Marele zodiac al iubirii – Zodia SĂGETĂTORULUI

Marele zodiac al iubirii-Zodia SĂGETĂTORULUI

Caseta cu bijuterii a SĂGETĂTORULUI

Caracterul zodiei. Semnul şi conţinutul acestei zodii se identifică prin foc – un element al lumii înconjurătoare considerat de vechii fi-losofi, asemenea apei, ca principală cărămidă a tuturor văzutelor şi nevăzutelor, a lumii vii şi nevii. Dintre toate semnele stăpânite de foc, semnul Săgetătorului este considerat cel mai echilibrat, deoarece el nu va arde decât atât cât trebuie, rar atingând extremele. Totuşi, nefiind un semn fix, nativul în Săgetător îşi va putea permite o serie de fluctuaţii şi derivaţii, fiind socotit de astrologi ca un semn zodiacal liberal. Se spune că Vechii Magi îi considerau pe nativii în Săgetător a fi or foarte buni, or foarte răi, cale de mijloc existând doar rareori. Fapt explicabil, probabil, şi prin aceea că nativul în Săgetător este un tip nervos pur. Destule argu-mente, deci, pentru a conchide că pasiunile acestui nativ, că sentimentele şi vibraţiile sale sufleteşti, deşi în rare cazuri de mare intensitate, vor fi, de regulă, numeroase şi dense, având o coloristică demnă de cea mai bogată imaginaţie.

Ziua norocoasă – joi. În vechime, această zi era celebrată ca fiind ziua bucuriei şi a pregătirilor sufleteşti pentru evenimentele spirituale de la finele săptămânii. Joia este atestată de astrologi ca fiind ziua oamenilor vrednici.

Cifra norocoasă – 3. Cu mii de ani în urmă, această cifră era considerată magică. Magie care nu s-a vestejit de tot nici chiar în societatea modernă, cifra 3 fiind încă de referinţă, pornind chiar şi de la simpla numărare – 1, 2, 3 şi… sau 3, 2, 1 şi…De altfel, este şi simplu de constatat faptul că ziua de joi, guvernată de Jupiter, va fi caracterizată întotdeauna de cifra 3. De asemenea, vor purta semnele norocului şi multiplii lui 3. Nu trebuie uitat faptul că astrologii consideră numărul 3 ca fiind unul foarte dinamic, de atac. În plan spiritual, cifra 3 are o semnificaţie excepţională – trinitatea. Şi în sistemele religioase dezvoltate, complexe, găsim aceeaşi cifră 3, cunoscută în aceste cazuri sub numele de Treime. În plan mai larg, naşterea, viaţa şi moartea sunt abordate ca fiind cele trei înfăţişări ale materiei. Nici mitologia nu uită cifra 3 şi o foloseşte din plin, începând, să zicem, cu cele Trei Graţii. În filosofia antică, trei elemente erau socotite a fi constituentul lumii naturale – apa, aerul şi focul.

Piatra norocoasă. Şansa Săgetătorului va fi slujită de nu mai puţin de patru pietre, care din care mai frumoasă: ametistul, safirul, smaraldul şi agata. Dintre acestea, cea mai mare putere asupra nativului o are ametis-tul, care este un cuarţ violet foarte expresiv. A doua piatră puternică este safirul, o piatră de culoare albastră, considerată preţioasă. Dintre metale şi aliaje, zodia Săgetătorului şi-a ales să patroneze cositorul.

Culoarea norocoasă. Săgetătorul înaintează în mod hotărât pe spectrul luminii şi îşi găseşte norocul în albastru, verde, violet şi purpuriu. Pur-puriul va fi culoarea care va dinamiza gândirea şi acţiunile Săgetătorului, semnalând, totodată, că preţioasa lumină de peste vară se varsă, impla-cabil, în marele ocean cosmic, împuţinându-se şi, prin urmare, nu mai e nimic de făcut decât să se aştepte curgerea timpului, care să aducă o altă renaştere a luminii. Expresia stării psihice a Săgetătorului este dată, fără îndoială, de violet care, după cum se ştie, este ultima culoare din miracu-losul spectru al luminii.

Floarea norocoasă. Chiar şi florile menite a contribui la norocul Săgetătorului, chiar şi acestea vor purta cu ele acelaşi ciudat, melancolic şi persistent violet. Este vorba despre liliac şi violeta mov. Lor li se va adăuga, în mod firesc, salcâmul, mai ales salcâmul cu florile mov.

Parfumul norocos. Până şi aroma binefăcătoare nativului în Săgetător vine, iată, tot dinspre melancolicul violet. Prin urmare, parfumul de vio-lete va avea efecte atât asupra nativului în Săgetător, cât şi asupra celor care-i vor fi prin preajmă. Noroc îi vor purta Săgetătorului alte două par-fumuri uşor de identificat – cel de crin şi mai ales cel de narcise.

Muzica norocoasă. Săgetătorul se va simţi în mare formă, mai ales sub influenţa ritmurilor zilei, a ritmurilor la modă, care fac furori pretutin-deni în lume şi sunt pe primele locuri în topuri. Dintre acestea, muzica pop îl va însenina întotdeauna.

Calitatea umană admirată. Nativul în Săgetător va avea mereu vorbe bune despre oamenii energici, plini de viaţă, cu spirit iscoditor. Fireşte, va dori să fie şi el asemenea lor şi, în consecinţă, se va forma şi autoeduca exact în acest sens.Sagittarius20

Calitatea umană detestată. Săgetătorul va dispreţui pe omul flecar, pe cel ironic, pe zeflemist, pe cei care se iau de oameni sau intră în viaţa oamenilor, bătându-şi joc de tot şi de toate, fără a avea nimic sfânt.

Ideal de viaţă. Nativul în Săgetător are impresia că suprema realiza-re, că supremul ţel al unui om este celebritatea, altfel spus îşi va dori să ajungă vedetă, domeniul contând mai puţin.

Dorinţa secretă. Săgetătorul va dori, foarte mult, să se afirme, să fie un om important, să ştie că este preţuit şi căutat de oameni.

Verbul specific – a înţelege. Nativul în Săgetător va fi convins că, pen-tru a înţelege lumea înconjurătoare, dar mai ales pentru a te înţelege pe tine însuţi, nu trebuie precupeţit nici un efort intelectual. În acest de-mers al său, drumul e clar: să nu crezi c-ai înţeles ceva, până când nu te-ai cunoscut, în primul rând, pe tine însuţi. Este un precept vechi care, probabil, va dăinui atâta timp cât pe pământ vor exista nativi sub semnele Săgetătorului şi nu numai.

Zodii care se armonizează cu Săgetătorul. Nativul în Săgetător îşi va găsi ecourile şi armonia tocmai la prima treaptă a cercului zodiacal, în puternicul şi spiritualul Berbec.

Zodii conflictuale cu Săgetătorul. În general, nativii aflaţi sub celelalte semne zodiacale, fără excepţie, sunt neutri faţă de nativul în Săgetător. În viaţa cotidiană, Săgetătorul este, adesea, admirat fără rezerve de nativii din celelalte zodii, fiind, totuşi, invidiat uneori, dar asta numai şi numai cu totul întâmplător.

Zodiile concubinajului şi ale căsătoriei. Persoana născută sub sem nele Săgetătorului va putea face casă bună cu Berbecul, Gemenii, Leul, Balanţa şi Vărsătorul. După caz, Săgetătorul, femeia Săgetător mai ales, va putea convieţui şi cu nativi din celelalte zodii. Bărbatul Săgetător va putea face un cuplu reuşit, în primul şi-n primul rând, cu femeia Berbec, observaţiile făcute de-a lungul timpului confirmând, din plin, această afirmaţie.

Trăsăturile personalităţii nativului în Săgetător. Nativul Săgetător este un arcaş de excepţie. El va ţinti foarte departe, neînchipuit de depar-te, spre ideal, spre infinit. Săgetătorul are, de felul său, o gândire pozitivă, firea fiindu-i robustă. Este înzestrat cu suflet mare, fiind generos, om de cuvânt, ambiţios, sincer, stăpân pe sine. Vesel şi optimist, Săgetătorul simte nevoia de viaţă palpitantă, de cunoaştere. Este încăpăţânat în acţiune, consecvent, responsabil. Va iubi aventura şi va risca la viaţa lui, ori de câte ori va avea ocazia. Surprinzător însă, toate acestea vor fi, în prealabil, excelent calculate, eventualele riscuri fiind asumate cu bună ştiinţă. Nati-vul în Săgetător este un mare iubitor de libertate şi independenţă.

Călăuză astrală – Jupiter. Cu asemenea călăuză astrală, nativul în Săgetător va fi om de acţiune, om de iniţiativă, inovator şi explorator. Şi, de asemenea, un însetat de glorie, un iubitor de măreţie.

Simbol astrologic. Simbol pentru zodia Săgetătorului este Centaurul Săgetător, acesta fiind un personaj din mitologia greacă, jumătatea sa din faţă prezentându-se ca un bust de bărbat, în timp ce corpul este de cal. Această combinaţie dintre om şi animal conferă zodiei multă origi-nalitate. Centaurul Săgetător înseamnă apetit pentru viaţă în aer liber, în puterea naturii, dar şi un spirit profetic şi mereu inspirat.

Guvernare asupra corpului Semnul zodiacal al Săgetătorului va influenţa, cu precădere, „combinatul chimic” al corpului omenesc – ficatul şi bila, precum şi nervul sciatic şi arterele. La exterior, influenţele se vor manifesta asupra şoldurilor şi coapselor. Nativul în Săgetător va putea avea, uneori, probleme de sănătate tocmai cu aceste părţi ale corpului său. Prin urmare, pentru a nu avea prea mari neca-zuri cu ficatul şi bila, i se recomandă nativului în Săgetător să fie atent la alimentaţie, dar şi la supărare şi stres. Altfel spus, la tot ce înseamnă existenţa sa cotidiană, deoarece se spune că fiecare Săgetător are în el o picătură de otravă care ar putea, la o adică, să-i fie dăunătoare în primul rând lui însuşi.

Poziţia pe cer a semnului zodiacal. Săgetătorul sau Arcaşul este o constelaţie ce cuprinde 146 de stele, fiind situată în emisfera australă. Zona celestă a Săgetătorului are multe stele frumoase, pe fondul unor pulberi şi nebulozităţi ce sugerează o atmosferă de mare sărbătoare, de aurită şi argintată festivitate.

Zonele sensibile în dragoste. Atât la bărbat, cât şi la femeie, coapsele au o sensibilitate deosebită. Femeile Săgetător vor dovedi o pasiune sporită dacă, în jocurile de dragoste, va fi inclus şi părul. La rândul lor, bărbaţii Săgetător vor avea un plus de plăcere atunci când în jocurile lor amoroase va fi inclusă, de la bun început, şi zona genitală.

Trăsăturile generale ale nativului în SĂGETĂTOR

Viaţa se prezintă pentru nativul aflat sub semnele zodiei Săgetător ca un spaţiu al cutezanţei, al aventurii, al curajului. Nativul Săgetător nu se va preocupa, în acţiunile sale de amploare şi pline de risc, doar de împlinirea intereselor personale, ci va năzui să servească şi interesul general, cauzele majore, care să-i aducă nume şi renume. Şi, nu o dată, acest om, care este un as al curajului, va reuşi. De altfel, el nu se lasă învins cu una, cu două, şi va face absolut tot ce îi stă în putinţă ca să reuşească.

Nativul în zodia Săgetătorului se va manifesta ca un om al legii, încer-când să fie, şi în acest context, un profesionist al moralei. Justiţiarul din el este dublat de un însetat de libertate, de un om în continuă căutare şi expansiune.

Nativul Săgetător este leal de felul său, fiind o persoană sinceră şi deschisă. Lipsindu-i uneori un autocontrol prea riguros, Săgetătorul poate fi câteodată naiv, putând cădea victimă şarlatanilor. De asemenea, uneori va da dovadă de superficialitate, ceea ce îi va dăuna foarte mult.

Mare iubitor de libertate, de acţiune şi iniţiativă pe cont propriu, Săgetătorul va fi un duşman neîmpăcat al celor autoritari, al celor care se bagă în viaţa altora, al răilor pe care lumea nu-i mai încape. Din aceste motive, Săgetătorul va sări, necondiţionat, în ajutorul celor slabi şi va lup-ta, adesea, pentru justiţie socială. Se spune despre Săgetător că are limba ascuţită, observaţiile lui corectând şi arzând precum acidul.

Nativul în Săgetător va fi un luptător pentru sfere de influenţă, pentru cunoaştere, încercând, mai mereu, să-i atragă şi pe alţii de partea sa, să şi-i facă aliaţi, acordându-le tuturor, din păcate, mai multă încredere decât ar merita. Se spune despre nativul în Săgetător că este generos, el manifestându-şi această frumoasă trăsătură de caracter cu seninătatea pe care ţi-o poate da numai posesia unei mari şi intangibile bogăţii. Se pare că soarta este, adesea, mai mult decât darnică cu acest om şi, în consecinţă, Săgetătorul va avea, la rându-i, de unde da. Săgetătorul va fi generos cu bucurie, cu încântare că poate acorda şi altora câte ceva din norocul său. Şi nu încape îndoială faptul că nativul sub semnele Săgetătorului este un norocos.

Dorinţa de a învăţa, deschiderea spre relaţii complexe cu oameni diverşi, dorinţa şi plăcerea de călători, capacitatea de a-şi apropia filosofia, artele, literatura, teologia, astronomia, fac din nativul în Săgetător unul dintre cele mai înalt spiritualizate semne ale zodiacului.

Puterea minţii nativului în Săgetător este atât de mare încât poate străpunge viitorul. Având capacitatea de a prevedea, nativul în Săgetător va putea face previziuni în politică, în tranzacţiile de la bursă, în finanţe. Desigur, dintre Săgetători se vor alege şi indivizi care vor putea să-şi prevadă chiar şi propriul viitor.

Aparent, nativul în Săgetător poate fi lesne tras pe sfoară, realitatea dovedind, însă, că nu este tocmai aşa, deoarece acest om are capacitatea, destul de rară, de a-şi preţălui rapid partenerii, identificându-i cu exacti-tate pe laşi, pe ticăloşi, pe trădători, pe toţi cei care lui i se pare nepotriviţi pentru a avea de-a face cu ei. Săgetătorul este, în felul său, un prototip al omului îndelung rătăcitor prin această lume. El unul va considera că viaţa este prea scurtă pentru a-şi permite să piardă timpul cu pedanterii, cu prefăcătorii, cu jocuri de culise, cu momeli şi urzeli. Sufletul Săgetătorului va fi îndeobşte senin. Prin urmare, Săgetătorul va avea foarte rar vreo tulburare atât de puternică, atât de copleşitoare încât să-l fărâme, încât să-l dărâme sufleteşte. Din acest motiv, nativul aflat sub semnele zodiei Săgetătorului va purta cu el un optimism funciar şi va apărea celor din jur drept un om lipsit de griji, liber şi mereu disponibil pentru un schimb de idei.

Se spune despre Săgetători că sunt plini de temperament, atât bărbaţii, cât şi femeile, situaţie ce îi impune ca pe nişte parteneri interesanţi în dragoste, în cea platonică, precum şi în cea fizică. Nativul în Săgetător este, de altfel, unul dintre cei mai roditori oameni, fiind înzestrat cu o fecunditate peste media nativilor din celelalte zodii.

În viaţa de zi cu zi, nativul în Săgetător va acumula, cu toată seriozitatea, experienţă, inclusiv în dragoste, la care va apela ori de câte ori va avea nevoie.În general, firea Săgetătorului are gravate pe ea semnele sensibilităţii ar-tistice. Trebuie menţionat faptul că unii Săgetători chiar sunt artişti pe bune, şi trăiesc şi se comportă ca atare, adică mereu liberi şi niciodată, de nimeni struniţi. Se înţelege, prin urmare, că şi în dragoste, nativul aflat sub semnele constelaţiei Săgetătorului ar putea fi pândit, mai des sau mai rar, după împrejurări, de o pârdalnică instabilitate afectivă.

sursa – https://astrodeva.wordpress.com/2015/10/07/marele-zodiac-al-iubirii-zodia-sagetatorului/