Marele zodiac al iubirii – Zodia VĂRSĂTORULUI

Marele zodiac al iubirii – Zodia VĂRSĂTORULUI

 Caseta cu bijuterii a VĂRSĂTORULUI

Caracterul zodiei. Numită şi Zodia Vărsătorului de Apă, Vărsătorul are trăsăturile zodiilor de aer, adică se înrudeşte într-un anume fel cu cea a Gemenilor, precum şi cu cea a Balanţei. Tipic pentru aceste zo-dii – spiritul viu, iscoditor, natură fluidă, mereu schimbătoare şi adesea strălucitoare, adică intelectuală. În cazul Vărsătorului, caracteristicile zodiilor de aer sunt foarte pronunţate, putându-se spune că avem de-a face nu cu aer obişnuit, ci… cu aer comprimat. Un anume imobilism caracterizează, totuşi, firea nativului aflat sub semnele acestei zodii, be-nefic cel puţin în ceea ce priveşte afectele. Altfel spus, Vărsătorul va iubi cu putere, cu patimă chiar, dar nu trecător, ci în mod durabil, uneori pen-tru toată viaţa. Astrologii sunt de părere că acest comportament, această capacitate de a stabili legături afective solide nu se manifestă numai în dragoste, ci şi în celelalte domenii prin care se preumblă, de-a lungul vieţii sale, nativul Vărsător.

Ziua norocoasă – duminica. Este ziua înălţării spiritului şi a iubirii de Dumnezeu. În ziua de duminică, omul se întoarce spre sine, dar şi spre divinitate, rezultând un zbor spre înalt chiar şi în cazul celui mai umil om. Este ziua când inima încearcă a se uni, şi chiar se uneşte, cu mintea. De altfel, oamenii acestei zile sunt numiţi, adesea, oamenii Soarelui. În mod obişnuit, ziua de duminică impune personalităţi puternice, oamenii acestei zile dorindu-şi, în mod obişnuit, un ascendent faţă de cei din jur.

Cifrele norocoase – 4 şi 8. Din punctul de vedere al studiilor de nume-rologie, există nişte asemănări între numerele 4 şi 8, ambele influenţând, aproximativ în acelaşi fel, starea psihică şi, în general, mentalul, dar şi afectele. Iată, persoanele cu numărul norocos 4 vor fi curajoase, luptătoare, capabile de schimbări, avântate în iniţiativele lor. Aproape la fel vor fi şi persoanele dominate psihic de 8, adică ferme, decise, tenace, serioa-se, echilibrate. Există, însă, şi o serie de deosebiri. De pildă, cifra 4 este considerată de numerologi ca fiind o cifră a perfecţiunii, a simetriilor perfecte, în timp ce 8 presupune o serie de evenimente ceva mai puţin clare, adesea neplăcute. Cert este, însă, faptul că zodia Vărsătorului este dominată, cel puţin din punct de vedere psihic, de ambele numere.

Piatra norocoasă. Nici până în ziua de azi, astrologii nu au reuşit să se pună de acord în ceea ce priveşte pietrele purtătoare de şansă pentru Vărsător. Unele zodiace, de obicei dintre cele vechi, dau ca purtătoare de noroc granata, ametistul şi glazuritul, în timp ce altele, moderne, susţin că opalul şi safirul ar fi pietrele care ar credita cu noroc pe nativul în Vărsător. În ceea ce ne priveşte, considerăm a fi norocoase pentru nativul în Vărsător următoarele pietre: opalul, safirul, ametistul şi granata. Dintre metale, plumbul rămâne cel mai favorabil Vărsătorului, fiind pentru acest nativ asemenea unei sugestii de melancolie, de reverie, generator al unei stări de bine.

Culoarea norocoasă. Sunt cel puţin trei culori care aduc noroc Vărsătorului: albastrul verzui, ultramarinul şi violetul. Există zodiace care consideră norocoase unele culori şi mai ciudate, cum ar fi albastrul noptatic sau alte culori, rare, misterioase, amestecate cu tonuri întunecate.

Floarea norocoasă. Întâi şi-ntâi violeta. Apoi lăcrimioara. Noroc va avea Vărsătorul şi din partea celui mai natural şi mai ecologic buchet de flori, cel alcătuit din flori de câmp.

Parfumul norocos. Vărsătorul se va însoţi în noroacele sale cu parfumuri puternice, persistente, chiar agresive, cum ar fi cele de zambile, de iasomie sau de violete.

Muzica norocoasă. Nativul în Vărsător va şti să guste un ritm mo-dern, astfel că se va apropia, cât se poate de mult, de asemenea ritmuri, simţindu-se bine cu jazz-ul, cu blues-ul, cu alte ritmuri contemporane lui sau prelucrate în stil modern.

Calitatea umană admirată. Vărsătorul va pune mare bază, în relaţiile sale, pe sinceritate, considerând că orice colaborare, şi mai ales prietenie, vor putea exista numai şi numai pornind de la cunoaşterea întregului adevăr, fie el şi neplăcut sau chiar şocant.VARSATOR

Calitatea umană detestată. Nativul în Vărsător va urî întotdeauna egoismul şi lipsa de înţelegere faţă de semeni. Este vorba despre o delimi-tare netă de aceste stări comportamentale negative, cât şi despre o luare de poziţie faţă de orice altă manifestare cotidiană, mai mult sau mai puţin meschină, criticată în mod obişnuit de nativul în zodia Vărsătorului.
Ideal de viaţă – să ajungă pe cele mai înalte trepte ale spiritualităţii.

Dorinţa secretă – să fie un tămăduitor, un doctor de suflete, un modelator de conştiinţe, să fie un adevărat inginer de suflete şi conştiinţe. Şi, desigur, să aibă cât mai mulţi prieteni, bărbaţi, dar şi femei, deopotrivă, cu toţii fiind egali în faţa Vărsătorului în ceea ce priveşte prietenia.

Verbul specific – a şti. Nativul în Vărsător va dori să ştie, în primul rând, totul nu numai despre el, ci şi despre semenii săi. Pentru un auten-tic Vărsător, cunoaşterea este principala raţiune de a fi pe această lume. În procesul cunoaşterii, întotdeauna sau aproape întotdeauna, ţelurile Vărsătorului vor fi înalte şi foarte înalte.

Zodii care se armonizează cu Vărsătorul. În mod obişnuit, pot in-tra în rezonanţă cu Vărsătorul unele zodii întrucâtva apropiate în ceea ce priveşte factura psihică şi natura comportamentală ale acestuia. În ceea ce priveşte zodiile care l-ar putea completa pe nativul în Vărsător, apropierea de acestea se va putea întâmpla numai rareori şi cu totul întâmplător. Vărsătorul va putea fi tovarăş de simţire şi de idei cu Berbecul şi Gemenii, precum şi cu Balanţa sau Leul, dar mai puţin, totuşi, cu acestea din urmă.

Zodii conflictuale cu Vărsătorul. În primul rând este vorba despre Taur. Nici cu Capricornul nu vor putea fi găsite, chiar atât de uşor, căile de comunicare sau de asociere.

Zodiile concubinajului şi ale căsătoriei. Pentru un veritabil Vărsător, cea mai potrivită pereche va fi nativul în Berbec. Un nativ în Vărsător va putea avea un concubinaj sau o căsnicie de succes şi cu un nativ în Gemeni, Balanţă, Leu sau Săgetător. Bărbaţilor Vărsător li se recomandă, cu căldură, femeile Berbec sau Gemeni. În ceea ce priveşte legăturile lor cu femeile Leu sau Taur, deşi se vor simţi foarte bine la început, nu li se recomandă sub nici o formă, deoarece în final vor pierde.

Trăsăturile personalităţii nativului în Vărsător. Nativul în Vărsător va fi dominat de idealism. Liber în gândire, el va dori să aibă şi libertate de mişcare. Astrologii spun despre Vărsător că este plăcut, stilat, inteli-gent, original în gândire, independent, studios, speculativ, sincer, candid, sufletul fiindu-i mai mereu însorit. Totuşi, judecăţile sale vor fi subiective şi nu va şti, chiar întotdeauna, să deosebească binele de rău. Va urî sau va iubi cu toată puterea şi nu va face un secret din acest lucru.

Călăuză astrală. Această zodie are două călăuze astrale – Uranus şi Saturn. Potrivit astrologilor moderni, nativul călăuzit de Uranus va căuta cu elan, cu înfrigurare, mereu şi mereu, tot ceea ce este nou, tot ce este ieşit din obişnuitul vieţii. De aici, o anume neodihnă a Vărsătorului, atât la nivel mental, cât şi la nivel concret, fizic. Despre Saturn, vechiul stăpân al Vărsătorului, se spune că îi impunea nativului acestei zodii o conduită aspră, dominată de un spirit de dreptate absolut, ceva asemănător Legii Talionului. Asemenea conduită determină destul de puţină înţelegere faţă de condiţia umană obişnuită, nativul în Vărsător închipuind stări utopice, deasupra tuturor năravurilor şi pasiunilor omeneşti. În societatea modernă, stări de genul acesta sunt, de regulă, ieşite din matca timpului, depăşite, nativii influenţaţi de planete de felul Saturnului părând a fi deja vindecaţi de anumite tendinţe spre absolutul care-i soarbe, de înclinaţii şi fixuri ce par a fi aberante, fie ele sufleteşti sau comportamentale.

Simbol astrologic – Vărsătorul de Apă – o idee grafică, inspirată din-tr-o reprezentare străveche ce reprezintă sursa inepuizabilă a apei vii, a apei care dă viaţă şi menţine viaţă. Valurile, reprezentate adesea atunci când este vorba despre Vărsător, simbolizează, desigur, eternitatea apei.

Guvernare asupra corpului omenesc. Zodia Vărsătorului va influenţa gleznele, practic deplasarea omului în spaţiu. Semnul Vărsătorului ghidează, în mod obişnuit, picioarele, muşchii gambei, tendonul lui Ahile şi circulaţia sângelui. Nativul în Vărsător poate avea, uneori, cârcei la picioare, faptul datorându-se, de obicei, unei alimentaţii deficitare. De remarcat faptul că Vărsătorul va călători, dar mai mult cu gândul decât în mod efectiv, acest mod de a călători fiindu-i, adesea, suficient. Om care-şi va exersa mereu spiritul, Vărsătorul va avea probleme de ordin spiritual şi nervos, depresiile făcându-i, nu o dată, neplăceri. Sistemul nervos şi mai ales cel circulator al nativului în Vărsător sunt cât se poate de sensibile. Pot apărea şi suferinţe la nivelul sângelui, şi chiar dereglări în compoziţia sângelui. Nativul în Vărsător are nevoie de aer liber, de aer curat, fiind foarte afectat de viaţa urbană, trepidantă şi plină de noxe.

Poziţia pe cer a semnului zodiacal. Vărsătorul este o constelaţie zodiacală din emisfera australă. Stelele din Vărsător nu se remarcă nici prin strălucire, nici prin alte trăsături deosebite, întinzându-se, în schimb, pe o mare suprafaţă.

Zonele sensibile în dragoste. Este vorba despre partea care este guvernată de această zodie – gleznele şi pulpele. Atât bărbaţii, cât şi fe-meile, dar mai ales femeile, se vor simţi foarte bine dacă vor avea parte de mângâieri sau masaje uşoare în aceste zone care, de fapt, sunt printre cele mai frumoase de pe tot piciorul omenesc.

Trăsăturile generale ale nativului VĂRSĂTOR

Nativul în zodia Vărsătorului va surprinde prin calităţile şi talentele sale de excepţie, pe care însă le va exersa şi risipi cu o inconştienţă fără mar-gini. Atunci când i se va atrage atenţia că se iroseşte în proiecte spirituale uriaşe şi sterile, orice nativ în Vărsător abia de va catadicsi să tresară. Probabil ştie că are de unde risipi, izvoarele sale sufleteşti părând a fi de nesecat.Având un bogat filon spiritual, fiind efervescent şi inspirat, Vărsătorul poate ajunge creator în artă sau ştiinţă. Dar cei mai mulţi dintre Vărsători pot fi, pur şi simplu, uimitori şi interesanţi pentru cei din jur prin tot ce întreprind, şi chiar şi prin gesturi mărunte. Nativul în Vărsător va avea sentimente clare, repede conturate şi adesea durabile. Va iubi mult, con-stant, cu flacără mare. Combustia iubirii lui este impresionantă.11-aquarius

Vărsătorul este, de felul său, iute la mânie, dar nu „degrabă vărsător de sânge nevinovat”, deşi se va supăra cumplit atunci când va fi vorba despre o nedreptate, chiar dacă acea nedreptate nu i s-a făcut lui, ci unui cetăţean oarecare, pe care, poate, nici nu l-a văzut vreodată.

Vărsătorului îi place munca, – lucru rar pe lumea asta – fiind dăruit, sârguincios, răbdător, perseverent, ingenios chiar. Acţionând cu multă înţelepciune, nativul în zodia Vărsătorului va dovedi sensibilitate în comportare, indiferent de situaţie. Va acţiona, mai mereu, cu o anume flexibilitate a spiritului şi a ideilor, cu blândeţe, în manieră simplă şi cu maximum de justeţe. Va gusta din plin tot ce este original şi va fi pasionat de mister. Uneori, nativul Vărsător va căuta singurătatea, având nevoie de ea pentru a se reculege după tumultul realităţii sociale. Va fi un şef agrea-bil, preţuit de subordonaţi, care la plecarea sa îl vor regreta amarnic. Din momentul în care va gusta din şefie, i se va trezi pofta de avere şi onoruri. Nativului Vărsător îi place mult de tot să comenteze spectacolul vieţii, şi mai ales politica, domeniu în care va avea opinii pline de patos, deseori vehemente. În politică, nativul în Vărsător ar putea fi chiar un autentic revoluţionar.

Vărsătorul va dobândi bunuri materiale destul de uşor, dar la fel de uşor le va risipi, le va pierde. Adică, nativul în Vărsător este un risipitor nu numai de idei, ci şi de bunuri materiale. Va cunoaşte succesul, dar şi căderea, va cunoaşte iubirea, dar şi deziluziile iubirii.

Dotat la minte şi la suflet, Vărsătorul va aborda, mai tot timpul, o mină optimistă, iar realitatea din juru-i va părea influenţată de el şi, cel puţin aparent, se va conforma firii sale pline de farmec, de speranţă.

Un Vărsător va fi, de obicei, un foarte bun prieten, care poate fi păstrat pentru o viaţă. Astrologii afirmă că nativii aflaţi sub semnele Vărsătorului se pot bucura la viaţa lor de măreţie, de strălucire, de stimă publică, de talente artistice, de vecinătatea unor mari personalităţi (reuşind ei înşişi să ajungă, nu o dată, personalităţi însemnate). Trebuie menţionat şi faptul că acest preafericit nativ va găsi, mereu, resurse să se ridice, numai şi nu-mai prin forţele proprii, din prăpăstiile în care-l va arunca viaţa, neavând, aproape niciodată, nevoie de sprijinul altora. În schimb, el îi va ajuta pe ceilalţi şi va fi disponibil pentru ei.

Viaţa nativului în Vărsător va fi destul de lungă şi de luminoasă. Demisia sa de la realitate şi optimismul mereu regenerabil îl vor ajuta să nu se im-plice, totuşi, prea mult şi prea adânc în zbaterile sociale, fapt ce-l va ajuta la menţinerea sănătăţii minţii şi a trupului.

Prin toată existenţa sa, nativul în Vărsător dovedeşte că nu agrează me-diocritatea ca mod de existenţă, el fiind un om al extremelor. Din acest motiv, chiar şi aşa plin de farmec cum este, Vărsătorul va avea parte de adversari, mulţi pe care nici nu-i ştie. Deşi dotat cu un activ spirit po-lemic, Vărsătorul nu va fi un certăreţ, el dorind doar să apere dreptatea şi pe cei năpăstuiţi. Nativul în Vărsător, fie el bărbat sau femeie, va avea relaţii bune cu sexul opus şi, nu o dată, va ajunge să iubească persoane care, la început, nu i-au trezit nicidecum interesul. Adeseori, nativul în Vărsător se va simţi chiar îndatorat faţă de sexul opus, şi asta nu neapărat din dragoste, ci doar pentru simplul fapt că acest sex există.

Se spune despre nativii în Vărsător că, deşi sunt atât de bogaţi sufleteşte, ei nu vor atinge niciodată fericirea adevărată sau succesul deplin, poate şi datorită faptului că spiritul lor, mult prea vioi, mult prea jucăuş, va fi, câtu-i existenţa sa de lungă, mereu însetat de altceva.

Atunci când va ajunge să strălucească, să aibă maximum de putere, de energie şi de spirit, nativul în Vărsător îşi va găsi succesul, împlinirea şi rosturile vieţii, în decorurile ample ale societăţii, poate în organizaţiile societăţii civile, poate în politică, poate chiar ca revoluţionar. Un vechi zo-diac popular creionează foarte bine portretul nativului în Vărsător: „Cine se va naşte în luna ianuarie va fi minunat la obraz, vorbitor şi povăţuitor de bine. Va fi slab la sânge, blând la vorbă, la trup drept, dar una va vorbi şi alta va face. Va fi cuminte, smerit, milostiv, credincios, mereu visător la lucruri măreţe şi de felul lui norocos”.

SURSA – https://astrodeva.wordpress.com/2015/10/07/marele-zodiac-al-iubirii-zodia-varsatorului/