cel care putea admira privelistea. Incepuse sa isi antipatizeze colegul de camera si, in cele din urma, ajunsese sa-si doreasca cu disperare sa fie el asezat in locul aceluia.

Intr-o dimineata, infirmiera ce ii avea in grija constata ca bolnavul de la fereastra murise linistit in somn. Cu tristete, cheama asistentii sa ia trupul neinsufletit. Curand dupa aceea, bolnavul ce tanjea dupa patul de langa geam intreba daca nu poate fi mutat in locul pe care si-l dorise atat.

Infirmiera il transfera imediat si se asigura ca sta confortabil apoi il lasa singur. Incet si cu mare greutate bolnavul nostru reusi sa se propteasca intr-un cot si sa incerce sa arunce o prima privire afara. In sfarsit se putea bucura nemijlocit de privelistea de afara!

Se cazni sa se intoarca si privi pe fereastra. In locul parcului nu era decat un zid gol! Suna infirmiera si o intreba:

„- Cum se face ca omul acela, colegul meu de camera, vedea un parc si un lac? Cum putea sa imi spuna despre frumusete si dragoste cand, de fapt, el nu putea vedea decat un zid vechi din caramida?”.

Sora ii raspunse surprinsa:

„- Vai! Nu stiai ca bietul tau coleg de camera era orb? Nu putea vedea nici macar zidul daramite altceva”. Apoi adauga trista: „Poate voia doar sa te incurajeze”.

Gelozia, ucigaşul lent al unei relaţii?

Gelozia, boală grea!

Gelozia poate distruge sufletul unui om, ea poate distruge o relație, poate îmbolnăvi, poate duce la violențe. La femei, gelozia pare a fi dominată de o prejudecată de tipul „bărbații sunt veșnic niște cuceritori, în căutare de aventura.”

Cum putem aborda acest sentiment ciudat, un amestec de iubire și de teamă, presărat, uneori, cu mici accese de ură?

Despre gelozie ne-a vorbit psihologul Cristina Zaharia.

Se știe: foarte multe cupluri au de suferit din cauza geloziei unuia dintre parteneri. „Gelosul este autor al gândurilor iraționale, de genul: «Nu pot suportă să știu că el/ea…». Gândirea acestuia este absolutistă și rigidă, contribuind la generarea unor probleme de natură emoționalcomportamentală. Neliniștit și incontrolabil în unele situații, gelosul este întotdeauna într-o permanentă disonanță cognitivă cu partenerul(a) de cuplu”, ne spune psihologul.

Bărbații neagă, dar reacționează violent

Gelozia este trăită și exprimată diferit de cele două genuri. Bărbații sunt mai geloși față de activitatea intima a partenerelor, iar femeile sunt mai geloase față de implicările emoționale ale perechii în raport cu alte femei. „Bărbații au tendința de a-și nega sentimentele de gelozie, iar adesea și le exprimă prin furie și violență.

Bărbații au tendința de a-și nega sentimentele de gelozie, iar adesea și le exprimă prin furie și violență

În schimb, femeile admit mai repede gelozia și reacționează prin de presie de cele mai multe ori”, ne descrie , pe scurt, psihologul, felul în care reacționăm la această încercare. La femei, gelozia pare a fi dominată de o prejudecată de tipul „bărbații sunt veșnic niște cuceritori, în căutare de aventuri”, ceea ce trădează superficialitate în mentalitatea femeii. În schimb, la bărbat, gelozia pare a fi adesea provocată de un orgoliu mult exagerat: „Femeia își manifestă gelozia mai des, însă man i festările cele mai pa to l o g i – ce ale geloziei le întâlnim în comportamentul fizico-emoțional al bărbaților. Pe de altă parte, bărbații își acuză mult mai frecvent partenerele și intră în competiție cu rivalii”. De asemenea, femeile tind să se autoacuze și țin să mențină relații strânse cu persoana de lângă ele. Femeia geloasă manifestă adeseori dorința de a încătușa, de a îngrădi libertatea și de a-și impune dominația.

„O metodă preferată de persoanele geloase este aceea de a le fixa reguli de conduită partenerilor lor. Impun celorlalți o lege absurdă a iubirii, izolându-i de lume, prescriind unde și ce să privească, ce și cum să facă, cu scopul de a le orienta/controla întreaga gândire și acțiune. Pentru mulți dintre noi poate fi flatantă această limitare a drepturilor personale și ar trebui să o stopăm înainte de a lua amploare, însă de la «a face» până la «a pune stop» este cale lungă și anevoioasă”, ne atrage atenția specialistul.

Vindecarea obsesiei

Poate fi gelozia bună într- o relație? Depinde. „În anumite împrejurări, manifestarea unei doze minime de gelozie poate să fie benefică pentru cuplu, deoarece reamintește permanent valoarea și importanța acordată celuilalt. Însă sentimentele puternice (patologice) de gelozie sunt distructive pentru relație, mai ales că uneori pot duce chiar la violențe verbale și fizice. Adevărul este că gelozia izvorăște de cele mai multe ori dintr-o stimă de sine scăzută și o percepție total deformată a propriei persoane și mai mult de atât, gelozia reprezintă un reper major în mecanismele noastre de adaptare la societate”.

Cum scăpăm de acest vierme, care ne roade sufletul și relația?

Demersul către o „vindecare” a geloziei „ar trebui să înceapă cu necesitatea înțelegerii trăirilor provocate și identificarea exactă a ceea ce determina sentimentul de gelozie. Partenerii trebuie să își analizeze sentimentele și să decidă dacă sunt prea sensibili, prea suspicioși sau dacă există o problema reală în căsnicie sau cuplu”, ne sfătuiește Cristina Zaharia.

Uneori, un cuplu ajunge la concluzia că nu se mai poate trăi așa, că e nevoie de despărțire. Încercați și altfel, spune specialistul: „Dacă sentimentul de gelozie e mult prea chinuitor și devastator pentru ambii parteneri, înainte de a lua decizia despărțirii se impune apelarea la un ajutor de specialitate, la consilierea psihoterapeutică”.
sursa – capital.ro

Cele 8 tipologii de parinti. Ce fel de parinte esti pentru copilul tau?

Cele 8 tipologii de parinti. Ce fel de parinte esti pentru copilul tau?

Multi adulti se gandesc si isi fac planuri cu mult timp inainte de a deveni parinti, despre cum se vor comporta ei cu viitorii lor copii, isi spun ca ei nu vor repeta greselile propriilor parinti, si cauta un model de perfectiune in educatie, dar dupa ce ajung sa fie parinti nu pun in aplicare acele planuri ideale asa cum le-au gandit, uneori ajung sa aplice pe propriii copii ceea ce au detestat ei mai mult cand erau copii.
Cel mai mult iti doresti sa ai o relatie stransa cu cel mic, sa te considere o buna prietena si nu un dusman care ii doreste raul. Primii pasi spre o buna comunicare in copilarie afecteaza relatia voastra si in adolescenta. Ideal este sa fii cate putin din fiecare tip de parinte si sa-i arati dragostea cum poti mai bine fara a ajunge la violenta fizica sau la un rasfat exagerat.
Sa constatat ca exista mai multe tipuri principale de parinti: parintele autoritar, parintele permisiv, parintele hiperprotector, parintele nepasator, parintele democratic si parintele perfectionist.
1. Parintii indiferenti
Acesti parinti reactioneaza printr-o hipoprotectie, prin nepasari, lipsa de interes. La o astfel de situatie se poate ajunge prin :
lipsa de afectiune,
suprasolicitarea copilului,
respingere.
Lipsa de afectiune – parintii demonstreaza copiilor o lipsa de interes, de afectiune, de ingrijire. Frecvent, acesti parinti, sunt reci, ostili, isi cearta copilul pentru nimic, il pedepsec sau il ignora. In aceste familii au loc certuri frecvente, iar copilul este antrenat in disputeledintre parinti.
O alta categorie de parinti lipsiti de afectiune sunt cei care nu pot accepta sacrificarea vietii profesionale.
Pentru copilul cu deficienta situatia este foarte dificila. El se confrunta cu numeroase probleme pe care nu le poate depasi sau compensa. Daca copilul nu este ajutat sa le depaseasca, se ajunge la situatia de esec. Sentimentul de inferioritate care apare datorita esecurilor ajunge sa fie trait intens, devenind traumatizant.
Frecvent, in aceasta situatie, copilul renunta usor la eforturi, deoarece nu are o satisfactie mobilizatoare si ajunge la solutii usoare sau la abandon scolar.
Suprasolicitarea copilului apare atunci cand parintii nu tin seama de posibilitatile reale ale acestuia. Parintii unui copil cu deficienta au o reactie de negare a problemelor. Ei considera copilul « ca toata lumea » si-i cer rezultate asemanatoare celor ale fratilor si surorilor sanatoase. In acest caz, apare o suprasolicitare, care se soldeaza cu esecuri demoralizatoare.ce fel de parinte esti pentru copilul
In situatia esecului parintii reactioneaza prin reprosuri si chiar pedepse repetate, care duc la aparitia sentimentului de neputinta, incapacitate si inutilitatea efortului.
Respingerea este o alta modalitate de hipoprotectie. Copilul cu deficienta este mereu comparat cu fratii si surorile sanatoase si ridiculizat. Parintii se detaseaza emotional fata de copiii cu deficienta, dar le asigura o ingrijire corespunzatoare. Atitudinea de respingere se manifesta mai mult sau mai putin deschis, sub forma negarii oricarei calitati sau valori a copilului, care este permanent ignorat si minimalizat.
Aceste situatii apar atunci cand copilul nu a fost dorit. Parintii considera ca nu au nici un fel de obligatii fata de copilul lor. Chiar si in fata legii ei isi declina responsabilitatea.
2. Parintii perfectionisti
Parintele perfectionist este cel care vrea sa faca din propriul sau copil un adevarat “Einstein” de la o varsta frageda. El nu intelege ca cel mic isi formeaza abilitatile in functie de varsta si dezvoltare si insista sa fie ascultator, respectuos, manierat, sa invete excelent, sa stie limbi straine chiar atunci cand singura preocupare a copilului ar trebui sa fie joaca.
3. Parintii exagerati
Cel mai obisnuit raspuns, mai ales din partea mamei, este supraprotectia, o sursa de dependenta. Acest comportament impiedica copilul sa-si dezvolte propriul control, independenta, initiativa si respectul de sine.
Supraprotectia este un element negativ, generand negatii atat din partea parintilor, cat si din partea copiilor. Parintii care se simt vinovati devin exagerat de atenti, transformand copilul intr-un individ dependent si solicitant pentru familie. Aceasta permanenta solicitare va genera reactii de nemultumire si ostilitate din partea parintilor, reactii care-l vor face pe copil sa devina nesigur.
Pentru copiii cu deficiente aceasta situatie este foarte dificila, intrucat ei nu beneficiaza de un regim care implica stimularea si antrenarea in activitatile casnice. Acesti parinti vor reusi « marea performanta » de a creste un copil singuratic, lipsit de posibilitatea de a-si manifesta propria personalitate. Copilul se va confrunta cu greutatile vietii, dar nu va fi capabil sa le faca fata, deoarece nu a capatat instrumentele cu ajutorul carora sa actioneze si sa se apere.
4. Parintii democratici
Acest tip de parinte imbina atitudinile, stie sa ii fie prieten copilului cand e nevoie, dar stie sa fie si autoritar atunci cand e cazul. Copilul va fi independent, i se va permite sa-si exprime parerile si nemultumirile, ii va respecta pe cei din jurul sau si va accepta cu fruntea sus criticile, invatand din greseli. Un astfel de copil va evolua mai repede si mai frumos.
5. Parintii hiperprotectori
Fiind excesiv de atent la nevoile copilului, acest tip de parinte sufoca copilul si nu ii permite acestuia sa aiba macar o urma de independenta. Crescandu-l ca intr-un “glob de sticla” de teama ca odorul sa nu pateasca ceva, acesta este privat de realitate si ferit de toate pericolele- astfel ca la maturitate nu va sti cum sa depasesca situatiile dificile. Vesnic cocolosit, el va fi dependent de cei din jurul sau si incapabil de a lua decizii in viata de unul singur, traind cu impresia ca parintii vor fi mereu langa el sa-l indrume. Un copil cu parinti hiperprotectori se va integra mai greu in societate, isi va dezvolta mai greu personalitatea si uneori vor fi chiar mai bolnaviciosi.
6. Parintii permisivi
Relatia dintre parintele permisiv si copilul sau este dominata de afectivitate, copilul fiind considerat nepretuit. Parintele este foarte atent la toate nevoile copilului, satisfacandu-i orice pofta si sanctionand rar comportamentul neadecvat al copilului sau. Tocmai din acest motiv, copilul devine rasfatat, obraznic si neascultator. Copilul crescut de un astfel de parinte nu isi cunoaste limitele si poate chiar sa devina agresiv daca nu i se face pe plac. Un astfel de copil nu va sti sa aprecieze corect valorile morale si poate deveni o prezenta dezagreabila pentru cei din jur.
7. Parintii autoritari
Parintii autoritari acest tip de reactie este tot o forma de hiperprotectie a parintilor cu o vointa puternica. Acesti parinti isi controleaza copiii intr-o maniera dictatoriala. Ei stabilesc reguli care trebuie respectate fara intrebari.
Copilul este transformat intr-o marioneta, este dirijat permanent, nu are voie sa-si asume raspunderi si initiative, i se pretinde sa faca numai « ce », « cat » si « cum » i se spune. Un astfel de comportament di partea parintilor are efecte negative, deoarece copilului i se anuleaza capacitatea de decizie si actiune.
O forma particulara de atitudine autoritara apare in relatia dintre parinti si adolescenti. Parintii continua sa ii considere pe tineri copii, neputand accepta ideea maturizarii lor. In acest context, ei le refuza libertatea, incercand sa mentina o atitudine de tutela, in dorinta de a preveni surprizele neplacute. In acest caz, raspunsul copilului este violenta, ce determina o deteriorare a legaturilor afective cu familia.
Uneori autoritatea pune in evidenta atentia acordata copilului si grija pentru o indrumare corespunzatoare. Acest tip de autoritate este justificat mai ales in situatia unui copil cu probleme. In aceste cazuri, tanarul este intrebat, participa la discutii, dar in final tot parintii decid, in functie de parerile lor.
8. Parintii nepasatori
Parintele nepasator este cel care nu ii arata copilului nici un pic de afectiune sau foarte putina, neglijandu-l si aratandu-i ca nevoile si parerile sale nu conteaza. Copilul se va inchide in el, devenind timid si neimpartasind sentimentele cu cei din jur. Deoarece crede ca parerea lui nu conteaza, el va fi usor influentabil si va crede intotdeauna ca parerile celorlalti sunt mai bune decat ale lui. Un astfel de copil poate avea probleme cu increderea in propriile forte si va avea si o imagine de sine deformata.

sursa – mamicamea.ro

Povestea cu morală – Fereastra sufletului.

O pereche recent casatorita s-a mutat intr-un cartier foarte linistit.

In prima dimineata, in timp ce-si savurau cafeaua, femeia observa, privind pe fereastra, o vecina care isi intindea cearceafurile in balcon.

– Ce cearceafuri murdare intinde vecina noastra in balcon…! Cred ca are nevoie de un nou sapun…poate ar trebui s-o invat sa-si spele cearceafurile!

Sotul ei privi si ramase tacut.

Si asa, la fiecare doua, trei zile femeia repeta observatiile ,in timp ce vecina isi intindea rufele la soare.

Dupa o luna, într+o dimineaţă, femeia ramase surprinsa vazand ca vecina sa, intindea cearceafuri mult mai curate si îi spuse sotului ei:

– Priveste, a invatat sa spele rufele! cearceafurile ei sunt mult mai curate decât alta dată.

Sotul ei o privi lung şi apoi îi raspunse:

– Nu, azi m-am trezit mai de dimineata si-am spalat geamurile casei noastre!

Morala – nu este despre o femeie care nu şi-a spălat geamurile casei ci despre ceea ce vrem să vedem si cum ii privim pe cei din jur. Viata este asa! Totul depinde de curatenia ferestrei sufletului nostru prin care observam faptele. Inainte de a critica potrivit ar fi sa ne verificam si curatam sufletul nostru pentru a vedea clar. Atunci vom vedeam mai clar în jurul nostru.