Ce semn zodiacal esti? Aer, apă, pământ sau foc?

Tu ești Apă, Aer sau Foc? Descoperă cele 4 semne zodiacale

Focul aspiră spre libertate, apa şi pământul caută stabilitatea, aerul năzuieşte spre orizonturi noi. Semnificaţia elementelor primordiale ale vieţii a împrumutat zodiacului valenţe noi, trasând un portret mai complex pentru fiecare zodie în parte. Semnele zodiacale sunt definitorii pentru personalitatea ta.

Aerul, apa, focul şi pământul, elementele primordiale ale vieţii, şi-au pus amprenta asupra zodiacului încă de la apariţia sa. Fiecare zodie se află sub influenţa unui element dominant, care dezvăluie aspecte nebănuite ale personalităţii, trăsăturile înăscute, stabile, care nu pot fi modelate nici prin educaţie, nici de mediul în care trăim. Aerul, apa, pământul sau focul reprezintă, în astrologie, concepte complexe, care vorbesc despre natura umană şi au funcţia de simbol. Cele patru elementele esenţiale împart semnele zodiacului câte trei în patru grupe, distribuite într-o ordine perfect echilibrată.

Simbolurile celor 4 elemente

Aerul reprezintă nivelul intelectual, mental, conceptele, năzuinţele şi visurile.

Apa este nivelul emoţional, universul sufletului, dorinţele, sentimentele şi dragostea.

Pământul simbolizează nivelul concret, cotidianul, aspectele materiale ale vieţii.

Focul este nivelul energetic, acţiunea, determinarea, lupta şi câştigul.

Semnele de Foc – acţiune

Nu întâmplător, prima zodie, cea care anunţă primăvara şi începutul unui nou ciclu de viaţă, este un semn de Foc. Alături de Berbec, în triada de Foc, stau Leul şi Săgetătorul. Elementul care le caracterizează reprezintă un spirit revoluţionar, o mare încredere în sine, entuziasm şi sinceritate debordantă. Zodiile de Foc sunt zodii de acţiune, impetuoase, dinamice, impulsive. Răspândesc energie şi au nevoie de libertate pentru a acţiona. Se dedică trup şi suflet planurilor pe care le urmăresc şi mulţi dintre nativi ajung în poziţii de lider. Dar, forţa cu care sunt înzestrate poate accentua uneori trăsături mai puţin lăudabile precum egoismul, infatuarea sau nevoia de a fi admirat.

Semnele de Pământ – raţiune

Taurul, Fecioara şi Capricornul sunt zodii de Pământ, plasate întotdeauna după semnel de Foc pe roata zodiacului. Pământul vorbeşte despre universul fizic, palpabil, despre rădăcini, familie şi cămin. Semnele de Pământ sunt stabile, echilibrate, raţionale şi responsabile. Uneori, însă, pot fi şi obtuze sau prea încăpăţânate. Cele trei zodii sunt interesate de aspectele materiale ale vieţii, de confort, bogăţie, de bunăstarea familiei. Sunt atrase de ştiinţele exacte şi de domeniul financiar-contabil. Foarte buni organizatori, nativii cu semn de Pământ sunt angajaţii model, muncitori şi tenace. Cei mai mulţi ajung la o situaţie materială foarte bună încă din tinereţe.

Semnele de Aer – analiză

În grupa zodiilor dominate de Aer intră Gemenii, Balanţele şi Vărsătorii. Curioşi, avizi de noutăţi şi informaţii, nativii cu semn de Aer trăiesc mai degrabă într-un univers abstract, decât într-o lume practică. Sunt primii care aderă la idei inovatoare şi adoră să discute despre concepte moderne, să analizeze lucrurile pe toate părţile. Se ştie cât sunt de vorbăreţi şi sociabili, dar nu sunt deosebit de prietenoşi. În schimb, sunt devotaţi în dragoste, dacă întâlnesc partenerul cel mai potrivit pentru firea lor destul de schimbătoare. Pot fi riguroşi, ordonaţi şi calculaţi când sunt preocupaţi de ceva, dar superficiali în rest şi se plictisesc repede.

Semnele de Apă – sentiment

Lumea interioară, imaginaţia, sentimentele şi emoţiile sunt termenii care descriu cel mai bine nativii cu semne de Apă, Racii, Scorpionii şi Peştii. Sunt, poate, firile cele mai introvertite ale zodiacului, deşi le place să îşi facă prieteni noi şi să fie mereu înconjuraţi de persoanele dragi. Se implică profund într-o relaţie de dragoste şi sunt familişti convinşi. Receptivi la sentimente şi emoţii, ei judecă în primul rând cu sufletul, şi abia apoi caută argumentele obiective. Sunt, categoric, romanticii zodiacului, mulţi înzestraţi cu un talent deosebit pentru artele frumoase, atraşi de călătorii şi de experienţe spirituale inedite.

Elementele dictează relaţiile dintre zodii

Pe roata zodiacului, elementele se succed într-o ordine anume, păstrând în echilibru energiile telurice şi pe cele astrale. Zodiile care aparţin aceluiaşi semn sunt privite ca o frăţie şi se spune că se dezvoltă relaţii puternice între ele. Nu toţi nativii cu semn de Foc vor fi prieteni între ei, dar se pot înţelege mai bine între ei decât cu alte zodii, pot colabora şi se pot sprijini în situaţii dificile. Relaţii bune se pot dezvolta în cazul perechilor Aer – Foc sau Apă – Pământ. În schimb, zodiile cu semne de Aer pot avea relaţii conflictuale cu zodiile de Pământ, iar semnele de Apă nu se înţeleg prea bine cu semnele de Foc.

sursa – libertateapentrufemei.ro