Crăciunul – sărbătoarea Nasterii Domnului

Motto: „Hristos Se naste, slaviti-L!” (Catavasier); „Slava întru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamânt pace, între oameni bunavoire!” (Luca 2,14)

Taina mântuirii neamului omenesc este strâns legata de taina Întruparii Fiului Lui Dumnezeu „de la Duhul Sfânt si din Fecioara Maria” (Crezul) si de nasterea Lui în cetatea Betleemului acum mai bine de doua mii de ani.

Acest eveniment de maxima importanta nu s-a petrecut la întâmplare, ci a fost pregatit prin lucrarea Lui Dumnezeu înca de la începuturile lumii. Ar fi o greseala sa credem ca Nasterea Lui Hristos, Logosul Întrupat, din Fecioara Maria ar fi rezultatul caderii adamice, ea este darul suprem al iubirii Lui Dumnezeu pentru lumea pe care a creat-o.

Nasterea Pruncului în ieslea din Betleem a împartit istoria lumii în doua: înainte de Hristos si dupa Hristos; o noua era a început, s-a încheiat o întreaga istorie milenara de plângere si de durere sub povara mortii vesnice si sub tirania întunericului demonic.

De atunci si pâna astazi, Hristos striga necontenit: „Eu sunt Lumina lumii!” (In 8,12); „Cât aveti Lumina, credeti în Lumina, ca sa fiti fii ai Luminii” (In 12,36), caci „cel ce umbla în întuneric nu stie unde merge” (In 12,35). Cu mult timp înainte înca, marele Isaia proorocul descoperise în chip minunat ca „Fecioara va lua în pântece si va naste fiu si vor chema numele lui Emanuel” (Isaia 7,14) – text cu neputinta de înteles chiar si de catre înteleptii lui Israel, talmacitori ai textelor sfinte, care nu puteau pricepe cum sa nasca o fecioara, fecioara fiind.

Oare care dintre oamenii satui de viata si coplesiti de patimi ai acestui veac sufocat (prin mass-media si nu numai) de tot soiul de „evenimente” (zise „mondene” si „importante”) ar mai putea fi interesat de chipul pogorârii Lui Hristos din cer pe pamânt, între oameni, în noaptea aceea în care S-a nascut din Fecioara Maria în ieslea de la Betleem?

Iata, Arhanghelul însusi raspunde nedumeririi Celui ales de Dumnezeu pentru a marturisi minunea: „Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, ca ce s-a zamislit într-însa este de la Duhul Sfânt” (Mt 1,20). Câta taina, câta adâncime de nepatruns, cât necunoscut de dumnezeire atunci când Îngerul se sfieste în Nazaretul Galileii a grai catre Fecioara: „Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine!” (Lc 1,28); traind taina si împlinind minunea, Fecioara însasi se apara cu învatatura Sfinelor Scripturi: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat?” (Lc 1,34). Iar aici, din fântâna tainelor divinitatii ceresti, pentru întâia oara asupra unei persoane omenesti plamadite din tarâna pamântului se va aseza întreaga Sfânta Treime în chip minunat ca oarecând cei trei tineri la Stejarul Mamvri oaspeti la masa lui Avraam – atunci în chip materialnic, acum duhovniceste, prin lucrarea Duhului Sfânt – „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine si puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea si Sfântul care Se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema!” (Lc 1,35).

Prin toate acestea ni se arata nu numai nemarginirea iubirii Lui Dumnezeu pentru oameni, dar si daruirea totala fata de creatia Sa: „Dumnezeu asa a iubit lumea, încât pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat ca oricine crede în El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.” (In 3,16). Aceasta venire în lume a Fiului Lui Dumnezeu în chipul cel mai smerit cu putinta, ca un anonim, stingher în fânul unei iesle, în staul de dobitoace, din parinti modesti si saraci, în „adânc de smerenie” si „chip de rob” (dupa cum spune Sfântul Atanasie cel Mare) ne arata ca taina a fost cu totul de neînteles pentru vremea aceea. Ca dovada incredibila meschinatate sufleteasca si micime de cuget a regelui Irod (supranumit „cel Mare”!), capabil sa ucida paisprezece mii de prunci nevinovati „de doi ani si mai jos” (Mt 2,16) doar pentru a lua viata Pruncului-Împarat care îi „ameninta” tronul!

Doar dupa ce vom pricepe ca simtamântul bucuriei de a fi cu Hristos nu vine din chefuri si distractii, ci din întâmpinarea cuviincioasa a Lui (prin post si rugaciune, prin marturisirea pacatelor si împartasirea cu Trupul si Sângele Lui) ca pe un Prunc de Împarat purtat si ocrotit de îngeri, abia apoi vom putea întelege ceva din dorinta sfânta a Lui Dumnezeu pentru noi oamenii – „sa Se nasca si sa creasca, sa ne mântuiasca!” („Colind”). Iar aceasta pentru ca taina trebuie pastrata intacta si nealterata pentru generatiile viitoare, deplin curata si întru totul dogmatica, precum a fost dintru începuturi – cu pastori, cu magi, cu îngeri, cu vestiri si cântari din înalt, cu tot alaiul divino-uman al cerului si al pamântului, cu steaua de la Betleem (pentru magi si pentru pastori, vestitoare de bucurie iar pentru multi altii, de atunci si pâna astazi, „savanti” si „cercetatori în stele”, probabil un simplu corp ceresc lipsit de semnificatie).

Praznicul Nasterii Domnului trebuie sa ne cuprinda sufleteste prin lucrarea de curatire a inimii, dar nu printr-o pocainta marcata de tristete si de frica, ci printr-o pocainta a bucuriei, prin care sa simti ca esti si tu unul dintre magi sau dintre pastori; adica sa simti ca si tie personal, în noaptea pacatului din vazduhul inimii tale, îti lumineaza steaua calatoare a rugaciunii lui Iisus, care îti pregateste fiinta pentru venirea euharistica, prin Trup si Sânge, a Lui Mesia – Hristos Cel mult vestit de prooroci – care sa îti transforme inima dintr-o iesle dobitoceasca plina cu fân uscat într-un locas plin de lumina din Lumina Lui Iisus, „Lumina lumii” (In 8,12) „care a venit în lume sa-i mântuiasca pe cei pacatosi” (Sfântul Ioan Gura de Aur) si „sa-i lumineze pe cei dintru întuneric” (Sfântul Prooroc Isaia).

Se cuvine celor ce umbla întru Lumina, ca fii ai Luminii, sa fie pururea treji si cu multa luare aminte asupra tuturor acestor lucruri care marcheaza istoria lumii si dau sens real, crestinesc, vietii noastre pe pamânt. „Cel ce nu este cu Mine este împotriva Mea” (Lc. 11,23), spune Pruncul Iisus, surpând deopotriva domnia lui Irod, dar si tirania diavolului. Semnificativ, regatul lui Irod se va împarti între urmasii sai, pentru ca lumea sa afle si sa înteleaga ca singura împaratie, vesnica este si va fi „împaratia cea pregatita voua de la întemeierea lumii.” (Mt. 25,34). „Pentru ca a Ta este împaratia si puterea si slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfântului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!”

sursa – https://www.bzi.ro/craciunul-in-suflet-in-minte-si-in-inima-253380