Oamenii pe care îi pierdem…SUPERB!

Oamenii pe care îi pierdem…

„Poate ca nu știm să iubim. Chiar dacă ne pare că asta facem. Nu știm să dăruim un zâmbet sau o atingere dezinteresat. Așteptăm de la oamenii pe care ne pare că îi iubim, să ne ghicească gândurile. Să facă anumite lucruri anume așa cum ni le dorim, de parcă ei ar fi telepați. Nu ne întrebăm dacă au și ei anumite așteptări de la noi sau anumite preferințe. Iubim din egoism. Pentru că noi avem nevoie de asta. Avem nevoie ca acea învălmășeală din suflet să erupă înafară, să o revărsăm peste cineva. Acea nevoie de a simți pe cineva alături, acea nevoie de a simți că aparținem cuiva – o numim iubire. Iar apropierea de o anumită persoană ne este necesară nu pentru că vrem să dăruim iubirea noastră, dar pentru că vrem, în primul rând, să fim iubiți.

Vrem să ni se dea totul: să ne fie alături, să știm tot ce gândește, să ne ofere tot timpul pe care îl are și îi cerem, atât de imperativ, acelui om să fie numai al nostru. De parcă iubirea poate fi imperativă.

Nu știm să vorbim, chiar dacă înșiruim cuvinte. Nu știm să ascultăm pe cel de alături, dar nici pe noi. Spunem anumite vorbe când, undeva, într-un colț al rațiunii, gândim altceva. Ne place să vorbim întortocheat. Cu fraze rupte parcă din cărțile despre existențialism sau de parcă ținem prelegeri despre epistemologie. Și îl zăpăcim. De fapt, lucrurile simple, ca iubirea, au nevoie de cuvinte și mai simple.

Dar cel mai mult ne place să interpretăm. Să băgăm în gura omului drag vorbe la care nici nu s-a gândit. Încercăm din anumite gesturi sau ocheade să deslușim anumite noime, care, de fapt, nu există. Ni le imaginăm. Și ne supărăm din nimicuri.

Ne amăgim că singurătatea tratează și îl respingem pe omul care vrea să ne fie alături, fără să ne gândim cât de egoist este să privăm acea persoană scumpă de prezența noastră.

Ne place să ne ascundem, să respingem. Dar atunci când omul de lângă noi cade, se izolează, știm doar să îi reproșăm. Oare e atât de greu să îi întindem, pur și simplu, mâna?.. să îl strângem în brațe și să iertăm.

Vrem să uităm, să ne strângem ghem și să ne facem mici-mici, să sfărâmăm în cioburi suferința din noi. Dar ea nu e din sticlă…

Și suferim – pentru că nu știm să vorbim, să fim înțelegători, nu știm să iubim…

Vrem să ne crească aripi, dar atunci când ele apar, ne grăbim să le tăiem.”

sursa – http://ea.md/oamenii-pe-care-ii-pierdem/

Scrisoarea unei bătrâne către cei tineri. MINUNAT!

Scrisoarea unei bătrâne către cei tineri.

De o tinerețe frumoasă au parte mulți, însă de o bătrânețe frumoasă, prea puțini. Zilele trecute, o ființă tânără m-a întrebat cum e să fiu bătrână. Recunosc că m-am pierdut puțin cu firea, deoarece eu nu mă consideram a fi bătrână. Apoi…

„Am decis că bătrânețea este un dar. Cred că pentru prima dată pot spune că astăzi sunt persoana care îmi doream cândva să fiu. Nu, bineînțeles că nu e vorba despre corpul meu! Uneori acest corp mă lasă disperată – ridurile, pungile sub ochi, petele pe piele, fundul lăsat. Adesea mă șochează bătrânica ce s-a mutat cu traiul la mine în oglindă, însă nu obișnuiesc să-mi fac mult timp griji pe seama acestei cauze, și neliniștile îmi trec repede. Pentru nimic în lume nu mi-aș schimba prietenii extraordinari, viața remarcabilă, familia mea adorabilă ca să am mai puține fire de păr sur și o burtă dreaptă.

Cu cât îmbătrânesc, devin mai îngăduitoare cu mine, mai puțin critică.

Am devenit prietenul meu. Nu-mi fac reproșuri pentru că am mâncat cu un biscuit mai mult, pentru că nu mi-am strâns patul, pentru că mi-am cumpărat această șopârlă de ciment prostească, de care nu am deloc nevoie, dar care oferă grădinii mele un aer avangardist. Am dreptul să mănânc prea mult, să nu strâng după mine, să fiu chiar extravagantă. Am fost martoră la cum prea mulți prieteni au părăsit această lume prea devreme, înainte să înțeleagă, înainte să încerce marea libertate ce o oferă bătrânețea. Cine și ce treabă are dacă citesc până la patru dimineața și dorm până la amiază? Dansez cu mine însumi, ascultând melodii minunate, și, dacă-mi vine să plâng pe seama iubirii plecate, ce să-i fac, plâng. Voi merge pe plajă în costum de baie care abia de-mi ține corpul umflat, dacă vreau, mă voi scufunda în valul oceanului, în ciuda privirilor pline de compătimire din partea ființelor tinere, îmbrăcate (dezbrăcate?) în bikini.

Uneori sunt uitucă, ce-i drept. Dar, mă rog, nu toate în viață merită memorate, iar despre ceea ce contează cu adevărat îmi voi aduce aminte la sigur. Desigur, în toți acești ani, inima mi-a fost frântă nu o singură dată. Cum poate să nu ți se frângă inima, dacă ți-ai pierdut iubitul, sau când copilul suferă, sau chiar când o mașină îți lovește câinele drag? Însă, inimile frânte sunt izvorul puterii noastre, al înțelegerii, al compasiunii. Inima, ce nu a fost frântă niciodată, e sterilă și curată, nu va cunoaște niciodată bucuriile imperfecțiunii.

Soarta este binevoitoare cu mine, dându-mi să trăiesc până la peri suri, până când râsul meu tânar s-a întipărit pe vecie în brazde adânci pe față. Închipuie-ți câți oameni n-au râs niciodată, câți au murit înainte ca părul să li se acopere cu brumă?

Pot spune „nu” absolut sincer. Pot spune „da” absolut sincer. Pe măsură ce îmbătrânești, e tot mai ușor să fii sincer. Duci grija parerii altora tot mai puțin. Nu mai am dubii și rezerve în privința mea. Am câștigat chiar dreptul să greșesc.

Așadar, răspunzând întrebării tale, pot spune: îmi place să fiu bătrână. Bătrânețea m-a eliberat. Îmi place persoana care am devenit. Nu voi trăi veșnic, dar atât cât sunt aici, nu voi pierde timp făcându-mi griji pentru ce a putut să se întâmple, pentru ce nu s-a întamplat, nu-mi voi face griji în legătură cu ceea ce se poate întâmpla.

Și voi mânca desert, în fiecare zi!

sursa – http://www.laviniabratu.ro/scrisoarea-unei-batrane-catre-o-fiinta-tanara/

Psalmi cu efecte terapeutice deosebite. Citeste-i si vezi ce efecte miraculoase au.

Psalmi cu efecte terapeutice deosebite

S-a constatat ca citirea consecventa a unor texte biblice imbunatateste climatul psihic, facandu-l favorabil restabilirii sanatatii. Exista vindecatori care si-au selectat un „repertoriu” de texte biblice, pe care le rostesc atat pentru spiritualizarea actului medical clasic, cat si ca terapie autonoma.

De exemplu, Psalmul 22 (23) se poate folosi sistematic pentru echilibrare endocrina. Lectura Psalmilor se recomanda si in profilaxia degenerarii tesuturilor. De aceea, propunem sa se faca o corelatie intre Psalmi si vindecare.

Un Psalm care a fost selectat pentru o trebuinta psiho-somatica va fi citit cel putin timp de sapte zile la rand, fie de catre terapeut (care cunoaste modul adecvat de citire sau de asociere cu practica sa medicala), fie de catre pacient sau de penitent insusi. Citirea lui se face intr-o stare de destindere, de liniste launtrica, cu uitare de sine, traind profund fiecare cuvant al Psalmului.

Din cei 150 de Psalmi, putem defini 10 ca fiind foarte utili pentru improspatarea fortelor si refacerea sanatatii. Acestia se pot imparti in patru categorii:
1. Psalmi care se citesc in caz de boala, piedici, stres, depresie, dizarmonie;
2. Psalmii profilaxiei sau pastratorii vietii;
3. Psalmii penitentei sau ai purificarii;
4. Psalmii perfectiunii pentru cei care, dupa insanatosire, cauta iluminarea.

1. Psalmii insanatosirii: 22 si 102

Psalmul 22 (in unele Biblii, este numerotat ca Psalmul 23) incepe cu versetul: „Domnul ma paste si nimic nu-mi va lipsi” („Domnul este pastorul meu”). Se citeste pentru orice fel de „blocaj” medical (psihic sau somatic).

Este un psalm al insanatosirii dinspre spirit spre trup. Puterea lui consta nu doar in sugestie, ci in activarea arhetipului Tatalui protector si datator de viata. Tatal care biruieste „valea umbrei mortii” stimuland resursele vietii, neutralizand potrivnicii sau taietorii vietii.
„Toiagul Tau si varga Ta, acestea m-au mangaiat…” Psalmul acesta este construit in intregime pe arhetipul renasterii si pe simbolul salvarii: incepand cu salvarea fizica (hrana, apa), continuand cu cea energetica („… Sufletul meu l-a intors”) si terminand cu cea pontificala („ca sa locuiesc in casa Domnului…”). Efectul medical si atitudinea mentala imunogena decurg din identificarea cu realitatea Duhului Sfant.

Psalmul 102 (103) care incepe cu „Binecuvanteaza, suflete al meu, pe Domnul…”. Acesta contine sugestii puternice, care creeaza un bine mental — conditia restabilirii sanatatiii. Este prin excelenta un psalm al regenerarii, al intineririi.

II. Psalmii profilaxiei sau pastratorii vietii : 6 si 38

Psalmul 6 incepe cu „Doamne, nu cu mania Ta sa ma mustri pe mine, nici cu urgia Ta sa ma certi…”.
Este un psalm care evidentiaza relatia intre pacat si boala. Eroarea, contrazicerea legilor Divine, pacatul, au ca urmare o imbolnavire somatica sau psihica. Boala psihica apare mai intai ca o ingustare a mintii, alteori ca o tulburare de personalitate, ca o scindare sau o dizarmonie.
Psalmul 6 nu lasa pacatul sa se incuibeze pana ajunge boala, ci il stopeaza.Trebuie spus ca boala nu e o pedeapsa pentru pacat, ci o oprire de la pacat. In energiile noii ere, nu concepem un Dumnezeu pedepsitor. El a plantat in om, in fiecare celula a corpului omenesc, legea Sa, principiile universale ale vietii. Cand ascestea sunt incalcate sau contrazise, se manifesta durerea si boala — insa nu intru pedeapsa, ci intru restabilirea legii.

Psalmul 38 (39) care incepe cu „Zis-am: Pazi-voi caile mele, ca sa nu pacatuiesc eu cu limba mea…” („Zis-am; Voi veghea asupra cailor mele…”). Este un psalm care ne indeamna la luarea de cunostiinta a conditiei noastre de trecatori, de pelerini pe acest Pamant. Amintirea mortii nu naste tristete, ci o valorizare corecta a vietii. Este aici continutul si mesajul din Ecleziastul: Toate sunt zadarnice, numai poruncile lui Dumnezeu dau sens in acest Univers…
In alt psalm gasim o idee care ar parea socanta, prin paradoxul ei: „minciuna sunt fiii oamenilor”, ca o trauma de trezire spre Duh, spre salvare spirituala.

III. Psalmii penitentei sau ai purificarii: 21, 31, 50,141

Insanatosirea presupune doua etape: arderea negativitatii ancestrale si restabilirea comuniunii cu armonia divina.

Psalmul 21 (22) incepe cu „Dumnezeul meu. Dumnezeul meu, ia aminte la mine, pentru ce m-ai parasit ? („Dumnezeule, Dumnezeule! Pentru ce m-ai parasit…”) Stim ca, pe cruce, lisus facea o rugaciune, rostind chiar acest psalm: „Eli, Eli! Lama sabahtani?” (Mat. 27:46). In acest Psalm se spune: „… Strapuns-au mainile mele si picioarele mele (…) si pentru camasa mea au aruncat sorti”. Penitenta Lui arde pacatul lumii. Citind acest Psalm, reactualizam penitenta lui Hristos insusi.

Psalmul 31 (32). „Fericiti cei carora s-au iertat faradelegile si carora s-au acoperit pacatele. Fericit barbatul caruia nu-i va socoti Domnul pacatul, nici nu este in gura lui viclesug…” („Ferice de cel cu faradelegea iertata si de cel cu pacatul acoperit. Ferice de omul caruia nu-i tine in seama Domnul nelegiuirea! Ferice de omul caruia Domnul nu-i socoteste gresala”)
Este un psalm cu putere de intarire.

Psalmul 50 (51). „Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mila Ta (…) intoarce fata Ta de la pacatele mele…”. Este cel mai important Psalm al penitentei. Uneori, duhovnicii impun drept canon, copierea zilnica a acestui psalm, timp de 21 de zile. El contine si sugestia arderii pacatului, dar si imperativul iertarii, ca ultima sansa a purificarii.

Psalmul 141 (142). „Cu glasul meu catre Domnul am strigat, cu glasul meu catre Domnul m-am rugat.” („Cu glasul meu strig catre Domnul…”) Este Psalmul asumarii sacrificiului de sine, spre ridicare celor parasiti si spre transformarea singuratatii, in sansa.

IV. Psalmii desavarsirii: 45 si 119.

Psalmul 45 (46). „Dumnezeu este scaparea si puterea noastra, ajutor intru necazurile ce ne impresoara.” („Dumnezeu este adapostul si sprijinul nostru…”) Este un Psalm al practicii spirituale. Adevarata sanatate nu este o problema medicala, ci sufleteasca. De aici reiese si importanta acestui Psalm al ascezei, unde gasim scris:„Opriti-va si cunoasteti ca Eu sunt Dumnezeu…” („Opreste-te si cunoaste …”)

Psalmul 118 (119). „Fericiti cei fara prihana in cale, care umbla in legea Domnului.” Psalmul acesta ii „incununeaza” pe toti ceilalti. Este un tratat de medicina, de intelepciune, de mistica. El reaminteste secretul restaurarii omului: interiorizarea Legii revelate si cauza bolilor (incalcarea legilor universal). Cele mai importante legi universale, pe care le incalca omul sunt iubirea de Dumnezeu si iubirea de semen. Aceasta incalcare se numeste: agresivitate, egoism, mandrie, furie, vanitate, osandirea aproapelui si neputinta iertarii. Psihologia numeste aceasta serie de erori, structurate in caracter, „complexul Cain”: tendinta omului de a-si elimina semenul. Aceasta tendinta — adesea tradusa in practica — are ca urmare si ca avertisment, o imbolnavire. Blestemul, blasfemia, ura, osandirea au ca prima urmare o cefalee, o dereglare endocrina sau circulatorie, o scadere energetica. Nu ca sa te pedepseasca, ci ca sa te opreasca de la incalcarea legii universale. Psalmul 118 ne trezeste in memorie detaliile legii, rememorarea lor continua, intru deplina sanatate a trupului si intru iluminarea mintii.

PS : Nu numai psalmii selectaţi aici, ci toţi ceilalţi, au o energie benefică salvării noastre. Scrierile revelate conţin coduri puternice, dar adesea enigmatice, pierdute uneori de noi, oamenii moderni.
Fragment din vol. Psihoterapie isihasta – Vasile Andru

sursa – http://astrologykom.blogspot.ro/2017/06/psalmi-cu-efecte-terapeutice-deosebite.html

„Fă Rai din ce ai!” Gânduri absolut superbe!

„Fă Rai din ce ai!”

Cândva nu vom mai avea nevoie de cuvinte. Limbajul sufletului se înțelege peste tot în natură. Suntem ceea ce gândim (sănătoși, bolnavi, fericiți, nefericiți). Gândurile sunt coroană de spini sau de flori pe capul fiecăruia. Ele descarcă o anumită chimie în corp. Orice emoție negativă blochează celulele sistemului imunitar și ne lasă organismul fără apărare pentru câteva ore sau chiar ani.

Stresul este moartea celulei. E drept că unele celule nervoase se refac printr-o gândire constructivă, optimistă, dar e nevoie de MUNCĂ personală. Orice boală trebuie tratată cu înțelegere, compasiune și nu cu revoltă, deoarece unele suferințe le primim ca lecții, iar altele au cauze spirituale (egoism, invidie, răzbunare, stres, frică etc).

Fără Dumnezeu nu există bucurie autentică, iar prezența Lui se simte la tot pasul. De la sufletele care ne apar în Calea ce-o avem de parcurs, până la natura care mângâie simțurile într-o doxologie nemărginită. Cea mai mare minune este să iubești toți oamenii. Și nu putem împărtăși celuilalt ceea ce nu suntem deja. Cred că nu ne lipsesc informațiile, ci experiențele. Viața nu este o formulă matematică general valabilă, ci trăire în Duh și în Adevăr.

În ființa lor toate lucrurile din lume sunt bune, întrebuințarea lor uneori este greșită. Tot ce există este bun și orice cădere aduce ceva folositor la lumină. Creștinismul și din păcat scoate virtute. Când iertăm, nu doar sufletul nostru se simte ușurat, ci mai ales sufletul celui pe care îl iertăm. Întoarce-te în tine de oriunde ai fi și primește-te, iartă-te.

Viața se trăiește, nu se caută, nu se învață. Trăiește adevărul, bucuria și iubirea. Ele se află acolo unde ești. Liniștea nu este într-un loc, ci într-un mod de a fi. Sunt două zile în care nu mai putem face nimic: ieri și mâine. Prezentul este timpul mântuirii. Amânarea înseamnă niciodată. Un om valorează atât cât iubește. Restul e poveste.

Verbul meu este în inimă și pulverizează spre voi. E nevoie să înțelegem că nu am fost creați de Dumnezeu ca să suferim, ci ca să ne întâlnim cu El într-o poveste de iubire. Unică. În ochii tăi este soare când iubești. Iar ca să ajungi la fericire nu ai nevoie de hartă, ci de prezență, de tine.”

Pr. Hrisostom Filipescu

Uşile şi ferestrele din viaţa noastră. EXCEPTIONAL!

„Suflet drag care citeşti aceste rânduri, oricare ai fi şi de oriunde ai fi, nu ştiu uşile sau ferestrele tale ce cântec cântă. Cunosc doar cântecul frunzelor aşezate în simfonie pe pământ după ce le-am sărutat cu chitara obrajilor mei…

Să nu-ţi pese niciodată de ce cred alţii! Gura lumii o închide doar buza mormântului. Viaţa este ca o carte închisă din care ei văd doar titlul… Adevărul îl cunoşti doar tu. Împacă-te cu Dumnezeu, cu tine însuţi şi cu cei din jur! Fă-ţi timp să te rogi, să iubeşti, să râzi, să crezi, să vezi lumina din viaţa oamenilor!

De când ne naştem, plecăm în căutarea Iubirii. Uneori o gustăm bine, alteori ne fac alţii poftă de ea. Înţelepţi sau nu încă, dorim prin tot ce ne stă în putinţă să nu mai provocăm durere. Multe din mâhnirile noastre esenţiale vin din imposibilitatea sau neştiinţa de a închide uşi; uşi ale trecutului.

Înăuntrul nostru e mereu curent. Ba uşa, ba geamul au rămas deschise. Zeci de uşi, sute de geamuri, în funcţie de cât a visat, sperat, dorit sau construit fiecare. Uşile marilor noastre iubiri, uşile marilor dezamăgiri, uşile rănilor, uşile răutăţilor, uşile mândriei, ușile… uşile… Ferestrele curiozităţii, ferestrele pasiunilor trecătoare, ferestrele profesionale, ferestrele credinţei, ferestrele…

Nu închidem uşile, nu închidem ferestrele, decât din când în când, brusc sau duios, câte una, vlăguiţi sau cu lecţia de viaţă învăţată. Uneori cu gust amar, alteori cu poze de dezamăgiri sau cu false trăiri. Adeseori ne domină ceea ce simţim, nu ceea ce gândim. Ne întoarcem în trecut pentru a-l înţelege, pentru a-l bandaja cu iertare, binecuvântare şi iubire. Dacă nu învăţăm să închidem uşile trecutului, nu vom vedea cealaltă uşă ce ni se deschide îmbietor în faţă şi ne tot uităm în urmă la cea deschisă cu speranţa că poate, poate cineva sau ceva intră pe ea…

Dacă n-aş fi fost acolo, dacă n-aş fi spus asta, dacă n-aş fi dorit, dacă n-aş fi fost orbit, dacă aş fi înţeles de ce, dacă aş fi avut răbdare, dacă... şi tot aşa. Gândurile, vorbele, atitudinile, dacă nu le ordonăm, nu le spălăm, ne vor acri, oţeti, ofili.

Ţinem uşile şi ferestrele deschise din orgoliu, din nevoia bolnavă de a ne victimiza sau de a da vina pe ceva sau cineva pentru că lucrurile s-au întâmplat altfel decât ne propusesem noi să se întâmple şi ne vine greu să credem că timpul nu se opreşte în loc. Evoluăm. Creștem. Învățăm din greșeli. Chiar dacă au fost momente în care am cugetat, fără a acţiona evident, nădejdea şi rugăciunea sunt telefonul cu care Îl ţinem pe Doamne atent. Ieri eram inteligent aşa că am vrut să schimb lumea. Astăzi sunt înţelept aşa că mă schimb pe mine!

În viaţă, dacă îţi arăţi durerile, poţi fi considerat slab. Dacă le ascunzi, poţi fi considerat insensibil… Aşa că cel mai bine este să trăieşti suferinţele cu şi în Hristos, iubind pe ceilalţi mai mult decât te iubeşti pe tine. Iubirea este cheia cu care întoarcem ceasornicul vieţii. Orice nu este iubire este putere a întunericului.

Suntem pe pământ ca să învăţăm să iubim. Odată ce învăţăm să iubim, murim. Dumnezeu ne ia la El ca să-L iubim de Dânsul în chip desăvârşit. Dumirit sau nu, sufletul va face lumină în minte mai devreme sau mai târziu. Altruismul, aerul fiinţei ontologice ne subliniază în cursul de la şcoala vieţii că esenţa rămâne aceeaşi; dragostea care niciodată nu cade!

Important nu este ce ai făcut, simţit sau gândit în viaţă, ci ceea ce vrei să faci de acum înainte, după ce ai învăţat să fii mai bun, mai plin, mai duios, mai delicat, mai luminos, mai împăcat, mai mulţumit de tine şi de cei din jur. Nu ziua de ieri ne face să fim cine suntem, deşi așa ar părea, ci în pofida tuturor evidenţelor, ceea ce ne defineşte este astăzi şi mâine, starea de prezenţă continuă.

Suflet drag care citeşti aceste rânduri, oricare ai fi şi de oriunde ai fi, nu ştiu uşile sau ferestrele tale ce cântec cântă. Cunosc doar cântecul frunzelor aşezate în simfonie pe pământ după ce le-am sărutat cu chitara obrajilor mei… Să nu-ţi pese niciodată de ce cred alţii! Gura lumii o închide doar buza mormântului.

Fă-ţi timp să te rogi, să iubeşti, să râzi, să crezi, să vezi lumina din viaţa oamenilor! Adevărata fericire nu costă nimic; când costă ceva nu e adevărată! Astăzi zâmbetul este fericirea care se află chiar sub nasul tău.”

Ieromonah Hrisostom Filipescu

 

Cum să devii cea mai bună versiune a ta. 10 paşi esenţiali.

Cum sa devii cea mai buna versiune a ta.

Increderea in sine si stima de sine au impact in toate aspectele vietii, de la familie, cuplu, pana la job si depasirea obstacolelor. Iata cateva repere pentru o mai buna stima de sine.

In societatea de azi, trendurile ne instiga la uniformitate. Media promoveaza un anume tipar de femei sau de barbati, iar la nivelul adolescentilor nu mai exista discernamantul propriei identitati.

Unicitatea si frumusetea diversitatii sunt valori inestimabile ale unui om, iar indiferent de cariera pe care o alegem sau de studiile facute, exista o variabila indispensabila implinirii personale – AUTOSTIMA!

Asta nu inseamna ca nu vom avea si provocari sau ghinioane, dar o persoana cu stima de sine scazuta va claca in acele momente, pe cand cei cu incredere in propria persoana vor face fata mai bine obstacolelor. Diferenta de optica face posibila trairea vietii cu bucurie, nu cu teama si obsesia esecului.

Ce este autostima

Perceptia pozitiva pe care fiecare o are despre el insusi in raport cu mediul inconjurator. Autostima poate fi considerata mediator in relatiile noastre personale sau profesionale. Fixarea obiectivelor si perseverarea in atingerea lor tine tot de autostima. In orice proiect pe care il demaram trebuie sa avem perceptia clara a faptului ca il putem duce la capat, altfel de ce sa ne mai apucam?

Cand stima de sine lipseste frustrarea poate atinge cote maxime, sentimentul de inadaptabilitate si de neputinta pot provoca suferinte si boli.

Atunci cand ne lipseste autostima suntem ghidati de asteptari negative care au la baza emotii precum frica, iar efortul facut pentru atingerea obiectivelor va fi foarte mic.

Cu pasi retinuti si timizi nu putem atinge determinarea si dinamismul necesare reusitei. Vom esua, iar autoevaluarea urma acestui proces va fi una negativa, care, urmand modelul cercului vicios, va duce din nou la asteptarile negative de la care am pornit.

10 pasi esentiali pentru cresterea autostimei

Analizeaza si fii constient/a de tiparul dupa care functionezi. Nu poti schimba ceva ce nu cunosti. Fa o lista cu gandurile care iti trec prin minte atunci cand urmaresti realizarea unui obiectiv.

Ai grija de felul in care arati. Desi pare ca nu are nimic de-a face cu resursele pe care le investim intr-un proiect, de fapt este foarte important. Daca arati bine, ingrijit/a exact asa te vei simti, cu un plus de energie vitala.

Fa un efort si iesi din zona de confort. Da, e cald si bine acolo, dar nu este locul unde se produc rezultatele remarcabile.

Fa pasi mici, dar consecventi. Ceea ce indeplinesti cu temeinicie nu-ti va putea fi luat vreodata. Ce stii sa faci este mult mai important decat ce ai, asta te va ajuta sa te descurci in orice situatie.

Ofera-le celorlalti timpul si ajutorul tau. Satisfactia este incredibila, iar pentru o vreme uiti de probleme.

Fii atent/a la emotiile dominante. Acestea inclina decisiv balanta in favoarea sau in defavoarea ta. Implica-te mai mult in activitatile care iti plac. Asa cresti in intensitate puterea emotiilor pozitive si reduci impactul celor negative.

Fa miscare zilnic. Corpul uman, mintea noastra si spiritul nu sunt un sac fara fund. Buna lor functionare este determinata de nivelul de energie cu care ne hranim. Sportul aduce un aport esential de energie, nu o consuma cum prefera unii sa creada.

Nu te mai plange de lipsa timpului. El nu lipseste, doar ca uneori il gestionam prost. Fa o planificare zilnica, saptamanala sau chiar anuala, fara a neglija timpul liber dedicat activitatilor de relaxare.

Inconjoara-te de persoane volubile si pozitive. Voia buna si umorul sunt contagioase. Cum nu poti fi trist si fericit in acelasi timp, alege in ce stare vrei sa iti petreci marea majoritate a timpului. Persoanele negativiste te storc de energie, la propriu.

Renunta la scuze. Indiferent ce motive gasesti, viata are stilul ei caracteristic de a-ti oferi un imbold. Mai bine stabilesti de la inceput ca POTI!

Traverseaza cele 10 etape si apoi intreaba-te: Daca m-as intalni cu mine, m-as imprieteni?

Autor: Irina Anda Babau, psiholog si psihoterapeut la Psiho Center – Cabinet Individual de Psihologie si Psihoterapie (psihologia muncii si organizationala, psihologia transporturilor, psihoterapie experientiala si hipnoterapie)

„Astăzi greșesc eu și tu mă ierți. Mâine greșești tu și eu te iert”…Cuvinte care vindecă si alină suflete.

„Astăzi greșesc eu și tu mă ierți. Mâine greșești tu și eu te iert

Împărţim visele sub acelaşi cer şi păşim pe acelaşi pământ

Cum ar fi viaţa dacă toţi oamenii ar iubi ?!

Oamenii sunt unici, irepetabili, formidabili. Sunt la fel și diferiți în același timp. Fragili şi puternici. Greu de înţeles, dar uşor de iubit. Cu trecut, prezent şi viitor. Un univers de trăiri. Paradoxal ei nu se întâlnesc întâmplător. Iar povestea fiecăruia diferă în funcţie de chipurile care au făcut parte din viaţă şi mai ales de alegerile făcute.

Unii au poveşti memorabile, demne de a deveni nemuritoare în coperţile unei cărţi. Alţii impresionează prin durerile şi deziluziile care i-au făcut mai moi sau mai abrazivi. Stâncă de piatră sau păşune plină de flori de câmp. Unii se ruşinează sau îi buşeşte râsul de alegerile făcute cândva, ori cu neputinţele omeneşti, asumate sau nu. Împărţim visele sub acelaşi cer şi păşim pe acelaşi pământ. Suflet drag, crezi că înțelegi tristețea din zâmbetul fiecaruia, furia din spatele cuvintelor oricui și fericirea din spatele lacrimilor omului ? Crezi. Dar nu e aşa. Fiecare om are taina lui. Vorbim și visăm frumos. Ne ataşăm de oameni, de locuri, de lucruri şi de momente frumoase. Muncim cu dăruire. Ascundem dureri fizice şi sufleteşti, îndoielim temeri, regrete, neîmpliniri… Redevenim empatici, prezenţi, atenţi. Plângem. Iertăm. Iubim. Păstrăm cu sfinţenie amintiri ce ne fac sufletul să vibreze. Învăţăm să dăruim. Dar cel mai mult insistăm în eroare. Compromisuri. Șah-mat ! O simplă privire tăioasă poate ucide încrederea, o mângâiere cumpărată poate durea mai tare decât o lovitură, simple cuvinte goale pot răni mai mult decât un pumnal, iar indiferenţa poate fi oricând o eutanasiere lentă.

Lipim şi dezlipim etichete pe oameni. Tragem pe unii sau pe alţii de mânecă încercând să schimbăm păreri. Ne consumăm energia preocupându-ne de ceea ce gândesc alţii despre noi. Acumulăm frustrări, ne încărcăm sufletele cu griji inutile şi ne alimentăm imaginaţia cu tot felul de închipuriri. Ne îmbolnăvim pentru că ne stresăm prea mult şi uităm să fim fericiţi. Datul cu părerea despre orice, oricând, oriunde, încurajat de mass-media devine o a doua fire a omului mic. Prejudecăţi. Utopii. După ce malaxorul vieţii ne frămână bine, uneori și cea mai amărâtă bucățică de pâine ți se pare cea mai dulce. Mai ales după ce viața ți-a dat jos „ochelarii de cal”, acele apărătoare care nu îţi permit să vezi lateral ceea ce ar trebui: suferinţele şi nevoile celor de lângă noi, frumosul din jurul nostru, binele şi intenţiile bune, şansele care ni se acordă, oamenii care merg alături de noi, natura. Astăzi greșesc eu și tu mă ierți. Mâine greșești tu și eu te iert. Poimâine greșim amândoi și alții ne iartă și tot așa. Și deasupra tuturor și în noi adie Duhul Sfânt în Lumină lină. Ne emoţionează orice este frumos, o floare, o melodie, un zâmbet, vocea unui copil, tandreţea unui bătrân, amintirea cuiva drag…

Ai adus ceva frumos și bun pe lume? Ai făcut pe cineva fericit astăzi? Iubești sau urăști? Acționezi sau ești indiferent? Înțelegi fără explicații? Crezi fără să vezi? Auzi fără cuvinte? Vezi cu ochii închiși? Simți fără atingeri? Când te uiţi în oglină ce vezi?! Când viața îți rupe paginile viselor, râzi de mulțimea viselor ce apar după. Sufletul nu este limitat la un număr fix de iubiri. Nu rămâne într-o baltă de pierzanie. Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu îmi este superior prin ceva. De aceea încerc să învăț câte ceva de la fiecare. Și Doamne, ce minune este viața! Mai ales după ce îți tragi sufletul că ai alergat de tine ca să te întâlnești cu Tine…

Am să iubesc până la sfârșitul lumii. Iar sfârșitul lumii e sfârșitul meu. Când am murit, lumea mea s-a sfârșit. Așadar se cuvine să mă preocupe sfârșitul meu, nu sfârșitul lumii. A semnat cineva vreun contract că trăiește 70 sau 80 de ani ?! Oricând povestea vieții noastre se poate încheia, brusc sau lin. “Apocalipsele” contemporane sunt în mintea și în inima mea, când urăsc, mint, invidiez, judec, etc. În mine e Raiul, în mine e iadul. În mine e lumina și în mine e întunericul.

Așadar, suflet drag trăiește fiecare zi ca și cum ar fi ultima zi din viața ta. Astăzi poate fi cea mai frumoasa zi, de tine depinde ce alegi. Fii o candelă aprinsă, iar prin pilda propriei vieți fă lumea mai frumoasă în jur.

Iartă, iubește, binecuvintează! Ești o minune!”

Hrisostom Filipescu

 

Cum definim FERICIREA? Am cules cele mai frumoase si emotionante răspunsuri.

Paradoxurile fericirii la feminin

Fericirea a fost dintotdeauna un subiect căruia marile minţi ale umanităţii i-au dedicat tratate, studii şi experimente, încercînd să o definească, să-i înţeleagă geneza şi sursele de menţinere, să dea verdicte sau sfaturi. Iar noi, muritorii de rând, continuăm să o „pipăim”, pentru a înţelege dacă fericirea e o himeră sau veracitate, utopie sau posibilitate. Pe parcursul anilor cel mai des am auzit următoarea mărturisire din partea femeilor: „Nu vreau decît să fiu fericită”, spusă cu durere sau speranţă, tînguit sau încrezător, cu frică sau reticenţă, jenat sau nestingherit, cu entuziasm sau neîncredere, cu oroare sau bucurie.

Sunt femei care se zbuciumă, trăind într-o bătălie continuă, de parcă cineva le-a pus un ultimatum: “fericirea proprie” sau „fericirea altora (părinţi, soţ, copil, etc.). Ce alegi”?

Sunt femei care şi-au sacrificat fericirea, fără a o savura pe deplin, pe motiv că nu e moral să fii fericită într-o lume nefericită (nedreaptă, cu multă lume necăjită sau flămîndă, etc.).

Sunt femei care nu au apucat să simtă stări de fericire pentru că din copilărie le-a fost zădărnicită pornirea firească.

Sunt femei, cu ochi trişti, care zic că sunt fericite.

Sunt femei, pe care cei din jur le consideră fericite.

Sunt femei – casnice sau cu job-uri bune, tinere sau trecute de primele tinereţi, cu casă sau fără, cu copil sau fără, cu partener sau fără – care-şi trăiesc din plin fericirea, ştiind sau nu acest lucru.

DEX-ul zice scurt, fericirea e o stare de mulţumire sufletească intensă şi deplină.
Ştiind cît de controversat e subiectul, am decis să întreb diferite femei ce înseamnă fericirea pentru ele. Iată cîteva răspunsuri:

„Să privesc răsăritul de soare, reflectat în apă.”

„Să am oamenii dragi în jur.”

„Să ştiu cine sunt şi pentru ce m-am născut.”

„Să-mi alăptez pruncul.”

„Să ştiu care-mi sunt calităţile şi să fiu sigură că avîndu-le, voi depăşi orice situaţie dificilă din viaţă.”

„Să ştiu că doar cîteva cuvinte şi un zîmbet sunt suficiente pentru ca cineva să se simtă iubit şi necesar.”

„Cînd am siguranţă că Dumnezeu îmi veghează viaţa.”

„O combinaţie din momente scurte, dar foarte frumoase, din viaţa de zi cu zi.”

„Mirosul bărbatului iubit, alături de mine, într-o duminică dimineaţa, cînd îmi aduce cafeaua.”

„Să ştiu că cei din jur au nevoie de mine.”

„Respiraţia copiilor mei, când încă dorm.”

„O primăvară veşnică în suflet.”

„Iubirea necondiţionată.”

„Să ştiu că pot face lucruri bune pentru cei dragi.”

„Posibilitatea de a alege.”

„Să privesc marea.”

„Când râd mult.”

„Faptul că avem cu toţii abilitatea de a descoperi şi de a făuri fericirea.”

„Să gătesc ceva bun pentru cei dragi şi să-i văd mulţumiţi.”

„Să ştiu că copiii mei sunt în siguranţă.”

„Să fiu sănătoasă.”

„Să pot ajuta oamenii care au nevoie de asta.”

„Dragoste.”

„Să aud „Te iubesc” de milioane de ori şi să ştiu că aşa este.”

„Să aud rîsul zgomotos al copiilor mei.”

„Să am bani suficienţi că să oferi copiilor tot ce îşi doresc.”

„Să fac ce îmi place şi să fiu remunerată financiar pentru asta.”

„Să fiu acceptată aşa cum sunt.”

„Să am casă.”

„Să fie sănătoşi părinţii.”

„Un loc frumos şi liniştit, cu omul drag alături.”

„O familie frumoasă şi unită.”

„Să pot naşte un copil.”

„Să am prietene bune.”

„Să nu am datorii.”

„Să am cui zice „te iubesc” şi să mi să răspundă la fel.”

sursa – http://ea.md/paradoxurile-fericirii-la-feminin/

 

Rugăciunea de Luni

Rugaciunea de Luni

Doamne Iisuse Hristoase, cu adanca umilinta recunosc si marturisesc, ca in toata ziua pacatuiesc contra iubirii Tale Dumnezeiesti. Deci, astazi, ca este luni si inceputul saptamanii, ma rog cu umilinta indurarii Tale celei mari: iarta-mi pacatele cele de voie si fara de voie, si-mi ajuta sa pun inceput bun si sa port mai multa grija de sufletul meu, pentru care ai rabdat atatea dureri la Sfanta Ta Rastignire!

O Doamne, astazi iti dau sufletul si trupul meu si vointa mea, rugandu-Te sa fie voia Ta cu mine, dupa buna placerea Ta. Pedepseste-ma Doamne, dupa indurarea Ta, in aceasta lume, iar nu in cealalta viata. Si iarta pe cei vii si pe cei raposati, pentru rugaciunile Sfintei Tale Biserici, si pe toti ne invredniceste de marirea Ta in rai.

La aceasta pun mijlocitori pe Sfintii Tai ingeri, catre care zic: O, cerestilor ajutatori si pazitori ai oamenilor, voua ma inchin si va multumesc, pentru ajutorul si conducerea ce ne-o dati in toate zilele noua, nevrednicilor si pacatosilor. Scutiti-ma de vrajmasii cei vazuti si nevazuti, ca sa nu mai pacatuiesc de acum inaintea Dumnezeului meu!

Invredniciti-ma sa va vad la moartea mea, stand in jurul meu si sa duceti sufletul meu in cer, ca sa se inchine maririi Fetei lui Dumnezeu, iar voua sa va multumesc acolo, pentru purtarea de grija ce ati avut pentru mine si binele vostru sa-l spun cu glas neincetat in veci.

Amin.

sursa – https://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/rugaciunea-luni-96761.html

Legenda Sfântului Apostol Andrei şi a Marelui Lup Alb

Legenda Sfântului Apostol Andrei şi a Marelui Lup Alb

Legendele despre misiunea de creștinare a Sfântului Andrei spun că acesta a fost trimis în tărâmurile lupilor, unde a fost însoțit și călăuzit în teritoriile dacice de Marele Lup Alb.

Una dintre legendele culese în satul Ion Corvin, în apropierea căruia se află peștera în care a poposit apostolul, spune că Sfântul Andrei i-a creștinat pe strămoșii lui Zamolxe în cele nouă izvoare din vecinătatea peșterii. Majoritatea tradițiilor populare stabilesc o legătură între Sfântul Andrei și lupi. El ar fi avut darul de a vindeca răni, iar prin rugăciuni, „lega gura lupilor“, apărând oamenii și vitele lor. Lupul a fost întotdeauna considerat un simbol al dacilor, iar unele legende spun că Marele Lup Alb, căpetenia lupilor, a fost alături de daci la căderea Sarmizegetusei.

Legenda spune că un preot al lui Zamolxis cutreiera pământurile Daciei pentru a-i ajuta pe cei care aveau nevoie, transmițând geto-dacilor că Marele Zeu veghea asupra lor. Fără a fi în vârstă, avea părul și barba albe ca neaua, iar credința, curajul și dârzenia sa erau cunoscute nu numai de oameni și de Zalmoxis însuși, ci și de fiare.

Zeul, dându-și seama de valoarea slujitorului său, îl oprește la el, în munți, pentru a-l avea aproape. Departe de oameni, preotul continuă să slujească cu aceeași determinare ca și înainte. În scurt timp, fiarele Daciei au ajuns să asculte de el și să îl considere conducătorul lor. Cel mai mult îl îndrăgeau lupii, căci aceștia erau singurii fără conducător, numai foamea ținându-i în haită. După un timp, Zalmoxis vorbește cu preotul său și decide că a venit timpul ca acesta să îl slujească în alt chip, astfel, îl transformă în animal. Însă nu în orice animal, ci în cea mai temută și mai respectată fiară a Daciei, într-un Lup Alb, mare și puternic, dându-i menirea să adune toți lupii din codri pentru apărarea tărâmului.

Astfel, de câte ori dacii erau în primejdie, lupii le veneau în ajutor, era de ajuns doar să se audă urletul Marelui Lup Alb și, de oriunde ar fi fost, lupii săreau să îi apere pe cei care le deveniseră frați. Lupul Alb însă era și judecător, pedepsind lașii și trădătorii.

Într-o zi însă, Zeul îl cheamă din nou pe slujitorul său la el, de această dată pentru a-i da posibilitatea să aleagă, pentru ultima oară dacă vrea să rămână lup sau să redevină om. Cu toată mâhnirea pe care o poartă în suflet, știind ce vremuri vor urma, decide să rămână alături de Zeul său, sperând ca astfel să slujească mai cu folos ținutul și poporul său. Cu toată vigilența geto-dacilor, a lupilor și a Marelui Lup Alb, romanii reușesc să se infiltreze în rândurile lor, sădind în sufletele unor lași sămânța neîncrederii față de Marele Zeu. Astfel, unii daci încep să se teamă că Zeul nu le va fi alături în marea bătălie, iar trădătorii încep să omoare toți lupii ce le ieșeau în cale, în speranța că unul din aceștia va fi Marele Lup Alb, al cărui cap îl vor putea oferi romanilor în schimbul vieții lor. Lupii, câți au mai scăpat, fug în inima munților spre a nu mai reveni niciodată în ajutorul fraților ce îi trădaseră. Lupul Alb și Zalmoxis se retrag în Muntele Sacru, de unde vor privi cu durere în inimi cum geto-dacii vor fi înfrânți de romani din cauza trădării.

Sursa. http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/sfantul-andrei-i-legendele-dacice