Va veni iarna – A. Paunescu. Momentul de poezie

Va veni iarna, miroase a fulg

Va veni iarna, miroase a fulg,-
Țăranii pun lemne-n șoproane,
Și sfinții din mistice taine se smulg
Și încărunțesc în icoane.

Va veni iarna, la munte fac foc
Muntenii uitați de guverne,
Ei care nu au nici salarii, nici loc,
Ci doar existențe eterne.

Va veni iarna și apele curg
Trăgând după sine obârșii
Și-n scurtele zile cu vânăt amurg
La geamuri de case bat urșii.

Va veni iarna curat și rapid,
Un rug pe sub brume se stinge
Și gura spre cer dacă vreau s-o deschid
Aș spune, dar gura mea ninge.

Va veni iarna, iubito, e frig,
Un frig ce spre cergă nu mână,
Atâta mai pot să te rog și să strig,
Dă-mi aspra mănușă de lână.

Va veni iarna, ba nu, a venit,
Căldura eu n-o voi găsi-o,
Ci trist am să plec, gârbovit, ostenit,
Prin munții ce cântă : Adio!

Adrian Păunescu