Neobişnuita poveste a lui Leon Dănăilă, cel mai sărac medic din lume.

Neobişnuita poveste a lui Leon Dănăilă, neurochirurgul care a vrut să-şi vândă casa pentru o carte. „Sunt cel mai sărac medic din lume. Dacă ar fi s-o iau de la capăt, aş face tot ce am făcut până acum. Aş rămâne în România”

Una dintre cele mai mari personalitati ale planetei merge cu punga de „un leu” si metroul.

Membru al New York Academy of Science și London Diplomatic Academy, unul dintre cei mai mari neurochirurgi ai lumii, Leon Danaila, a fost surprins si fotografiat in metrou. „Dacă ar fi s-o iau de la capăt, aş face tot ce am făcut până acum. Aş rămâne în România”.

Cu toate că e cunoscut în toată lumea, Leon Dănăilă e un om modest. Când ajungi în clinica de neurochirurgie observi că pe uşă există un anunţ că toate consultaţiile sunt gratuite. Dacă astăzi ar lua-o de la capăt şi ar fi pus să aleagă ce să facă ar alege tot neurochirugia. „Aş face tot ce am făcut până acum. M-aş duce în străinătate să văd cum se operează, ce tehnici utilizează”, mărturiseşte el în cadrul unui interviu acordat gândul.

„După ce m-am întors de la New York am introdus şi eu tehnica microchirurgicală şi am reuşit să scad această mortalitate, am reuşit ca bolnavii după operaţie să rămână cu deficite motorii cât mai mici. Calitatea vieţii bolnavului să fie foarte bună, el să poate lucra apoi. Această tehnică pe care eu am introdus-o a creat unele dificultăţi în domeniul neurochirurgiei. Eu lucram în clădirea cu 10 etaje, la profesorul Arseni.

Mulţi dintre pacienţii profesorului Arseni îl rugau să mă ia şi pe mine în operaţie, ceea ce l-a enervat foarte mult. Mai ales că el avea şi o retinopatie diabetică şi nici vederea nu era bună. Eu îl opream uneori: ”Domn profesor, aici e carotida, aici e nervul optic, îmi era frică să nu-l lezeze, să nu facă deficite foarte mari”. Uneori se enerva şi zicea ”du-te dracului, dacă tu eşti deştept, rămâni tu şi operează”. Şi atunci el pleca, rămâneam eu şi reuşeam să micşorez această mortalitate.

Faptul că eu reuşeam să-i operez pe bolnavi foarte bine nu i-a convenit şi a spus că el îmi creează o altă secţie (unde sunt acum) şi mă face şef. Pe de altă parte, spunea la personal că „o să opereze el acolo când o să zboare bivolul deasupra clădirii.”

La 82 de ani, Leon Dănăilă se declară cel mai sărac medic din lume, iar pentru a tipări o carte a vrut să-şi vândă casa. Deține 18 brevete de inventator și 10 de inovator. Este autor a 39 cărți de specialitate, a realizat peste 27.000 de intervenţii chirurgicale pe creier (record mondial), a ajutat la scăderea mortalităţii în operaţii de la 50% la 4%, graţie introducerii microscopului operator. În 2003, World Nations Congres ABI din USA i-a acordat titlul de senator. În 2001 a obținut Noble Prize acordat de “United Cultural Convention” iar în 2002 titlul de Cavaler acordat de “Academie Europeenne d`Informatisation.

„Am făcut şi eu nişte cercetări în privinţa asta. Nu am făcut psihologie aşa degeaba. În 2013, un amercian neurochirurg a scris o carte de neurochirurgie şi mi-a cerut şi mie să scriu despre conştiinţă. Am scris capitolul respectiv. Lumea îmi cere să scriu fără să mă cunoască. Eu am descoperit o nouă celulă (n.r. celulă descoperită împreună cu dr. biolog Viorel Păiş). Şi atunci am pornit de la ideea că în creier nu există vase limfatice, dar trebuie să existe altceva. Încă nu au apărut reacţii la descoperirea mea, nu există nici reacţii pozitive, nici negative, dar există sigur. Celula respectivă este o celulă care apără creierul să nu intre hematiile, înconjură vasele de sânge care la fel trebuie protejate. E o celulă care n-a fost băgată în seamă, eu am observat-o la microscop.”, declara Leon Danaila pentru gandul.info.

Intr-un alt interviu neurochirurgul Leon Danaila, declara:

Toata activitatea mea a depins numai de mine, m-am nascut intr-o familie foarte modesta, nu am avut nicio carte in casa, sau biblioteca, tata nu stia carte, mama avea patru clase primare. Atunci cand a trebuit sa merg la liceu, parintii m-au intrebat, ”vrei sa ramai la munca campului sau te duci sa inveti carte?”…nu prea imi placea cartea, insa decat sa raman la sapa mai bine ma duceam la liceu. Cand am ajuns la liceu am inceput sa citesc foarte multa medicina, citeam din biblioteca toate cartile de medicina. Neglijam la acea vreme matematica, considerand ca nu imi foloseste, si asa am ajuns aproape de corigenta, dar m-am pus sa invat si am reusit sa fac o teza dupa capul meu, iar profesorului nu-i venea sa creada ca trebui sa imi dea 10. M-am hotarat sa dau la medicina la facultate, am fost singurul care a reusit. Parintii mei au inceput atunci sa planga de suparare, ca cine o sa-i mai ajute pe ei la munca campului daca eu o sa plec la facultate,imi spuneau: ”Iti dam 150 de lei (erau bani pe vremea aia) si stai cu noi sa ne ajuti la munca campului.”

sursa – gandul.info