Gura lumii sau să trăim liber?

„Ce o să zică lumea?”

Nu stiu voi dar eu am crescut cu vorbele astea, mi le spuneau mama, bunica, tatăl sau oricine altcineva din familie care îmi dorea binele si voia ca nu cumva să fac ceva ce ar putea deveni motiv de rușine sau ocară prin vecini. Am avut tot timpul chestia asta în minte, oriunde m-am dus si orice aș fi făcut…am trăit cu „frâna trasă” ca nu cumva acțiunile mele să fie motiv de bârfă la ceas de seară, între vecine, pe băncuța din fața porții. Acum însă stau si ma gândesc dacă am făcut bine sau ar fi trebuit să trăiesc liber, fără constrângeri, asta neînsemnând săa fac lucruri rele ci pur și simplu să nu îmi pese ce cred alții despre deciziile și acțiunile mele.

Și totuși…De ce ne interesează atât de mult ceea ce spun alții despre noi?

Un vechi proverb romanesc spune,  foarte sugestiv : ,,Foaie verde lobodă,/ Gura lumi-i slobod.”

Se povesteşte într-o carte veche că un tată şi cu fiul său se duceau la târg să vândă un măgar.  Tatăl şi fiul mergeau pe lângă măgar, pe jos, când s-au întâlnit cu nişte oameni care i-au luat în primire zicându-le:

-Ce oameni proşti, îşi rup încălţămintea şi picioarele ca să nu strice potcoavele măgarului!.

Atunci, tatăl se sui pe măgar şi plecă. Curând se întâlniră cu alţi călători care i-au luat din nou în râs:

-Ce tată fără pic de inimă, uite, că nu are milă de copilul lui, îl lasă, sărmanul, să bată drumul pe jos!.

Tatăl coborî şi sui pe măgar pe copilul său. Se întâlniră cu alţi călători. Văzându-i, aceştia spuseră:

-Poftim! Iată bătrânul merge pe jos iar fiul său călare pe măgar .

„Ce-i de făcut, măi, cu oamenii aceştia?” zise tatăl. Se suiră amândoi pe măgar, cu nădejdea că vor astupa gura lumii. Da, de unde, abia făcură câţiva paşi şi alţi oameni pe care-i întâlniră ziseră:

-Ia, uitaţi-vă, ce oameni tirani, două matahale de oameni sănătoşi merg călare pe un biet măgar.

„Ascultă, măi fiule, zise tatăl, cu oamenii aceştia nu o scoatem la capăt. Hai să mai încercăm una !”. Coborâră amândoi de pe asin, luară o prăjină de lemn şi, legând măgarul de câte două picioare, îl ridicară în spate şi porniră cu el la drum. Când se întâlniră cu alţi călători, aceştia începură să râdă de ei ca de nişte nebuni că n-a mai fost chip, se spune în povestire, şi de supărare, omul nostru a trântit măgarul într-o râpă, într-un râu şi s-a întors acasă fără el numai să scape de gura lumii.

Cu următoarea ocazie , iși spune omul nostru foarte nervos, am sa făc cum vreau eu !!!

Ce putem învăța din această poveste? Să facem oare ceea ce cred alții că e bine să facem? Să dăm ascultare la ceea ce spune  gura lumii? Ori facem ce și cum credem noi de cuviința că este mai bine pentru noi ?
Răspunsul poate să și-l dea fiecare, sper însă ca fiecare să se ia după propria-i „gură”(am vrut să spun ,minte). pentru că așa cum bine spune un proverb românesc ” Apa, vântul şi gura lumii nu le poţi opri niciodată”.

Să fiți buni și înțelepți !!!