Încearcă! Pur si simplu…EXCEPŢIONAL

Încearcă!

Încerci în fiecare zi să faci totul mai bine, să devii un om mai bun, ȘI TOTUȘI, nimic nu se schimbă…

Încerci în fiecare zi să iubești mai mult, mai intens, ȘI TOTUȘI, inima ta nu tresaltă mai tare.

Încerci în fiecare zi să fii un prieten mai bun, ȘI TOTUȘI, puțini te privesc ca pe un frate.

Încerci în fiecare zi să muncești mai bine, să te implici cât mai mult, ȘI TOTUȘI, nu ai o carieră înfloritoare.

Încerci în fiecare zi să trăiești în armonie cu persoana iubită, ȘI TOTUȘI, certuri există.

Încerci în fiecare zi să fii mai vesel și mai efervescent, ȘI TOTUȘI, lumea te percepe ca pe o persoană tristă.

Încerci în fiecare zi să câstigi cât mai mulți bani, ȘI TOTUȘI, te zbați în lipsuri financiare.

Încerci în fiecare zi să arăți cât mai bine, ȘI TOTUȘI, realizezi că sunt multe alte persoane care strălucesc mai tare decât tine.

Încerci în fiecare zi să nu invidiezi pe nimeni, ȘI TOTUȘI, te doare sufletul când vezi cât succes au oamenii de lângă tine.si totusi

Încerci în fiecare zi să stai cât mai mult cu persoanele iubite, ȘI TOTUȘI, le vezi din ce în ce mai rar.

Încerci în fiecare zi să te lași de fumat, ȘI TOTUȘI, parcă dai tot mai mulți bani pe țigări.

Încerci în fiecare zi să faci ceva care te-ar putea împlini, ȘI TOTUȘI, nu știi de ce te simți mai debusolat ca oricând…

Încerci în fiecare zi să fii cinstit cu tine, ȘI TOTUȘI, simți că ești înconjurat numai de minciună.

Încerci în fiecare zi să renunți la lucrurile care te trag în jos, ȘI TOTUȘI, ai impresia că mai jos de atât nu ai cum să cobori.

Încerci în fiecare zi să-ți găsești liniștea sufletească, ȘI TOTUȘI, ești mereu foarte agitat.

Încerci în fiecare zi să ții o carte în mână, ȘI TOTUȘI, realizezi că-n fața ta se află mereu televizorul…

Încerci în fiecare zi să faci totul mai bine, să devii un om mai bun, ȘI TOTUȘI, nimic nu se schimbă.

ȘI TOTUȘI, trebuie să crezi în tine! Trebuie să reușești cândva. Privește-ți sinele…!

Vorbește cu tine…

Cere-ți un sfat! Caută-ți calea! Privește un apus de soare…Respiră adânc!

Zâmbește…!

Nu ți se dă niciodată o dorință dacă nu ți se dă și puterea de-a o realiza…

ȘI TOTUȘI, s-ar putea să fie nevoie să muncești din greu pentru ea!

A.

sursa – desprerealitate.ro