Despre recunostinţă. Poveste cu tâlc.

Despre recunostinta

O poveste reala spune ca intr-un orasel din America, traia un om care s-a imbogatit din petrol. Dorind sa sprijine localitatea unde s-a nascut si a crescut a facut un gest surpriza.

De Craciun, in fiecare an, fiecare om din cei 10.000 – 15.000 de locuitori primea acasa un plic cu o suma de bani de la prietenul nostru.
Asta s-a intamplat an de an, timp de cativa ani buni.
Intre timp, copii omului au crescut si a venit vremea sa se duca la facultate. Tatal s-a gandit ca trebuie sa intrerupa traditia cu plicurile de Craciun pentru a le cumpara copiilor un apartament si a le plati facultatea. Asadar, in acel an…nimeni nu si-a mai primit plicul cu bani acasa. Mai intai au crezut ca e doar o intarziere, apoi au inceput sa se enerveze, iar dupa o saptamana de la Craciun au intrat in panica. Oare nu-si vor mai primi banii ?

Dupa o discutie in piata centrala a localitatii…incet incet tot mai multi locuitori s-au indreptat catre casa unde locuia cel care ii ajutase atatia ani.

Au inceput sa vocifereze, au venit cu bannere, lozinci si pancarte. Intr-un final omul nostru iese din casa si incearca sa le explice situatia :
– Dragii mei, acum am copii mari, trebuie sa ii dau la universitate, sa le cumpar o casa, sa isi continue si ei studiile, sa am grija de viitorul lor.
La care toata gloata a raspuns in cor:
Nu se poate asa ceva…tu iti dai copiii la facultate pe banii nostri?

Morala – Nu tot ceea ce primim ni se cuvine. Nu tot ceea ce primim trebuie sa fie la nesfarsit. daca cineva ne-a ajutat o perioada si dupa aceea nu o mai face, este probabil ca nu mai poate si nu trebuie sa ne suparam ci sa multumim pentru tot ce am primit.