Legenda sau povestea lui Mos Crăciun

Povestea sau legenda lui Mos Crăciun

La marginea unui oraș, cu mult timp în urmă, trăia un meșter bătrân care făcea jucării. Tot anul meșterea la ele cu dragoste si răbdare. Erau minunate si nu semănau una cu alta. Povestea lui Mos Crăciun începe în Ajunul Crăciunului, când bătrânul meșter pleca din oraș sa-si vândă jucăriile. Oameni din acel oraș nu erau prea bogați. Meșterul le vindea jucăriile pe mai nimic.

Dar asta nu-i scădea cu nimic bucuria de a face jucării de care copiii sa se bucure, după datina, in dimineața de Crăciun. Pana intr-un an in care…
Meșterul vânduse toate jucările si se întorcea spre casa. La marginea orașului s-a oprit sa privească o fereastra. Știa ca acolo locuiește o familie săraca si se întreba ce jucării or fi primit copii din aceasta casa.

Trei copii visau cu voce tare:

-Daca am avea un soldățel de plumb, numai unul, ne-ar fi de ajuns…

-Ne-am juca împreuna si nu ne-am certa nici o data pentru el. Bătrânul știa ca nu mai avea nici o jucărie si tare ar vrea sa le dăruiască măcar una. Dar ce minune! Tocmai un soldățel de plumb răsărise, nu se știe de unde, in fundul sacului. Si, astfel, dorința celor trei frați sarmani s-a îndeplinit.

In drum spre casa, bătrânul gândea: „As vrea sa fac atât de multe jucării, încât sa dăruiesc cate una fiecărui copil din lume dar mai ales celor sarmani, cărora n-are cine sa le cumpere”. Si acum mergând așa, pe gânduri, văzu in zăpadă un pui de căprioara care-l privea cu ochi triști.

-Sarmana făptura, ce te doare?

Se pare ca puiul de căprioara se ranise la un picior. Cum a știut si cu ce a avut la îndemâna, bătrânul i-a legat rana si la ajutat sa se ridice.

Atunci făptura aceea gingașa i-a vorbit cu glas limpede ca si de copil:

-Acum vad ca ai o inima buna. Dorința ti se va îndeplini.

Ca din pământ a apărut o sanie fermecata purtata in zbor de niște reni minunați.

Si bătrânul s-a înălțat cu ei si slava cerului înstelat, spre o lume de basme. Chiar si hainele lui sărăcăcioase se preschimbaseră in niște haine neobișnuite de culoare roșie.

N-ar fi putut spune cat si pe unde l-a purtat sania fermecata. Intr-un târziu, a simtit cum coboară lin intr-un ținut înzăpezit, unde li aștepta o căsuța cu ferestre luminate. O mulțime de pitici ca si cei din povesti l-au întâmpinat bucuroși.

Piticii erau harnici si îndemânatici, gata sa se apuce de treaba. Materialele se găseau din belșug, caci, nu se știe cum, se înmulțeau mereu si nu se terminau niciodată. Iar bătrânul meșter priceput ii îndruma pe pitici si împreuna făceau jucării, mereu mai multe si mai frumoase. Pentru fiecare copil din lume, jucăria pe care si-o dorește.

In seara de Ajun sosesc colindătorii. La fiecare casa, ei aduc vestea minunata a nașterii Domnului si urează un an bun si îmbelșugat.
Târziu, când noaptea se lasă, copii se culcasera in pătucurile lor. In urechi le mai suna încă zvonul de colinde: „O ce veste minunata”… Apoi dorm si visează…

Dar oare vis sa fie???

Este noaptea in care visele copiilor se împlinesc. A doua zi, in dimineața de Crăciun in jurul bradului împodobit, bucuria nu mai are margini. Nici unul dintre ei n-a fost uitat. Iar după numele sărbătorii, copiii i-au pus numele Moș Crăciun si așa a rămas pana astăzi.

sursa – netăciun